Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu au debutat cu victorie la turneul preolimpic din Cehia. Cei doi participă la Havirov, în proba de dublu mixt, pentru un loc la Jocurile Olimpice de la Paris. ]n semifinale, Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu au pierdut.
Cei doi români păstrează totuşi şanse de calificare la Jocurile Olimpice.
Update 20:00: Perechea de dublu mixt formată din Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu a fost învinsă, joi, în semifinalele KO2 la turneul preolimpic de la Havirov, Cehia.
Tricolorii care formează perechea de dublu mixt a României îşi doresc revanşa în a doua stagiune a turneului preolimpic, după înfrângerea suferită în faţa perechii Luka Mladenovic/Xia Lian Ni (Luxemburg), scor 2-4 (6-11, 11-7, 3-11, 3-11, 11-9, 8-11). Tragerea la sorţi pentru KO3 şi KO4 are loc joi seară.
Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs este perechea clasată pe locul al optulea mondial şi medaliată cu bronz la ultima ediţie a Jocurilor Europene. În turneul preolimpic, fiecare pereche de dublu mixt are două şanse de calificare. Turneul constă în două stagiuni, cu câte două faze eliminatorii în fiecare zi, scrie news.ro.
Joi: KO1 şi KO2
Vineri: KO3 şi KO4
Câştigătorii KO1 şi KO2 se califică la JO şi nu vor participa în stagiunea secundă.
Finaliştii învinşi, semifinailiştii învinşi şi sfertfinaliştii învinşi în KO1 şi KO2 pătrund în KO3 şi KO4, pentru o nouă oportunitate de calificare.
Câştigătorii KO3 şi KO4 se califică la JO.
Clasamentul mondial reprezintă, de asemenea, un criteriu de calificare la Jocurile Olimpice Paris 2024.
Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu au debutat cu victorie la turneul preolimpic din Cehia
Perechea de dublu mixt formată din Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu a debutat, joi, cu dreptul la turneul preolimpic de la Havirov, Cehia, potrivit news.ro.
Szocs şi Ionescu au învins în sferturile de finală ale KO2 echipa Nicolas Burgos/Paulina Vega, din Chile, scor 4-2 (8-11, 11-7, 11-8, 11-4, 8-11, 11-5).
În semifinale, cei doi îi vor întâlni pe Luka Mladenovic şi Xia Lian Ni, din Luxemburg.
Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs este perechea clasată pe locul al optulea mondial şi medaliată cu bronz la ultima ediţie a Jocurilor Europene.
În turneul preolimpic, fiecare pereche de dublu mixt are două şanse de calificare. Turneul constă în două stagiuni, cu câte două faze eliminatorii în fiecare zi:
Joi: KO1 şi KO2
Vineri: KO3 şi KO4
Câştigătorii KO1 şi KO2 se califică la JO şi nu vor participa în stagiunea secundă.
Finaliştii învinşi, semifinailiştii învinşi şi sfertfinaliştii învinşi în KO1 şi KO2 pătrund în KO3 şi KO4, pentru o nouă oportunitate de calificare.
Câştigătorii KO3 şi KO4 se califică la JO.
Clasamentul mondial reprezintă, de asemenea, un criteriu de calificare la Jocurile Olimpice Paris 2024.
Bernadette Szocs, cu gândul doar la Jocurile Olimpice
Bernadette Szocs e cu gândul doar la Jocurile Olimpice de la Paris, de unde speră să revină cu o medalie. A noua jucătoare a lumii a avut sezon extrem de consistent, în care a obţinut mai multe victorii în faţa jucătoarelor de prim-plan din China. Pe Chen Meng a învins-o în două rânduri.
„Sinceră să fiu, anul ăsta doar la Jocurile Olimpice mă gândesc. Cel mai important este în momentul de față pentru mine să pun în aplicare tot ce antrenez acasă, să găsesc soluții pentru orice obstacol, pentru că cel mai important este la Paris.
Acolo îmi doresc din toată inima să reușesc să cuceresc medalia olimpică mult așteptată de mine și de toată lumea”, a spus sportiva noastră, aflată pe locul 9 mondial, citată de sportsnet.ro.
„Nu-mi mai este frică de asiatice. Am demonstrat de câteva ori că sunt aproape de ele, le-am și învins, mai ales pe campioana olimpică de două ori la rând, așa că sunt foarte pozitivă.
De fiecare dată când intru la masă cu ele, dau totul din mine și bineînțeles că îmi place sentimentul ăla când simt că deja și lor le este teamă de mine. Îmi place, mă motivează, că știu că asiaticele sunt cele mai bune.
Sunt tare fericită că de fiecare dată când merg în Asia am și acolo oameni care mă susțin și sunt apreciată”, a mai spus Bernie.
Înapoi la Homepage- Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu au debutat cu victorie la turneul preolimpic din Cehia
- Ce urmează pentru cei doi români
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- România – Hong Kong 2-8. Tricolorii au ratat medaliile de bronz la Cupa Mondială Echipe Mixte
- România – China 1-8. Tricolorii, învinşi în semifinale la Cupa Mondială Echipe Mixte 2024
- România s-a calificat în premieră în semifinale, la Cupa Mondială Echipe Mixte! Performanță uriașă pentru „tricolori”