Campionatul Turciei a fost suspendat după atacul brutal la arbitrul Halil Umut Meler. Incidentele grave din timpul meciului Ankaragucu – Rizerspor, scor 1-1, au dat peste cap fotbalul şi au fost luate primele măsuri. Chiar şi preşedintele Recep Erdogan a avut o reacţie rapidă.
Federaţia turcă de fotbal a anunţat amânarea tuturor meciurilor din campionat până la noi ordine, în urma incidentului de la meciul din Süper Lig dintre Ankaragücü şi Rizespor, de luni seară. La finalul meciului, arbitrul Halil Umut Meler a fost lovit cu pumnul de preşedintele clubului Ankara, Faruk Koca, şi lovit cu picioarele de jucătorii echipei din Ankara.
Campionatul Turciei, suspendat după atacul brutal la arbitrul Halil Umut Meler
„Astăzi, acest atac josnic nu a fost îndreptat doar împotriva lui Halil Umut Meler. Astăzi, acest atac inuman şi josnic a fost lansat împotriva tuturor celor implicaţi în fotbalul turc„, a anunţat Federaţia turcă de fotbal într-un comunicat.
„În coordonare cu statul nostru, au început să fie puse în aplicare toate procedurile penale pe care le merită aceste acţiuni. Clubul responsabil, preşedintele clubului, directorii acestuia şi toţi infractorii care l-au atacat pe Halil Umut Meler vor fi pedepsiţi în modul cel mai sever„, a dat asigurări TFF.
Ministrul turc de interne, Ali Yerlikaya, a anunţat pe reţeaua de socializare X că trei bărbaţi au fost arestaţi, printre care şi preşedintele clubului Ankaragücü.
Ca dovadă a rezonanţei extreme a acestui act de violenţă, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a reacţionat şi el. „Condamn atacul asupra arbitrului Halil Umut Meler (…) Nu vom permite niciodată ca violenţa să intervină în sportul turc„, a declarat el, potrivit news.ro.
Denunţând o „noapte neagră” pentru fotbalul turc, Asociaţia arbitrilor turci a făcut apel la membrii săi să îşi exercite dreptul de retragere. „Credem, sau vrem să credem, că responsabilii fotbalului turc şi justiţia turcă vor lua toate măsurile penale necesare„, a scris asociaţia într-un comunicat.
„Ne cerem scuze fanilor (…) şi întregii comunităţi sportive pentru acest incident trist„, a anunţat, la rândul său, clubul Ankaragücü.
Preşedintele clubului turc Ankaragucu din Super Lig a lovit cu pumnul în faţă un arbitru după ce a intrat pe teren în urma remizei echipei sale cu Rizespor, scor 1-1. Olimpiu Moruţan a marcat pentru Ankaragucu.
După fluierul final, Halil Umut Meler a fost confruntat de un Faruk Koca vizibil furios, care l-a lovit cu pumnul pe oficial, conform imaginilor surprinse de camerele de luat vederi.
Meler a căzut la pământ şi apoi a fost lovit cu piciorul de o altă persoană în timp ce căuta să-şi protejeze faţa. După ce a fost dus de acolo, a fost văzut având ochiul stâng umflat şi a fost transportat la spital.
Verdictul medicilor pentru arbitrul lovit cu pumnul şi călcat în picioare pe teren
Halil Umut Meler a fost ajutat de forţele de ordine să părăsească arena. A fost transportat de urgenţă la spital, cu ambulanţa, şi a fost supus mai multor investigaţii. Din primele informaţii, viaţa „centralului” nu a fost pusă în pericol.
Bok çukuru bu ülke, cidden bok çukuru!#ankaragucu #farukkoca #halilumutmelerpic.twitter.com/5Vhac7YQra
— Umut (@demoqrat1) December 12, 2023
Totuşi, potrivit fanatik.com.tr, arbitrul în vârstă de 37 de ani a suferit o fractură de pomete. Oficialii spitalului au venit cu precizări.
„Pacientul nostru a fost internat în secţia de urgenţă. Au fost făcute mai multe tomografii şi examinări la cap şi în zona stomacului. Există o sângerare în jurului ochiului stâng şi o mică crăpătură acolo. Nu pare să existe vreun pericol care să îi pună viaţa în pericol.
Îl vom ţine sub supraveghere pentru că este vorba de o lovitură la cap. Dimineaţa va mai face noi controale. Nu putem să vă spunem ce am discutat cu Halil Umut pentru că asta ar încălca confidenţialitatea pacientului„, a declarat un medic.
Arbitrul ar fi luat o decizie radicală, potrivit sursei citate anterior. Acesta vrea să se retragă definitiv din antrenorat.
„Pentru mine este gata! Nu mai pot continua să fac asta!„, ar fi spus el, la spital.
- Campionatul Turciei, suspendat după atacul brutal la arbitrul Halil Umut Meler
- Primele măsuri luate de şefii fotbalului
- Sporting - Benfica e duminică, de la ora 22:30, live în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- „Este bătut în cuie” Scoțienii i-au decis viitorul lui Ianis Hagi! Ce se întâmplă cu transferul românului la Genoa
- Răzvan Lucescu a revenit în România şi şi-a spus oful chiar pe aeroport: „Arbitraje ostile şi campionate pierdute incredibil!”
- Asteras – Aris 2-1! PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, victorie la scor! AEK, pas greşit în lupta la titlu