Hansi Flick i-a făcut portretul lui Lamine Yamal şi a transmis un mesaj ferm. Într-o conferinţă de presă, managerul de la Barcelona a declarat că fotbalistul său „ar putea deveni cel mai bun jucător din lume”.
FC Barcelona are până acum un bilanţ perfect în La Liga, cu şase victorii în şase etape, cu Lamine Yamal, în vârstă de 17 ani, într-o formă de excepţie, cu trei goluri şi cinci pase decisive.
Hansi Flick i-a făcut portretul lui Lamine Yamal şi a transmis un mesaj ferm
„Cred că Lamine ar putea deveni cel mai bun jucător din lume în viitor, 100%. (…) Ceea ce face în acest sezon este cu adevărat incredibil, la fel ca ceilalţi jucători, şi trebuie să continuăm pe acest drum”, a afirmat Flick, care o pregăteşte din vară pe Barca.
Întrebat despre posibilitatea de a-l menaja pe Yamal în meciul de miercuri cu Getafe, pentru a-l proteja de o eventuală accidentare, tehnicianul răspuns că fotbalistul, campion european în această vară cu naţionala Spaniei, nu are nevoie să se odihnească.
„Avem toate datele jucătorilor, iar deocamdată nu are nevoie de odihnă, se simte bine”, a explicat germanul, care nu poate conta pe mai mulţi fotbalişti, accidentaţi sau în faza de recuperare, cum sunt Gavi, De Jong, Araujo, Christensen sau Fermin Lopez.
Şi în Champions League, Lamine Yamal a avut o evoluţie solidă, deşi Barcelona a pierdut duelul cu AS Monaco. Mijlocaşul a reuşit să marcheze primul său gol în competiţia europeană.
Lamine Yamal a marcat primul gol în Champions League
Lamine Yamal a marcat primul său gol în Champions League, în duelul „de foc” dintre Monaco şi Barcelona. Starul catalanilor a intrat direct într-un top fabulos.
Lamine Yamal a devenit al doilea cel mai tânăr marcator din Champions League. La doar 17 ani şi 68 de zile, este surclasat doar de coechipierul său, Ansu Fati.
Ansu Fati reuşea să marcheze primul său gol în Champions League la vârsta de 17 ani şi 40 de zile. Starul catalanilor, ajuns acum la 21 de ani, a înscris în 2019 în duelul din faza grupelor dintre Barcelona şi Inter.
Lamine Yamal a punctat superb pe terenul lui Monaco, în meciul serii din Champions League. Mijlocaşul catalanilor a punctat superb cu un şut de la marginea careului, după ce l-a driblat fără emoţii pe Singo.
Monaco reuşise să deschidă scorul prin Akliouche, în minutul 16. Barcelona a rămas în inferioritate numerică încă din minutul 11, după ce Erikc Garcia a fost eliminat.
- Jose Mourinho, condiții de lux la Real Madrid! Cum arată vila cu o chirie de 240.000 de euro pe an în care locuiește
- Singura opțiune pentru Julian Alvarez! Ce se întâmplă cu atacantul argentinian, disperat să plece de la Atletico
- Barcelona a dat 5 goluri, dar Hansi Flick aşteaptă întăriri: „Voi vorbi cu Deco”
- Julian Alvarez, inamic public la Atletico! Huiduit de tot stadionul și luat la țintă cu un fular: „Nu le dau eu sfaturi fanilor”
- Eroul lui Real Madrid a spus tot: ce i-a transmis Jose Mourinho înainte de a intra să marcheze golul victoriei



































