Laszlo Dioszegi s-a prăbuşit emoţional după FCSB – Sepsi 2-1. Patronul covăsnenilor a spus că echipa sa a dat dovadă de „neputinţă totală” în a doua repriză a partidei de pe Arena Naţională.
Mai mult, Dioszegi a spus că nu este deloc mulţumit de ce a arătat echipa sa în partida cu FCSB. Dioszegi a mai spus că, dacă echipa sa va continua să joace la fel, nu o să prindă Conference League.
Laszlo Dioszegi s-a prăbuşit emoţional după FCSB – Sepsi 2-1
”Am văzut în repriza a doua o neputință totală. Nu sunt deloc mulțumit. Puteam face mai mult. Băieții au avut atitudine, nu am ce să reproșez, dar, din păcate, asta a fost. Am pierdut mingea și am primit golul doi. Așa s-a scris istoria meciului.
Dacă așa o să jucăm mai departe, sută la sută nu o să prindem Conference League. Eu încă din vară am prevăzut că FCSB o să câștige campionatul. Acum are șapte puncte, dacă nu mă înșel. E greu de recuperat.
Oricine poate să învingă pe oricine, dar noi trebuie să schimbăm mentalitatea”, a spus Laszlo Dioszegi după FCSB – Sepsi 2-1.
Florinel Coman, reacţie uluitoare despre penalty-ul pe care l-a comis
Florinel Coman, reacţie uluitoare despre penalty-ul pe care l-a comis. „Mbappe” a vorbit și despre victoria echipei sale, cu Sepsi. „Mbappe de România” a vorbit despre victoria din partida cu Sepsi, care i-a dus pe roș-albaștrii la 7 puncte de Universitatea Craiova și Rapid, formații care se află pe locurile 2 și 3 ale playoff-ului. Totodată, acesta a recunoscut faptul că a încercat să îl păcălească pe arbitru, atunci când a făcut penalty-ul din care covăsnenii au marcat.
„Venim după o înfrângere usturătoare. Două zile foarte grele după meci, două zile nedormite, stres, gânduri necurate. Ăsta este fotbalul, la o săptămână ai şansa să te remarci din nou.
Este un plus, normal. Ne-am bucurat, până la urmă nici nu mai ştii dacă să te bucuri sau nu. Erau 15 puncte, sunt 7 acum, înainte de meci erau 4.
(n.r. despre gol) L-am simţit, am simţit fundaşul, m-am uitat înainte să primesc mingea, mi-am uitat Am vorbit cu cineva înainte de meci şi mi-a spus să îi dau în scurt.
La penalty, calc şi eu o dată şi fac penalty. E penalty, clar. În meci am reacţionat ca şi cum n-ar fi fost. Dar e normal să încerci ceva pentru tine.
Înainte urmăream echipele, acum urmărim să nu fim urmăriţi. Cred că vom fi campioni. Am avut ocazia cu stângul. Am ieşit pentru că nu mai puteam, am făcut foarte multe sprinturi. Am zis să îi las locul unui coleg mult mai proaspăt care ştiam că va da totul pentru echipă.
Mă bucur că am fost convocat. Îmi era dor de naţională, de colegi. De-abia aştept să începem treaba pentru că a trecut foarte repede timpul de la calificare. De-abia aştept să ne pregătim şi să facem o figură frumoasă”, a spus Florinel Coman, la digisport.ro.
- Laszlo Dioszegi s-a prăbuşit emoţional după FCSB – Sepsi 2-1
- Patronul covăsnenilor a spus că echipa sa a dat dovadă de „neputinţă totală”
- Inter - Betis se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, live în AntenaPLAY
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- Când semnează Arnold Garita cu FCSB. Motivul pentru care transferul întârzie să se oficializeze
- Programul etapei a şasea din Liga 1. Trei meciuri „de foc”, programate
- Încă două transferuri la Dinamo. Andrei Nicolescu a făcut anunţul: „Trebuie să fim pregătiţi”
- Adrian Mutu, acord total cu CFR Cluj. Neluţu Varga a găsit antrenor, după refuzul lui Marius Şumudică
- Neluţu Varga s-a dezlănţuit la adresa fostului antrenor de la CFR Cluj: „Un papagal”. Are susţinerea jucătorilor
































