Rodrygo îl cere pe Kylian Mbappe la Real Madrid. Brazilianul a declarat, sâmbătă seară, că i-ar plăcea ca francezul Kylian Mbappe să vină la Real Madrid, deoarece este unul dintre cei mai buni jucători din lume.
„Mi-ar plăcea ca Mbappé să vină. Întotdeauna îmi doresc să joc cu cei mai buni jucători, iar el este unul dintre cei mai buni din lume.
Rodrygo îl cere pe Kylian Mbappe la Real Madrid
Mi-ar plăcea, dar nu pot vorbi prea mult despre el. Este un jucător de la PSG şi trebuie să respect acest lucru”, a declarat Rodrygo, conform As.
Rodrygo a marcat în minutul 61 al meciului câştigat, sâmbătă, de Real Madrid, scor 4-0, cu Girona, în etapa a 24-a a campionatului Spaniei.
Oferta uriaşă pe care i-a făcut-o PSG lui Kylian Mbappe
Oferta uriaşă pe care i-a făcut-o PSG lui Kylian Mbappe a apărut în presă. Campioana Franţei încearcă să îl convingă pe superstarul „cocoşului galic” să rămână la Paris.
Potrivit as.com, PSG i-a propus lui Mbappe o înţelegere pe două sezoane, cu un salariu anual de 80 de milioane de euro. Ar fi de peste două ori cât a oferit Real Madrid.
Mbappe e tentat să meargă la Real Madrid, dar ar vrea să aibă un salariu mai mare decât Vinicius Jr şi Jude Bellingham, notează sursa citată.
Mbappe a fost dorit de Real Madrid şi în vara lui 2022, dar a ales să semneze prelungirea contractului cu PSG. Telenovela de acum doi ani s-ar putea repeta şi în vara acestui an. Contractul lui Kylian Mbappe cu PSG expiră la 30 iunie 2024.
- Kylian Mbappe are contract cu PSG până la finalul sezonului
- Mbappe ar putea ajunge la Real Madrid
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Starul Barcelonei a făcut marele anunț în plin sezon: „Sper să rămân aici până la retragere”
- Lamine Yamal iese la atac în cursa pentru Balonul de Aur: „Să marchezi 80 de goluri nu te transformă în cel mai bun jucător”
- N-a durat mult! Mbappe s-a convins de Mourinho după doar câteva luni la Madrid: „Știam dinainte să vină…”
- Nici nu discută! Jucătorul dorit de Real Madrid şi Chelsea, declarat netransferabil
- Kylian Mbappe şi Vinicius au fost făcuţi praf de fanii lui Real Madrid: „E inacceptabil”


































