Închide meniul

“Şi noi dacă pierdeam cu Dinamo eram acuzaţi că am fost blatişti” Reacţia lui Dan Nistor, când a aflat rezultatul la Dinamo – UTA

Iulian Focșăneanu Publicat: 13 mai 2024, 0:30

Comentarii
Şi noi dacă pierdeam cu Dinamo eram acuzaţi că am fost blatişti Reacţia lui Dan Nistor, când a aflat rezultatul la Dinamo – UTA

Dan Nistor, la conferinţa de presă / AS.ro

A apărut reacţia lui Dan Nistor, când a aflat rezultatul la meciul Dinamo – UTA, scor 2-0, din ultima etapă a play-out-ului Ligii 1. “Câinii” au reuşit să se salveze de la retrogradarea directă şi vor juca baraj cu Csikszereda pentru rămânerea pe prima scenă a fotbalului românesc.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Dan Nistor a marcat singurul gol al lui victoriei obţinută de U Cluj pe terenul lui FC Voluntari. A înscris din penalty şi a consfiinţit retrogradarea ilfovenilor.

Reacţia lui Dan Nistor, când a aflat rezultatul la Dinamo – UTA

Nistor este sigur că nu au fost jocuri de culise în ultima etapă şi i-a luat apărarea lui Mircea Rednic.

Noi ne doream locul 8, multă lumea a discutat că se fac jocuri de culise, s-a dovedit că nu e aşa. Că fotbalul românesc nu e aşa de pricinos cum zic alţii, că ne dăm la o parte, că nu ştiu ce blaturi facem. Că nu ştiu ce prostii se fac. Ştiu ce zic, aţi văzut şi dumneavoastră anumite titluri date prin ziare… antrenori daţi afară, noi suntem dinozauri, 7-8 inşi daţi afară. Repet încă o dată, echipa asta nu stă în Nistor, eu nu stau pentru acest contract. Dacă mâine clubul nu va dori să se bazeze pe serviciile mele ridic mâna, nu am nevoie de niciun ban, reziliez pe cale amiabilă. Nu îmi trebuie absolut niciun ban, repet!

Am o vârstă destul de înaintată pentru unii, eu mă simt foarte bine, sunt la a doua tinereţe. Mâine dacă plec de la această echipă, îmi găsesc echipă. Nu duc grija zilei de mâine, am cu ce să îmi cresc copilul.

Reclamă
Reclamă

Dinamo şi Botoşani la baraj, Iaşi s-a salvat… surprize, surprize! Dumneavoastră aţi văzut meciurile, eu nu pot să îmi dau cu părerea. Dinamo a pierdut foarte multe meciuri în ultimele minute.

Sper să îşi fi apărat corect şansele. Eu tot ce a depins de mine am făcut, mi-am ajutat echipa să câştig. Cu siguranţă şi noi, dacă pierdeam cu Dinamo, toată lumea ne acuza că am fost blatişti.

Şi noi am avut o primă foarte importantă. Să vă spun adevărul, dacă prindeam locul 8 aveam foarte mulţi bani. Din pacate nu am reuşit. E normal să îţi joci şansa corect, avem familii, copii. Pentru play-off nu mai zic prima, că mă ia capul! Ăsta este fotbalul“, a declarat Dan Nistor la conferinţa de presă.

Reclamă

Cum arată clasamentul final din play-out-ul Ligii 1:

1. UTA – 37 de puncte
2. Oţelul – 36 de puncte
3. U Cluj – 33 de puncte
4. Hermannstadt – 32 de puncte
5. Petrolul – 30 de puncte
6. Poli Iaşi – 27 de puncte
7 Dinamo – 25 de puncte
8. FC Botoşani – 25 de puncte
9. FC Voluntari – 24 de puncte
10. FCU Craiova – 23 de puncte

Reacţia lui Mircea Rednic, după Dinamo – UTA 2-0

La finalul meciului, “Puriul” a fost aplaudat de fanii lui Dinamo. Aceştia i-au scandat numele. Totuşi, Rednic a ţinut să afirme că a încercat să încurce gruparea din Ştefan cel Mare.

S-a văzut diferenţa mai ales în prima repriză. Multe dueluri pierdute, multe pase greşite. Nu am văzut implicare, iar am luat gol din faze fixe.

Cred că ne-au surprins de agresivitatea cu care au jucat. Eu i-am atenţionat, când am făcut analiza lui Dinamo, că e o echipă disperată. Golurile au fost pe greşeli, nu pe ocazii foarte mari. Două greşeli, două goluri primite. Nu îmi aduc aminte să fi avut vreo ocazie.

(Fanii lui Dinamo v-au aplaudat. Aţi ieşit ca o vedetă de pe teren…) Normal că performanţele pe care le-am avut ca antrenor şi jucător nu pot fi şterse.

Nu mă interesează, nu am lăsat jucători acasă. În primul 11 au fost doar două schimbări. Doar la portar… au fost 6 meciuri, am fost foarte clar. Amândoi portarii erau la sfârşit de contract.

(Se întoarce Mircea Lucescu la Dinamo?) Se întoarce, pleacă, ăsta e nea Mircea. Îi place să fie alături de toată lumea, să dea sfaturi. (Aţi fost aplaudat mai mult decât antrenorul lui Dinamo) Azi era clar, în situaţia în care ne-au prins, s-a văzut o relaxare“, a declarat Mircea Rednic după Dinamo – UTA 2-0, la digisport.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Pleacă Mircea Lucescu după meciul României cu San Marino?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:18 17 nov.
Mihai Stoica, ironie la adresa lui Mircea Lucescu, după ce Florin Tănase a intrat în prelungiri cu Bosnia: “Ce să mai zic?”
23:52
Erling Haaland merge la World Cup 2026! Atacantul lui City, statistică fabuloasă în preliminarii
23:41
Norvegia s-a calificat la World Cup 2026, după victoria cu Italia. Squadra Azzurra, la baraj. Rezultatele serii
23:16
Carlos Alcaraz i-a pus gând rău lui Jannik Sinner, după finala de la Torino: „Sper să fii pregătit”
23:01
Zinedine Zidane a bătut palma cu noua sa echipă! Anunţul făcut de presa din Spania
22:35
România a fost învinsă de Polonia, în play-off-ul Billie Jean King Cup! Victorie cu 3-0 pentru echipa condusă de Iga Swiatek
1 Adrian Mutu a caracterizat cu un singur cuvânt jocul făcut de Ianis Hagi în meciul de coşmar cu Bosnia! 2 “Parcă era balerină” Adrian Porumboiu nu l-a iertat pe un tricolor! Nici Mircea Lucescu nu a scăpat 3 Răsturnare de situaţie! Decizia pe care a luat-o Mircea Lucescu despre viitorul lui, după ruşinea din Bosnia 4 UPDATEÎnfrângerea dramatică a Ungariei a schimbat lista cu posibilele adversare ale României! Pe cine putem întâlni la baraj 5 FRF va merge la FIFA, după scandările rasiste din Bosnia! Comunicatul oficial al federaţiei 6 Incidente la finalul meciului de la Zenica. Scandarea românilor care i-a scos din sărite pe bosniaici
Citește și