Cutremur în Liga 1! Două cluburi se pregătesc de depunctări record de până la 12 puncte. A început lupta contracronometru
CFR Cluj şi Petrolul Ploieşti se pregătesc de depunctări extrem de dure. Problemele financiare ale celor două cluburi au şanse foarte mari să le coste în clasamentul care riscă să fie dat peste cap.
În acest moment, cele două cluburi duc o luptă contracronometru pentru a rezolva o parte din problemele financiare şi de a scăpa de aceste depunctări care ar putea compromite sezonul.
Cutremur în Liga 1! CFR Cluj şi Petrolul Ploieşti se pregătesc de depunctări record
Potrivit fanatik.ro, CFR Cluj stă cel mai rău. Echipa lui Marius Şumudică poate fi depunctată cu până la 12 puncte, din cauza datoriilor uriaşe. Decizia ar urma să se ia la începutul lunii decembrie. Aflată în insolvenţă încă din august, CFR Cluj riscă să rămână şi fără antrenor. Marius Şumudică a anunţat recent că va părăsi imediat clubul dacă echipa sa va fi depunctată.
Chiar dacă decizia va veni la începutul lunii viitoare, lucrurile trebuie rezolvate mult mai repede. Concret, până pe 15 noiembrie, CFR Cluj trebuie să rezolve toate problemele cu planul de organizare. Trebuie clarificate datoriile, să identifice sursele de finanţare şi să realizeze un calendar al plăţilor, iar orice întârziere riscă să înrăutăţească şi mai mult situaţia deja critică de la club.
De partea cealaltă, Petrolul Ploieşti, una dintre revelaţiile sezonului din Liga 1, riscă să piardă 8 puncte, potrivit sursei menţionate antrerior. Asta ar reprezenta o adevărată lovitură, ţinând cont că „lupii galbeni” sunt pe locul 4 în acest moment, la jumătatea sezonului regulat.
În cazul în care s-ar aplica aceste depunctări, clasamentul se va modifica radical. CFR Cluj va ajunge să lupte pentru salvarea de la retrogradare, depunctarea trimiţând echipa pe penulitmul loc, cu 7 puncte, în timp ce Petrolul Ploieşti ar părăsi locurile de play-off şi ar ajunge pe locul 9, cu 19 puncte.