Se știe care este pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Marele actor român, care a împlinit 88 de ani, a afirmat de ficare dată că nu este un om bogat. A vorbit și detalii despre singurul lux pe care și l-a putut permite.
Florin Piersic s-a născut pe 27 ianuarie 1936. În tinereţe, el a jucat baschet şi volei la Cluj-Napoca. A renunţat la sport în momentul în care s-a accidentat la genunchi. A devenit apoi unul dintre cei mai iubiți actori din România.
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român
Potrivit gândul.ro, Florin Piersic primește o pensie de doar 2000 de lei de la statul român. Suma este una modestă în condițiile în care a susținut peste 1200 de spectacole numai în ultimii 15 ani. El mai încasează o indemnizație de merit, de la Uniunea Teatrală din România, în valore de 2.700 de lei.
Florin Piersic a vorbit despre averea lui și a dezvăluit că nu a primit mulți bani nici înainte de Revoluție, când a jucat în filme de excepție. „Luxul” pe care și l-a permis a fost un teren, situat în apropiere de Cluj-Napoca, pe care și-a construit o cabană.
„(Niciodată nu ai vorbit despre banii… nu ai părut avid după bani) Pentru că nu am avut! Aici e chestia. Noi eram la un film, filmul se dădea după ce se petrecea un sfert din filmări…îți dădea un avans din contract. Contractul era de 40.000 pentru un rol principal, așa era atunci. 20.000 de lei era impozitul pe care trebuia să îl plătești statului. 18-20.000 era impozitul.
Niciodată nu am spus nimănui: ‘Dar eu cât primesc acum?’. (Care este cel mai mare lux pe care ți l-ai cumpărat, permis, făcut?) Lux? Nu știu dacă lux, pentru că nu mi-am cumpărat nimic de lux. Dar pot să-ți spun că unul dintre lucrurile pe care zic că a fost bine că le-am cumpărat… a fost o zi în care m-am dus și am văzut un om cosind. (…) Un teren într-un sat din munți, de lângă Cluj, la 28 de kilometri. (…) Mi-ai spus ce mi-am permis? Mi-am permis să cumpăr locul ăla.
(…) Ăla e cadoul pe care mi l-am făcut eu, cabana de lângă Cluj. Unde acum când mă duc îmi face plăcere„, a povestit Florin Piersic în podcastul Fain&Simplu cu Mihai Morar.
Ce avere a adunat Florin Piersic de-a lungul carierei remarcabile
Cei de la Capital au oferit detalii despre averea lui Florin Piersic. Acesta ar locui într-o casă cochetă din Cluj și mai deține un alt imobil tot acolo. În afară de cabana pe care și-a construit-o, ar mai avea o vilă și în București.
În vârstă de 88 de ani, Florin Piersic a ajuns de trei ori la altar. A fost căsătorit cu Tatiana Iekel (între 1962 şi 1974), cu Anna Szeles (între 1975 şi 1985) şi cu Anna Torok (din 1993 şi până în prezent). Totuşi, vedeta din România a recunoscut şi că a avut numeroase iubite şi relaţii în afara căsniciilor. S-a iubit chiar şi cu soţia unui fost fotbalist de la U Cluj.
Detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost transferat joi la Spitalul ”Foişor”, unde i-a fost scoasă proteza de la genunchi, considerată sursa principală a infecţiei grave care a determinat internarea acestuia la Spitalul Militar din Cluj, în urmă cu câteva zile, ulterior, el fiind transferat la Institutul Inimii din Cluj Napoca, apoi la Institul Matei Balş din Capitală.
”În urma investigaţiilor efectuate la spitalul nostru, având în vedere starea gravă a pacientului Florin Piersic, s-a constituit o echipă compusă din medici ortopezi, ATI, infectionişti şi medic cardiolog şi s-a decis efectuarea intervenţiei chirurgicale în regim de urgenţă. A fost extrasă proteza de genunchi, s-a practicat asanare extinsă şi implantarea unei proteze tip spacer cu caracter temporar, purtătoare de antibiotic. În prezent pacientul se află în secţia ATI, în stare stabilă”, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi seară, şi semnat de managerul interimar al Spitalului Foişor, as. univ. dr. Şerban Dragosloveanu.
Starea generală a actorului Florin Piersic se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează că actorul se mobilizează şi are un tonus psihic bun.
”Evaluarea pacientului Florin Piersic, făcută în dimineaţa de 12.05.2024 de către echipa medicală, arată o ameliorare a stării generale, concomitent cu procesul de normalizare a indicatorilor biologici şi de evoluţie favorabilă a plăgii operatorii”, a anunţat duminică, la prânz, unitatea sanitară, potrivit news.ro.
De asemenea, a precizat că ”pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun”. Sâmbătă, Spitalul Foişor anunţa că starea actorului s-a ameliorat, precizând că actorul este cooperant şi s-a ridicat în picioare la marginea patului.
- „Am primit acordul!” Ce a spus Larisa Iordache despre soacra ei! Ce se va întâmpla după ce va naşte
- „Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului” Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
- Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: „M-a ajutat, cu siguranţă!”