Închide meniul

Bernadette Szocs, performanţă unică în carieră! „Bernie” îşi continuă drumul spre obiectivul uriaş

Publicat: 16 aprilie 2024, 20:22

Reclamă
Bernadette Szocs, performanţă unică în carieră! „Bernie îşi continuă drumul spre obiectivul uriaş

Bernadette Szocs, performanţă unică în carieră

Bernadette Szocs, la finalul unui meci - Profimedia Images

Bernadette Szocs a reuşit o performanţă unică în carieră! Sportiva de 29 de ani se află la cea mai bună clasare a sa, fiind pe locul 8 în clasamentul mondial feminin, unul dominat de jucătoarele asiatice.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Bernadette a urcat pe poziţia a opta în ierarhia mondială, după ce a depăşit-o pe Mima Ito. Bernie are 1650 de puncte, în timp ce nipona a rămas cu 1620 de puncte.

Bernadette Szocs, performanţă unică în carieră

Locul 8 într-un top în care primele cinci jucătoare sunt din China este o realizare uriaşă. De asemenea, ea rămâne în continuare sportiva cea mai bună din Europa, conform acestei ierarhii. Următoarea este Nina Mittelham, din Germania (locul 14).

În martie, ea intrase pentru prima oară în Top 10 şi a avut un mesaj clar despre obiectivul său: „Sunt foarte fericită că mi s-a mai îndeplinit un vis: acela de a intrat în top 10 mondial! Și nu vreau să mă opresc aici. Următoarea țintă este să intru în top 5 mondial”, spunea Szocs.

Bernadette Szocs, motiv de mândrie pentru Steaua Bucureşti

Cei de la Steaua Bucureşti au scris pe pagina de Facebook despre clasarea lui Bernadette Szocs, sportivă care este antrenată la clubul armatei de către Ionuţ Şeni.

Reclamă

„TENIS DE MASĂ
💪 Bernadette Szocs a urcat pe locul 8 în clasamentul mondial!
💙❤ Într-un an extrem de important pentru ea, Bernadette Szocs se află în plină ascensiune. Începând de azi, sportiva roș-albastră ocupă locul 8 în clasamentul la zi al World Table Tennis.
💥 Cu un total de 1.650 de puncte, Bernadette, care este pregătită la Steaua de antrenorul Ionuț Seni, este cea mai bine clasată sportivă din Europa în rankingul WTT!
⏳ Jucătoarea Stelei a intrat în top 10 mondial chiar de ziua ei, pe 5 martie 2024, și se află deja de 42 de zile între cele mai valoroase sportive ale lumii.
🏓 În aceste zile, Bernadette participă la Cupa Mondială din Macao, acolo unde a învins-o deja pe egipteanca Mariam Alhodaby, scor 4-0, iar mâine după-amiază o va întâlni pe franțuzoaica Prithika Pavade, în cel de-al doilea meci din grupa 11.
👏FELICITĂRI, BERNADETTE!👏”, se arată pe pagina de Facebook a Stelei.

Pentru Bernadette Szocs, urmează al doilea meci din Grupa 11 a Cupei Mondiale Macao 2024. Partida cu Prithika Pavade se va disputa miercuri, începând cu ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY.

Reclamă 4 / 0/3

Totul despre AntenaPLAY

AntenaPLAY oferă abonaților 5 canale TV live si peste 12 canale liniare exclusive, o selecție de filme pe gustul fiecăruia, atât producții românești, cât și internaționale, seriale pentru toată familia, de la k-dramas la seriale polițiste, comedie, acțiune sau dragoste. Aplicația AntenaPLAY este disponibilă pe toate dispozitivele: smartphone, smart TV, PC, tabletă și laptop.

Ai sport in AntenaPLAY

Trăiești live-ul în fiecare zi, pentru că ai sport live în AntenaPLAY. În 2024, competițiile de Formula 1, Fomula 2, Formula 3, se vad live integral în AntenaPLAY. Cele peste 24 de curse pot fi vizionate în canalul de sport live, AS LIVE, dar si pe canalele dedicate fiecărei competiții. Toate antrenamentele, calificările, sprinturile și cursele pentru marele premiu de Formula 1 vor putea fi urmărite live online. Pe lângă acestea, abonații pot urmări și F1 Academy, Liga Campionilor Asiei, meciurile din Liga Portugal, Cupa Franței sau evenimente de MMA și box. Plus multe alte competiții exclusive. Platforma AntenaPLAY îți pune la dispoziție 3 tipuri de abonamente: lunar, de 6 luni și de 1 an. Hai în AntenaPLAY!

Citește și:

Care este cel mai bun antrenor al momentului în fotbalul mondial?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Reclamă
Ultimele știri
8:37 Ce a răspuns Răzvan Lucescu când a fost întrebat dacă e cel mai bun antrenor român 8:34 Dan Petrescu, sfătuit să-l transfere pe jucătorul lui Dinamo, care a fost huiduit de fani la baraj: „Se ‘bate’ cu Deac!” 8:16 Mircea Lucescu, semnal de alarmă pentru Dinamo după victoria de la baraj: „Nu înseamnă mult, mă aşteptam la altceva!” 20
mai
23:46
Ioan Andone cere şi el plecarea lui Zeljko Kopic de la Dinamo: „Trebuie un antrenor român. Aş păstra doar 5 jucători”
20
mai
23:26
„Vreţi să rămâneţi la Dinamo?” Zeljko Kopic, anunţ despre viitorul său după victoria cu Csikszereda: „Am 46 de ani, nu 60!”
20
mai
23:20
VIDEOFinlanda – Danemarca 3-1 a fost în AntenaPLAY! Duel încins la Campionatul Mondial de hochei
20
mai
23:11
Răzvan Lucescu şi-a dezvăluit clauza pe care o are în contractul cu PAOK! Ce a spus de interesul lui Beşiktaş
20
mai
23:05
Palermo – Venezia 0-1, în AntenaPLAY. Eşec pentru echipa lui Nedelcearu, în turul semifinalelor play-off-ului pentru Serie A
20
mai
23:01
Lotul Argentinei pentru Copa America 2024! Lionel Messi va împlini 37 de ani chiar la turneul final
20
mai
22:42
Ce a spus Dennis Politic despre un transfer de la Dinamo, după „dubla” de senzaţie cu Csikszereda!
Vezi toate știrile
Citește și