Negocierile dintre Mircea Lucescu şi Beşiktaş au luat sfârşit! Ce a decis Il Luce

Dan Roșu Publicat: 6 ianuarie 2024, 23:10

Comentarii
Negocierile dintre Mircea Lucescu şi Beşiktaş au luat sfârşit! Ce a decis Il Luce

Mircea Lucescu, înaintea unui meci - Profimedia Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Negocierile dintre Mircea Lucescu şi Beşiktaş au luat sfârşit. Turcii şi-au trimis reprezentanţii la Bucureşti pentru a discuta cu antrenorul român de 78 de ani, iar prima rundă a negocierilor a luat sfârşit.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Jurnalistul turc Sercan Dikme susţine că Lucescu a cerut timp de gândire după primele tratative cu clubul pe care l-a mai antrenat în perioada 2002-2004, câştigând şi un titlu de campion.

Negocierile dintre Mircea Lucescu şi Beşiktaş au luat sfârşit! Ce a decis Il Luce

“Nu a fost niciun rezultat final în negocierile dintre Samet Aybaba şi Mircea Lucescu ce au avut loc azi. Beşiktaş i-a explicat planurile lui Lucescu şi acesta a mai cerut timp de gândire”, a spus jurnalistul turc.

Mircea Lucescu este cel care i-a cucerit pe turci în 2002-2003, atunci când a câştigat titlul în Superligă chiar în anul centenarului clubului. Misiunea va fi mai grea cum, cel puţin în acest sezon. “Vulturii” sunt pe locul 6, la 15 puncte de liderul Fenerbahce, după primele 18 etape disputate.

Reclamă
Reclamă

Pe de altă parte, Florin Prunea a susţinut că lucrurile sunt clare între cele două părţi. “Am primit un mesaj de la cineva de acolo. Mi-a spus că în proporție destul de mare lucrurile sunt destul de clare și se pot face în seara asta”, a spus Prunea, citat de digisport.ro.

Mircea Lucescu, detalii despre viitorul său

Lucescu va împlini 79 de ani în luna iulie, iar Beşiktaş este ultima echipă care şi-a manifestat interesul să îl aducă. Il Luce e liber de contract după despărţirea de Dinamo Kiev, venită pe 3 noiembrie 2023, după un eşec cu Şahtior Doneţk (0-1).

„În prezent petrec un timp plăcut cu familia mea în București și cu nepoții pe care-i iubesc. Unele cluburi sunt în contact cu mine. Eu îmi doresc să semnez cu o echipă la începutul sezonului, în luna iunie.

Reclamă

Nu sunt dornic să preiau o echipă în mijlocul sezonului. Eu nu m-am detaşat total de fotbal, dar sunt un pic mai distras”, a declarat recent Mircea Lucescu, potrivit aksam.com.tr.

Echipele antrenate în carieră de Mircea Lucescu

  • Corvinul Hunedoara – 1979 – 1982
  • România – 1981 – 1986
  • Dinamo – 1985 – 1990
  • Pisa – 1990 – 1991
  • Brescia – 1991 – 1996
  • Reggiana – 1996
  • Rapid – 1997 -1998
  • Inter – 1998 – 1999
  • Rapid – 1999 – 2000
  • Galatasaray – 2000 – 2002
  • Beşiktaş – 2002 – 2004
  • Şahtior Doneţk – 2004 – 2016
  • Zenit – 2016-2017
  • Turcia – 2017 – 2019
  • Dinamo Kiev – 2020 – 2023
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine va marca mai multe goluri la acest mondial între Messi şi Ronaldo?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
19:47

Scenariu inedit! Cum ar putea Spania și Capul Verde să fie departajate de cartonașe la Cupa Mondială

19:25

Moment amuzant cu Ronaldo. Starului i s-au cerut bani şi o maşină după ce a reuşit o dublă la Mondial!

18:47

Schimbare importantă în CCA! Vine un arbitru cu sute de meciuri în Liga 1

18:37

FotoOFICIAL | Mutare pe axa Genoa – Rapid pentru giuleşteni! Dan Şucu l-a adus de la echipa lui din Serie A

18:16

Julian Alvarez și-a decis viitorul! Cu cine vrea să semneze după ce și-a cerut transferul de la Atletico

18:05

Omul care a blocat Anglia: de la vânzător de pungi și taxator de autobuz la erou în fața lui Kane și Saka

1 Cum arată în timp real şaisprezecimile Campionatului Mondial 2026. Update după fiecare meci 2 Istvan Kovacs, delegat din nou la Cupa Mondială! Meci uriaș pentru arbitrul român 3 Campionatul Mondial 2026 | Rezultate, program şi clasamente de la turneul final din Statele Unite, Canada şi Mexic 4 VIDEOCristiano Ronaldo, replică pentru Lionel Messi! Record istoric în meciul cu Uzbekistan, LIVE pe AntenaPLAY 5 FotoDiferenţa de vârstă dintre Lionel Messi şi soţia lui, Antonella. Povestea lor de dragoste, scenariu de film 6 Denis Drăguş a decis dacă vine la FCSB: “Onorat”
Citește și