Adrian Mititelu a mers în vestiar după eşecul cu CFR Cluj. Patronul oltenilor a cerut explicaţii după înfrângerea cu ardelenii. FCU Craiova – CFR Cluj s-a terminat 1-3.
Adrian Mititelu l-a criticat pe Bahassa, unul dintre cei mai importanţi jucători ai lui FCU Craiova. Mititelu a anunţat că, cel mai probabil, acesta o va părăsi pe FCU Craiova în vară.
Adrian Mititelu a mers în vestiar după eşecul cu CFR Cluj!
„O seară tristă, un meci foarte slab. I-am simțit bine săptămâna asta la antrenament. Din păcate, azi au fost de nerecunoscut, au prins o zi foarte slabă. Mutu ne-a așteptat foarte bine, a știut să ne închidă, ne-a făcut viața grea.
Din păcate, lipsa lui Bauza s-a văzut. A fost ghinionul de la ultimul antrenament, când a primit o lovitură în gambă. A făcut un RMN, totul e în regulă, dar nu am vrut să riscăm. Bahassa nu este într-o formă foarte bună ca să ne dea acel ajutor de la multe meciuri. Probabil e cu gândul la plecare. Nici contractul nu vrea să-l semneze pentru campionatul viitor, nici nu ne mai ajută pe teren. Așa se întâmplă cu unii dintre jucători, care profită de această prevedere regulamentară și fac ce e mai bine pentru interesul personal.
Puțin probabil să intrăm în play-off, nu cred. Orice e posibil, dar puțin probabil. Noi trebuie să strângem rândurile, să depășim momentul. Când îți merge rău, toată lumea îți vede sfârșitul, dar eu sunt convins că vom avea o vară frumoasă și vom menține măcar o mențiune. Vrem să ne batem pentru câștigarea play-out-ului, dar va fi greu pentru că și acolo vor rămâne cel puțin 2-3 echipe foarte bune. Poate reușim să ne luăm revanșa contra lui CFR Cluj în Cupa României, dacă trecem de FC Voluntari. Obiectivul e în Cupa României cât mai mult. Trebuie să trecem de Voluntari. Dacă jucătorii de bază sunt apți și prindem o zi bună, putem să batem pe oricine.
„Vor pleca 3-4 jucători și vor veni 3-4″
Am fost în vestiar. Am avut o discuție închisă în legătură cu cauzele acestui meci dezastruos. Am ascultat opiniile antrenorului și jucătorilor. Și ei sunt conștienți că au prins o zi foarte slabă, nu își explică de ce. Unii spun că au fost obosiți din minutul 10, alții spun că nu au putut să dea randament, nu știu de ce. CFR a fost foarte proaspătă azi, Mutu a știut să ne contracareze. Ce vreau să știe suporterii e că nu este niciun capăt de țară. Cu siguranță vom prinde anul viitor play-off-ul și vom fi și mai buni.
Toate greșelile le vom folosi în favoarea noastră și nu le vom mai face. Vom fi mai puternici din punct de vedere al lotului. La vară va urma o primenire a lotului, vor pleca 3-4 și vor veni 3-4. Deja avem 3-4 jucători ochiți și am vorbit cu ei. Vor veni din vară la echipă. Avem 2-3 jucători de-ai noștri care sunt șanse mari să plece pentru că așa ne-am înțeles cu ei.
La vară vom avea o echipă puțin mai nouă, dar vom păstra în mare parte jucătorii care ne ajută. Poate cu excepția lui Bauza – dacă va primi o ofertă. În rest, cei care au dat randament și care sunt apreciați vor rămâne. Cei care vor veni sunt jucători de afară, sunt jucători buni, care vor întări echipa. La anul, îi asigur pe toți că vom avea o echipă mai puternică și nu cred că vom mai rata play-off-ul”, a declarat Adrian Mititelu după FCU Craiova – CFR Cluj 1-3.
Basarab Panduru, dat pe spate de un jucător după FCU Craiova – CFR Cluj 1-3: „E bun rău! Nu mă mir dacă e vândut cu 3-4 milioane”
Basarab Panduru a fost dat pe spate de un jucător după FCU Craiova – CFR Cluj 1-3. Fostul internațional a lăudat un om din echipa lui Adrian Mutu, la finalul partidei din Bănie.
Este vorba despre Otele, care a avut o prestație solidă în fața oltenilor patronați de Adrian Mititelu. Acesta a contribuit la două goluri ale clujenilor și a destabilizat în repetate rânduri defensiva celor de la FCU Craiova.
Basarab Panduru este de părere că Philip Otele poate fi vândut pentru o sumă importantă, având în vedere faptul că acesta are evoluții solide. De asemenea, fostul internațional a lansat o ironie la adresa oltenilor și a spus că nu s-ar mira dacă Nicolo Napoli ar reveni pe banca echipei lui Adrian Mititelu.
„CFR a arătat bine, Craiova prost. Nu mă mai mir dacă Otele e vândut cu 3-4 milioane, nu mi se mai par bani mulţi, e bun rău de tot. La gol, Negru nu poate să se ţină de el, deşi coneduce mingea. E incredibil ce poate face.
În repriza a doua tot CFR a condus jocul, tot cu faze făcute de Otele şi o victorie meritată. CFR a aşteptat să-i prindă sus şi să-i prindă pe contraatac. Poate se pregăteşte Nicolo (n.r. Napoli) să vină înaipoi la echipă”, a spus Basarab Panduru, la orangesport.ro.
- Adrian Mititelu a mers în vestiar după eşecul cu CFR Cluj
- Patronul lui FCU Craiova a cerut explicaţii pentru înfrângerea cu echipa lui Adrian Mutu
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Dan Petrescu şi-a făcut praf jucătorii şi la conferinţa de presă, după CFR – Rapid 1-1: „A câta oară acasă să iei gol așa?”
- Ilie Dumitrescu a anunţat echipele care vor ajunge în play-off-ul Ligii 1: „Unele o să dispară”
- Dan Petrescu a făcut iureş după CFR Cluj – Rapid 1-1: „Sunt foarte supărat, nu ai voie să faci asta!” A plecat brusc după o întrebare din interviu