Închide meniul

Marius Șumudică a fost internat în spital. Care este starea de sănătate a tehnicianului de la Gaziantep

Alex Ioniță Publicat: 8 ianuarie 2024, 14:07

Comentarii
Marius Șumudică a fost internat în spital. Care este starea de sănătate a tehnicianului de la Gaziantep

Marius Şumudică, în timpul unui meci/ Hepta

Turcii au anunțat că Marius Șumudică a fost internat în spital. Vestea a fost dezvăluită chiar de oficialii celor de la Gaziantep, prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Tehnicianul român s-a simțit rău încă de la întoarcerea în țară și a aflat, în cele din urmă, că a fost infectat cu virusul Covid-19. Chiar dacă în trecut a anunțat că se simte mai bine, acum a fost internat într-un spital din Turcia.

Marius Șumudică a fost internat în spital. Anunțul făcut de oficialii lui Gaziantep

Prin intermediul unei postări pe contul oficial de Facebook, oficialii clubului turc au anunțat faptul că „Șumi” s-a întors în Turcia și a fost nevoit să fie internat într-un spital. Totuși, aceștia au anunțat faptul că starea de sănătate a românului se îmbunătățește și că este așteptat, cât de curând, la antrenamentele echipei.

„Antrenorul nostru, Marius Șumudică, s-a întors în orașul nostru după, săptămâna trecută, s-a simțit rău. Acesta a fost tratat în continuare, dar s-a decis ca acesta să își continue tratamentul la spitalul Sani Konguglu. În prezent, starea de sănătate a acestuia se îmbunătățește.

Ne dorim ca antrenorul nostru, Marius Șumudică, să se facă bine cât de curând și să revină la echipă cât mai repede!”, a fost anunțul turcilor.

Reclamă
Reclamă

De asemenea, publicația Gazispor a publicat o fotografie cu „Șumi” de pe patul de spital. Tot turcii anunță faptul că românul a fost luat cu ambulanța direct de la baza de pregătire a clubului și a fost transportat la spital.

Următorul meci al echipei pregătite de Marius Șumudică este programat pe data de 10 ianuarie. Atunci, Gaziantep se va deplasa pe terenul celor de la Hatayspor, într-o partidă care contează pentru etapa cu numărul 19 a sezonului din Turcia.

În momentul de față, formația lui „Șumi” este pe locul al 14-lea în clasament, cu 20 de puncte obținute după cele 18 etape.

Reclamă

Marius Şumudică a răbufnit după ce echipa sa a fost egalată

Marius Şumudică a avut un discurs dur şi a spus că nu poate accepta ca echipa sa să fie egalată, după ce a condus cu 2-0. Mai mult, Şumudică a spus că echipa sa trebuia să „rupă jocul” la scorul de 2-0.

”Nici nu știu ce să spun. Pentru a doua oară facem cadou niște puncte. Am luat două goluri în trei minute. Nu vreau să spun prea multe pentru că sunt la cald, dar nu pot accepta așa ceva. 

Am zis că prima dată a fost un accident, dar când se întâmplă a doua oară, nu pot accepta. Trebuie să mergem mai departe. Trebuie s-o spun, a fost un cartonaș roșu pentru ei, însă nu e o scuză.

Când ai 2-0, trebuie să rupi jocul. Când am venit, echipa asta nu avea niciun punct, acum avem 20 de puncte. Cred că toată lumea era fericită dacă spuneam că vom avea 20 de puncte în acest moment”, a spus Marius Şumudică la conferinţa de presă.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Poate lua Dinamo titlul în Liga 1 în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
20:11
„Să-i pună nea Mircea la punct”. Miodrag Belodedici, încredere deplină în selecționer înaintea barajului cu Turcia
19:23
Cristi Chivu se luptă cu Barcelona și Real Madrid pentru primul transfer al iernii la Inter. Jucătorul dorit
18:59
EXCLUSIVIonuț Nedelcearu vrea să revină la națională pentru barajul cu Turcia: „Pentru asta muncesc în fiecare zi”
18:15
Anunț despre viitorul lui Jürgen Klopp, după ce a fost dorit la Real Madrid: „Se simte aici ca acasă”
17:19
„Poate unii cred că vorbesc să mă aflu în treabă, dar…”. Victor Pițurcă, verdict înaintea barajului cu Turcia
16:52
EXCLUSIVAdrian Mutu, gest uriaș pentru copii de Crăciun: „Am jucat la cel mai înalt nivel, să se inspire din asta”
1 EXCLUSIVJucătorul de naţională care i-a spus “da” lui Gigi Becali! FCSB pregăteşte super-transferul iernii în Liga 1 2 Jucătorul de la FCSB pe care Leo Grozavu l-ar transfera la Botoșani, pentru a cuceri un titlu istoric cu moldovenii: „Admirabil” 3 Mihai Stoica a anunțat o revenire importantă la FCSB: “Din primul minut” 4 Mihai Stoica, toate detaliile despre primul transfer al iernii de la FCSB: „A arătat foarte bine” 5 Achiziție spectaculoasă pentru o echipă din Liga 3 chiar în Ajunul Crăciunului: “Un club serios înseamnă și condiții” 6 “E Rapid o variantă?” Nicolae Stanciu, anunț despre viitorul său: “E plăcut să auzi”
Citește și