Ce au scris francezii după prestaţia lui Istvan Kovacs în Bayern – PSG 1-0. Arbitrul român, „specialist în cartonaşe”

Alexandra Costea Publicat: 27 noiembrie 2024, 8:39

Comentarii
Ce au scris francezii după prestaţia lui Istvan Kovacs în Bayern – PSG 1-0. Arbitrul român, specialist în cartonaşe”

Istvan Kovacs, după ce i-a arătat primul cartonaş galben lui Ousmane Dembele, în partida Bayern - PSG, 26 noiembrie 2024 - Profimedia

Istvan Kovacs a fost în centrul atenției seara trecută după ce a arbitrat partida dintre Bayern Munchen și PSG, scor 1-0, în etapa a 5-a din UEFA Champions League. Românul în vârstă de 40 de ani a ajuns în atenția presei franceze după ce l-a eliminat pe Ousmane Dembele. Iată ce au scris jurnaliștii de la L’Equipe despre prestația centralului român!

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Partida dintre Bayern – PSG a fost cap de afiș în programul zilei de marți în Liga Campionilor. Una dintre cele mai controversate faze ale meciului a fost eliminarea lui Dembele, care a văzut de două ori cartonașul galben din partea lui Istvan Kovacs. Francezul în vârstă de 27 de ani a primit primul cartonaș galben în minutul 37, pentru proteste. Cel de-al doilea avertisment a venit în minutul 57 după ce a comis un fault în careu asupra lui Alphonso Davies.

Istvan Kovacs, descris ca fiind ”fidel reputației sale”. Ce au scris francezii despre prestaţia sa în Bayern – PSG 1-0

După meciul de pe Allianz Arena, jurnaliștii de la L’Equipe au scris despre prestația lui Istvan Kovacs. Aceștia au evidențiat reputația românului, mai exact, aceea că este un arbitru sever. Cu toate acestea, francezii nu au condamnat eliminarea lui Dembele, ci mai degrabă au descris cel de-al doilea cartonaș galben ca fiind o intervenție ”stângace” a jucătorului.

”Arbitrul român Istvan Kovacs, specialist în cartonașe”, au titrat jurnaliștii francezi.

Verdictul L’Equipe despre Istvan Kovacs

Mai mult, francezii au subliniat faptul că românul în vârstă de 40 de ani a fost unul dintre cei mai severi arbitri de la EURO 2024. Istvan Kovacs a acordat la turneul din Germania 18 cartonaşe galbene şi două roşii.

Reclamă
Reclamă

”Românul Istvan Kovacs, care a jucat unul dintre rolurile principale în înfrângerea lui PSG cu Bayern (0-1), marți, de la Munchen, în Liga Campionilor, a fost fidel reputației sale de arbitru sever.

A lăsat o amintire bună la PSG, după calificarea echipei în sferturile de finală ale Ligii Campionilor din sezonul trecut, în detrimentul celor de la Barcelona (4-1). Dar data următoare când Istvan Kovacs s-a încrucișat cu parizienii, aceștia au fost poate puțin mai precauți.

Pentru că arbitrul român (40 de ani) nu i-a ajutat marți la Munchen împotriva lui Bayern (0-1) . Dacă nu a comis nicio eroare evidentă, oficialul a fost mai presus de toate fidel reputației sale, fiind strict în alocarea cartonașelor.

Reclamă

De exemplu, l-a eliminat pe Ousmane Dembele pentru două avertismente (minutul 37 și minutul 57), în urma unui protest nevehement și a unei greșeli mai stângace decât rea.

Domnul Kovacs, care sancționase cei mai mulți jucători la ultimul EURO (18 cartonașe galbene și două roșii, un record), a fost intransigent la poarta bavareză, la gol.

Cele două decizii ale sale au cântărit foarte mult rezultatul, precum cea pe care a luat-o în timpul înfrângerii lui OM împotriva lui Panathinaikos (0-1, 9 august 2023), în prima manșă a play-off-ului Ligii Campionilor. În acea zi, Geoffrey Kondogbia a plătit prețul severității sale, fiind și el eliminat fără cea mai mică îngăduință (în minutul 65)”, a mai notat sursa citată.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Care va fi finala Champions League din acest sezon?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:55

Anunţul presei din Spania, după ce s-a scris despre un acord al lui Jurgen Klopp cu Real Madrid! Decizia lui Perez

23:55

Nottingham – Aston Villa 1-0 și Braga – Freiburg 2-1, în semifinalele Europa League! Portughezii au dat lovitura în prelungiri

23:36

Alexandru Băluță și-a anunțat plecarea de la echipă. Mesajul postat de fostul jucător al FCSB-ului: „Final de poveste”

23:20

Rayo Vallecano, cu Rațiu titular, succes la limită în semifinala cu Strasbourg. Crystal Palace, ca și calificată în finala UECL

23:15

VIDEOCampionul mondial Emiliano “Dibu” Martinez, în formă maximă înainte de World Cup 2026! Paradă senzaţională

23:05

Record istoric în Șahtior – Crystal Palace. Gol după doar 21 de secunde în semifinala de Conference League

1 Decizia luată de Adrian Șut, după ce Gigi Becali a anunțat că vrea să-l readucă la FCSB 2 FotoReacţia lui Gigi Becali când a primit invitaţie la nunta lui Ioan Niculae! Milionarul se însoară la 72 de ani 3 Gică Hagi e al doilea cel mai bogat selecționer de pe planetă! Singurul antrenor care îi întrece averea “Regelui” 4 Simone Inzaghi a analizat ce a făcut Cristi Chivu la Inter și s-a pronunțat: “L-am văzut lucrând” 5 FRF a anunţat cele 9 echipe din Liga 1 care au primit licenţa pentru cupele europene. Cine lipseşte de pe listă 6 FCSB, gest superb pentru jucătorul grav accidentat de la Voluntari. Anunțul lui Mihai Stoica: „Îl așteptăm la noi”
Citește și