Ryoyu Kobayashi e la un pas de un nou titlu în Turneul celor Patru Trambuline. Japonezul s-a clasat pe locul secund în în penultima etapă, desfăşurată miercuri la Innsbruck (Austria).
Victoria a revenit austriacului Jan Hoerl, cu un total de 267,5 puncte, spre bucuria celor 21.000 de spectatori care au asistat la concursul derulat pe legendara trambulină Bergisel din Innsbruck, unde niciun săritor din ţara gazdă nu mai reuşise să se impună de unsprezece ani. Hoerl a reuşit o săritură de 134 m în prima manşă, în timp ce a doua a fost ceva mai slabă, de 127,5 m, suficientă însă pentru a-i asigura victoria.
Ryoyu Kobayashi, la un pas de un nou titlu în Turneul celor Patru Trambuline
Kobayashi s-a clasat pe locul secund, la fel ca în etapele precedente, de la Oberstdorf şi Garmisch-Partenkirchen, cu 258,7 puncte (128,5 m şi 132 m).
Podiumul a fost completat de un alt austriac, Michael Hyboeck, cu un total de 254 puncte (131 m şi 135,5 m).
Ryoyu Kobayashi, câştigător al Turneului celor Patru Trambuline în 2019 şi 2022, a preluat conducerea în clasamentul general înaintea ultimului concurs, programat sâmbătă la Bischofshofen (Austria). Japonezul îl devansează cu 4,8 puncte pe fostul lider, germanul Andreas Wellinger, învingător în etapa de la Oberstdorf, dar care s-a clasat doar pe locul al cincilea la Innsbruck, cu 252,1 puncte.
- Ryoyu Kobayashi, la un pas de un nou titlu în Turneul celor Patru Trambuline
- Japonezul a mai câştigat competiţia în 2019 şi 2022
- Play-off-urile din NHL şi NBA sunt exclusiv în AntenaPLAY
- Campionatul Mondial de hochei e live în AntenaPLAY (15-31 mai)
- SUA, victorie la loviturile de departajare cu Germania. Suedia s-a distrat cu Slovenia. Elveţia, scorul turneului
- Cutremur la HC Dunărea Brăila! Procurorii au descins la CJ Brăila
- Oana Manea anunţă cum poate CSM Bucureşti să o bată pe Gyor în finala Ligii Campionilor: “Asta va conta”
- Slovenia – Slovacia 4-5, după loviturile de departajare! Meci “nebun” la Campionatul Mondial de hochei!
- Suedia – Cehia 3-4 și Germania – Elveția 1-6, la Campionatul Mondial de hochei. Spectacol pe gheață

































