Închide meniul

“Ne simţim atacaţi, cu adresă”. Conducerea lui Rapid a reacţionat, după apariţia stenogramelor: “Dacă e asta, e o exagerare mare”

Alex Masgras Publicat: 26 martie 2024, 18:02

Ne simţim atacaţi, cu adresă. Conducerea lui Rapid a reacţionat, după apariţia stenogramelor: Dacă e asta, e o exagerare mare

Dan Şucu şi Victor Angelescu / Hepta

Conducerea lui Rapid a reacţionat, după apariţia stenogramelor discuţiilor dintre Daniel Niculae, preşedintele giuleştenilor, şi Liviu Ungurean, liderul galeriei. Acţionarul minoritar al clubului, Victor Angelescu, a recunoscut că stenogramele l-au luat prin surprindere.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Într-una din convorbirile dintre Daniel Niculae şi Liviu Ungurean se discută despre introducerea materialelor pirotehnice pe stadion. Mai mult, preşedintele giuleştenilor îl asigură pe Liviu Ungurean că Sebastian Colţescu şi-ar fi dat ok-ul pentru ca ultraşii să folosească materiale pirotehnice. Cu toate acestea, Victor Angelescu spune că toate galeriile echipelor mari folosesc materiale pirotehnice în timpul partidelor.

“Ne simţim atacaţi, cu adresă” Conducerea lui Rapid a reacţionat, după apariţia stenogramelor: “Dacă e asta, e o exagerare mare”

“Nu ştiam, ne-a luat prin surprindere. Chestia asta cu materialele pirotehnice pe stadion este de când lumea. Faptul că introduceau materiale s-a întâmplat şi se întâmplă pe toate stadioanele, nu contează că este Rapid, FCSB, Dinamo, Craiova sau UTA.

Nu ştiu dacă a existat un derby în România în care să nu fie petarde, torţe sau coregrafii. Ne aşteptam să luăm amenzi, cred că suntem echipa cea mai amendată. Cred că avem peste 400.000 de lei doar în anul acesta, plus alte pagube.

Este o chestie care s-a întâmplat la toate echipele de tradiţie şi cu galerie. Încă mă aştept să fie vorba de altceva, altfel să faci atâta tevatură pentru nişte torţe. Am văzut că nu doar eu declar, ci toţi. Este de apreciat că sunt corecţi, deoarece şi ei la rândul lor ştiu ce se întâmplă”, a declarat Victor Angelescu, la fanatik.ro.

Reclamă
Reclamă

Mai mult, Victor Angelescu spune că se exagerează, dacă materialele pirotehnice reprezintă principalul subiect de discuţie:

“Foarte multă lume a spus că a fost o parte. S-au întâmplat nişte lucruri, au fost reţinuţi oameni, au fost arătate nişte poze cu arme la momentul respectiv. Credeam că este mai mult de atât, de asta am spus că aşteptăm. Dacă este doar despre asta ne simţim atacaţi, este cu adresă.

Nu doar noi avem galerie şi nu doar noi am introdus materiale pirotehnice. Este normal să pleci de undeva, dar ar fi fost normal să fie nişte lucruri clare, să îi cheme şi să le spună.

Reclamă

Poate nu este vorba de asta, de asta spun că vreau să îi lăsăm să îşi facă treaba. Dacă este vorba de materiale pirotehnice este o exagerare foarte mare”, a mai spus Victor Angelescu.

„Bocciu” i-a cerut sprijin financiar lui Daniel Niculae pentru achiziţionarea materialelor pirotehnice, preşedintele Rapidului a fost de acord

”La data de 27.01.2024, la ora 16:16:51, Ungurean Georgian-Liviu ia legătura cu Niculae George-Daniel, președintele clubului Rapid, căruia îi cere sprijin financiar pentru a achiziționa materiale pirotehnice, acesta fiind de acord, așa cum rezultă din discuția evidențiată mai jos:

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Păi, trebuie, nu?! Ia zi-mi, vii cu mine, dacă batem diseară, la doua sute de torțe?
Niculae George-Daniel: … Da, frate, facem cumva! Cum!?
UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Daa?! Împarțim, că eu am pus și aseară de la mine și pun mereu și … lângă mine nu e nimeni și nu pot nici eu să țin în cursă la nesfârșit.
Niculae George-Daniel: Da, mă, găsim! Cum sa nu facem?
UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Da?! Zic, stai, mă că-l sun pe fratele meu, pe Nico. Și ținem amandoi!
Niculae George-Daniel: Normal! Facem, da-le-n …l

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Punem amândoi câte cinci sute, cinci sute eu, cinci sute (n.r. lei) tu și aia e!
Niculae George-Daniel: Da, nu-i problema!
UNGUREAN GEORGIAN LIVIU:Că vreau dacă vin aștia să aprindem toată peluza! Ești nebun!?
Niculae George-Daniel: Da, da!

„Am vorbit și cu COLȚESCU și a zis ‘dați, bă, cu ce vreți’”!

În ziua de 09.03.2024, la ora 13:59:13, discuție între Liviu Ungurean și Daniel Niculae

UNGUREAN LIVIU-GEORGIAN: Da, prezidente!
NICULAE GEORGE DANIEL: Verde!
UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Da?
NICULAE GEORGE DANIEL: Verde, verde!
UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Bine, tată!
NICULAE GEORGE DANIEL: La (n.r. și) cincizeci și cinci dăm drumul la imn. Probabil o să intre…pe strofa trei!
UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Perfect!
NICULAE GEORGE DANIEL: Voi începeți să dați cu ale voastre! Cât durează? Cinci minute! Cât să dureze?
UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Perfect! Perfect, perfect!
NICULAE GEORGE DANIEL: Da. Nu…nu dă drumul! Si dacă dă drumul, iși asumă… își asumă arbitrul! Dar am vorbit și cu COLȚESCU și a zis, dați, bă, cu ce vreți!
UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Da. Perfect!
NICULAE GEORGE DANIEL: Da?
UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Bine, tată!
NICULAE GEORGE DANIEL: Bine. Hai! Doamne ajută!
UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Hai! Pup! Pup!
NICULAE GEORGE DANIEL: Te pup! Pa, pa, pa!
UNGUREAN GEORGIAN LIVIU:: Pa, pa, pa!

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va lua Cristi Chivu titlul cu Inter în sezonul 2025-2026?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
15:40

LIVE SCOREMusetti – Alcaraz se joacă ACUM, în prima semifinală de la Roland Garros. Sinner – Djokovic începe la 20:00

15:26

CFR Cluj dă o nouă lovitură! Un fundaş croat va semna cu formaţia din Gruia

15:00

Austria – România LIVE VIDEO (sâmbătă, 21:45, Antena 1 şi AntenaPLAY). Cum arată primul 11

14:56

“Nu pot decât să mă înclin” Ralf Rangnick, cuvinte uriaşe pentru Mircea Lucescu, înainte de Austria – România

14:06

NBA ia în considerare o expansiune! Ce planuri are Adam Silver în Europa

13:54

Primul jucător pe care Cristi Chivu îl vrea la Inter! Românul vrea să aducă un fost elev de la Parma

1 „Am câștigat. Eu sunt Steaua”. Florin Talpan a anunțat victoria „militarilor” în procesul pentru palmares cu FCSB 2 Gigi Becali a anunțat transferul lui Dennis Politic la FCSB: „Azi semnăm”. Suma plătită către Dinamo 3 Louis Munteanu a părăsit cantonamentul României, chiar înaintea meciului cu Austria! Anunţul FRF 4 BREAKING NEWSCristi Chivu semnează cu Inter! Gazzetta dello Sport: “Contract pe 2 ani!” 5 Florin Niţă, marea lovitură încercată de Dinamo pe piaţa transferurilor 6 Mihai Stoica a dezvăluit ce jucători vor pleca de la FCSB: “E mai uşor să accepte”. Două reveniri anunţate
Citește și