Închide meniul

“Nu mă surprinde!” Mihai Stoichiţă, convins că Răzvan Burleanu poate deveni preşedintele UEFA. Comparaţie cu Hagi şi Halep

Iulian Focșăneanu Publicat: 12 decembrie 2023, 12:36

Comentarii
Nu mă surprinde! Mihai Stoichiţă, convins că Răzvan Burleanu poate deveni preşedintele UEFA. Comparaţie cu Hagi şi Halep

Edi Iordănescu, Mihai Stoichiţă şi Răzvan Burleanu / Hepta

Mihai Stoichiţă este convins că Răzvan Burleanu poate deveni preşedintele UEFA. Directorul tehnic al Federaţiei Române de Fotbal a venit cu prima reacţie după scenariul şoc anunţat de jurnaliştii de la The Independent. Burleanu este văzut cu şanse pentru a-l înlocui pe Aleksander Ceferin.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Stocihiţă a venit cu dezvăluiri din culise şi a anunţat care sunt principalele atuuri pe care le are actualul preşedinte al FRF. A precizat că şeful său a atras atenţia la UEFA după ce a reuşit să atragă sume importante de bani în conturile Federaţiei.

Mihai Stoichiţă, convins că Răzvan Burleanu poate deveni preşedintele UEFA

Nu mă surprinde pentru că acum câțiva ani a fost ales cel mai bun tânăr manager sportiv de câteva universități renumite din lume. M-au luat la mișto atunci. Omul are un CV.

Burleanu a fost și fotbalist până la 20 de ani, arbitru de fotbal. Tatăl său l-a trimis la facultate. E un manager care ține 100 și ceva de oameni, 18 loturi naționale și nu știu câte competiții pentru care în ultimii ani nu a primit bani de la UEFA. S-au autofinanțat.

Mie nu mi se pare exagerat. Când mă duc la UEFA la orice fel de întrunire, întâlnire, toată lumea vine la el să stea de vorbă. Toți președinții. Nu mai zic de Ceferin. Au o relație foarte bună“, a declarat Mihai Stoichiţă pentru fanatik.ro.

Reclamă
Reclamă

Stoichiţă nu s-a ferit şi l-a comparat pe Răzvan Burleanu cu Gică Hagi şi Simona Halep. A venit cu explicaţii.

Păcat nu ne respectăm oamenii care au capacitatea așa cum ar trebui. Să ne bucurăm că într-un fel ne trage și pe noi din după el. Orice valoare din România, mă țin după Halep, mă țin după Hagi, mă țin după Burleanu. De ce nu? Fac o paralelă. O să zică cum compari domne?

Eu când am venit la federație am descoperit lumea asta nouă a lor și le-am zis: ‘Voi sunteți niște campioni ai administrației’. Eu am venit aici pentru că vreau să devin un campion al zonei tehnice. El a spus că apreciază asta. Am investit foarte mult în sectorul juvenil. S-au obținut în premieră trei calificări la Campionatul European la loturile de juniori. Ce am făcut la tineret dă roade la echipa mare“, a mai spus directorul tehnic al FRF.

Reclamă

Scenariu şoc în The Independent: Răzvan Burleanu, în locul lui Aleksander Ceferin la şefia UEFA!

Britanicii de la independent.co.uk au anunţat ce plan ar avea preşedintele FRF, cel care ar avea parte de „sprijin în calitate de posibil viitor preşedinte al UEFA„.

Slovenul în vârstă de 56 de ani şi-ar fi stârnit antipatia mai multor membri, după ce a anunţat că vrea să schimbe statutul UEFA. Totul pentru a putea obţine încă un mandat, al patrulea.

Britanicii de la The Independent anunţă că în tabăra celor care îl vor schimbat pe Ceferin este şi Răzvan Burleanu. Mandatul actualului preşedinte al UEFA se încheie în 2027, dar urmează un congres, la Paris, pe 8 februarie 2024.

Burleanu ar avea, în acest moment, sprijinul opozanţilor lui Ceferin şi ar avea susţinere pentru a fi candidat la alegerile pentru preşedinţia UEFA.

Ceferin și aliații lui au ridicat propunerea la o întrunire a Comitetului Executiv al UEFA dinainte de tragerea la sorți pentru grupele EURO. Scopul este modificarea statutului UEFA, astfel încât slovenul să poată avea mai mult de trei mandate”, anunţă The Independent.

Răzvan Burleanu a fost reales la conducerea FRF în aprilie 2022. Este la al treilea mandat la Casa Fotbalului.

Şef al Federaţiei Române din 2014, Burleanu este considerat a fi un administrator excelent şi responsabil. În vârstă de 39 de ani, are un doctorat pe management organizaţional, care a lucrat în politica din România şi în mai multe grupuri de lucru ale UEFA. Burleanu a fost ales membru al Consiliului FIFA în aprilie 2021„, mai specifică sursa menţionată.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cina va câştiga titlul mondial în Formula 1?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:18 6 dec.
Benfica – Sporting 1-1. Remiză în „Clasicul” Portugaliei. Echipa lui Jose Mourinho rămâne neînvinsă „acasă”
23:52
Președintele Federației din Turcia a “uitat” de barajul cu România. Declarație arogantă după tragerea la sorți
23:46
“FIFA a aranjat tragerea pentru noi”. Reacţie categorică a americanilor după ce şi-au aflat grupa de la World Cup 2026
23:38
Bilanțul României contra posibilelor adversare de la World Cup 2026: un meci istoric și un discurs memorabil
23:23
Florin Purece, tiradă la adresa colegilor, după 0-3 la Oțelul: „Mă simt umilit. Fac un apel public”
23:00
FIFA anunţă sâmbătă (19:00, AntenaPLAY) programul complet şi stadioanele unde se vor juca meciurile de la World Cup 2026
1 EXCLUSIVMircea Rednic, revenire senzaţională în Liga 1! Are contractul pe masă 2 Lando Norris, cel mai rapid și în a doua sesiune de antrenamente de la Abu Dhabi! Programul complet al weekendului decisiv 3 VIDEOTragerea la sorţi a grupelor World Cup 2026 | România a aflat cu cine poate juca. Cum arată toate grupele 4 S-a decis cine arbitrează confruntarea FCSB – Dinamo 5 VideoLando Norris l-a evitat în ultima secundă pe Verstappen: “Ce face omul ăsta? Era să ne lovim” 6 Victor Piţurcă, atac devastator: “Zero barat! Nu a realizat nimic cu Steaua!” Cine este conducătorul pus la punct
Citește și