Louis Munteanu şi Dan Petrescu / Colaj Profimediaimages
Louis Munteanu a oferit prima reacție după scandalul cu Dan Petrescu! Atacantul de la CFR Cluj a vorbit deschis despre conflictul cu tehnicianul echipei, din cadrul partidei cu Petrolul.
La acel meci, Dan Petrescu l-a introdus în teren pe Louis Munteanu în minutul 46. Jucătorul a fost însă înlocuit în minutul 90+4, iar Petrescu a spus, după meci, că avea mpresia că atacantul s-a accidentat.
Louis Munteanu, prima reacție după scandalul cu Dan Petrescu!
După schimbare, Louis Munteanu a gesticulat nervos și a refuzat să vorbească cu Dan Petrescu.
Acum, la câteva zile de la acea ieșire, Louis Munteanu și-a cerut scuze, în mod public și că o astfel de reacție nu îl caracterizează.
“Vreau să vorbesc și eu despre ce s-a întâmplat la meciul cu Petrolul. Am vrut să vin în fața dumneavoastră pentru că n-am avut o reacție corectă față de Mister. Vreau să spun și public că îmi pare rău față de Panin, față de Mister, față de colegi și față de toți oamenii din club.
N-am avut o reacție bună. A fost o reacție urâtă care nu mă caracterizează. Într-adevăr, am simțit la picior că am o leziune. N-am avut în viața mea o problemă musculară și n-am știut să gestionez situația cum trebuie. Probabil că și d-asta m-a scos Mister din teren – pentru că îmi vrea binele. Știu că el m-a dorit foarte mult aici și cu siguranță nu a vrut să îmi facă rău.
Îmi cer scuze față de toată lumea din club. Nu a fost o reacție corectă. Îmi place să câștig, cu mentalitatea asta am fost de mic – să fiu câștigător. Probabil și d-asta am avut această reacție. Îmi pare rău încă o dată”, a spus atacantul de la CFR Cluj.
De asemenea, Louis Munteanu a spus că ar trebui să fie mai calm în astfel de situații și că, la momentul respectiv, ar fi trebuit să discute cu Dan Petrescu și să își ceară scuze.
“Nu mă recunoșteam. Mie îmi place să câștig, nu îmi place să pierd deloc. Eu joc fotbal de plăcere, sunt cu inima deschisă la CFR și îmi doresc să câștig fiecare meci.
Trebuie să fiu mai calm în situațiile astea, să nu mai reacționez la cald. Era mai bine dacă vorbeam după cu Mister, nu de față cu toată lumea. A fost normal să merg la el și să-mi cer scuze”, a mai spus Louis Munteanu.
Dan Petrescu, noi detalii despre izbucnirea lui Louis Munteanu
Dan Petrescu a venit cu detalii noi despre izbucnirea lui Louis Munteanu, de la finalul partidei cu Petrolul. Louis Munteanu l-a sfidat pe Dan Petrescu în momentul în care a fost schimbat cu doar 40 de secunde înainte de finalul partidei, în contextul în care a fost trimis în teren la pauză.
Dan Petrescu a spus că nu există nicio tensiune între el şi Louis Munteanu. Mai mult, antrenorul ardelenilor a spus că Louis Munteanu a venit la el în birou şi şi-a cerut scuze.
„S-a făcut mult tam – tam, era normal, mă aşteptam. El unu a avut niciodată o accidentare, niciodată nu ştia cum e ruptură. Şi eu întrebam staff-ul doar ce e cu el de şchioapătă. L-am pus pe Camora să îl întrebe şi i-a zis că el este bine. Eu vedeam în continuare că şchioapătă. Nu îmi plăcea. Şi am zis că nu mai risc să îl las în teren că se rupe. El nu a înţeles, am vrut să îi i explic pe bancă când m-am dus la el, dar era foarte nervoasă. Chiar dacă reacţia nu a fost frumoasă, a fost normală pentru că el vrea să joace fotbal. Nu am avut nicio problemă cu el, s-a antrenat bine mereu.
A fost primul mereu la toate testele. El a vrut să fie în teren, înţeleg. Când a revenit, a venit la mine în birou să îşi ceară scuze. Am zis ok, vorbeşte cu ceilalţi. Nu e pentru prima oară când mi se întâmplă acest lucru, mai ales de un jucător tânăr. Va face diferenţa, pentru că are mult talent. Va ajunge la echipa naţională şi va fi golgheterul României. El nu şi-a dat seama că e accidentat”, a spus Dan Petrescu într-o conferinţă de presă.
- OUT de la Rapid! Cine este următorul fotbalist care va pleca din Giulești după Elvir Koljic
- Clauza uriaşă pe care Daniel Pancu o are în contractul cu CFR. Se va îmbogăţi dacă Varga îl dă afară
- Mihai Stoica anunţă două transferuri la FCSB: “Pe unul îl ştie şi Gigi”
- Dinamo, gata să dea lovitura în mercato-ul din vară: “Avem discuții cu 3 jucători de afară”
- Antrenorul care a pus DA şi care va înlocui un mare rapidist în Liga 1
































