Spaniolii anunţă că Atletico Madrid are concurenţă pentru Andrei Raţiu. Internaţionalul român are un început foarte bun de sezon la Rayo Vallecano şi a atras deja atenţia mai multor echipe importante.
După remiza de pe teren propriu cu Atletico Madrid, scor 1-1, în care Raţiu a pasat decisiv, fundaşul român a fost notat în agendă de echipa lui Diego Simeone.
Spaniolii anunţă că Atletico Madrid are concurenţă pentru Andrei Raţiu: „Întărire de lux”
Rayo Vallecano nu are însă de gând să îl lase pe Raţiu să plece pentru mai puţin de 10 milioane de euro. Există însă şi o echipă care ar putea să plătească mult mai puţin. Villarreal încă deţine 50% din drepturile lui Raţiu, iar Marca susţine că românul ar fi un transfer de lux pentru „submarinul galben”, în condiţiile în care flancul drept al apărării este asigurat:
„Villarreal l-a crescut pe Rațiu, iar în prezent încă deține 50% din drepturi. Este o situație de win-win pentru ei, întrucât pot împărți suma pe care ar obține-o Rayo Vallecano de pe urma transferului sau ar putea să plătească mai puțin dacă ar vrea să-l aducă.
Marcelino deja îi are în lot pe Kiko Femenia și Juan Foyth, iar transferul lui Rațiu ar fi o întărire de lux, întrucât este un fotbalist care merită apreciat, în toate sensurile”, au scris cei de la marca.com.
Andrei Raţiu, pe lista lui Atletico Madrid! Anunţul făcut de Marca: „L-au notat. S-ar potrivi acolo”
Potrivit jurnaliştilor de la marca.com, prestaţiile foarte bune ale lui Andrei Raţiu nu au trecut neobservate, iar fundaşul român se află deja pe lista echipei lui Diego Simeone.
„Andrei Raţiu a fost notat în agendă de Atletico Madrid, după prestaţiile bune din acest sezon. Fundaşul dreapta i-a chinuit pe jucătorii lui Simeone. Internaţionalul român a controlat flancul său pe ambele sale. Le-a permis foarte puţine adversarilor şi a fost decisiv în atac, la golul marcat de Palazon.
[…] Datorită ADN-ului său, a maturităţii sale şi a puterii sale, el s-ar potrivi în echipa lui Simeone. De asemenea, el s-ar potrivi şi datorită versatilităţii sale. […] Rayo l-a adus pentru jumătate de milion de euro, sumă care poate să se multiplice de 20 de ori în câteva luni”, au scris spaniolii de la marca.com.
În primele şase etape din acest sezon din La Liga, Andrei Raţiu a fost de trei ori integralist, iar în prima etapă a jucat 80 de minute. El are până acum un gol marcat şi o pasă de gol. Potrivit transfermarkt.com, el este cotat la 3 milioane de euro.
- Ce s-a întâmplat cu Julian Alvarez la Atletico Madrid, după „telenovela” transferului la Barcelona
- Negocieri intense pentru Rodri! Barcelona a făcut o nouă ofertă. Cum încearcă să o convingă pe Manchester City
- Party like Lamine! Yamal a dat o petrecere grandioasă de ziua lui: domeniu de lux, peste 100 de invitați și chef bucătar
- Real Madrid a făcut cel mai scump transfer din istorie, însă Mourinho a fost dat pe spate de jucător anonim: „Sunt puțini ca el”
- Hansi Flick nu are milă! Șase jucători, out de la antrenament și liberi să plece de la Barcelona


































