Închide meniul

Reacţia lui Florin Talpan după ce „Eroul de la Sevilla”, Helmut Duckadam, a încetat din viaţă

Bogdan Stănescu Publicat: 3 decembrie 2024, 12:34

Reclamă
Reacţia lui Florin Talpan după ce „Eroul de la Sevilla, Helmut Duckadam, a încetat din viaţă

Florin Talpan, în timpul unui interviu

Florin Talpan a publicat un mesaj emoţionant pe contul lui de Facebook după decesul lui Helmut Duckadam. Talpan a transmis că l-a „iubit mereu” şi îl va iubi în continuare pe „Eroul de la Sevilla”.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Helmut Duckadam a intrat în Cartea Recordurilor după ce a reuşit să apere toate cele 4 lovituri de departajare executate de jucătorii Barcelonei în finala de la Sevilla.

Florin Talpan, postare emoţionantă după ce a murit Helmut Duckadam

Helmut Duckadam a fost și va fi mereu parte din Steaua. Vestea plecării sale e una cât se poate de dureroasă pentru noi, cei care iubim Steaua București.

Helmut Duckadam a fost un erou pentru mine și l-am iubit mereu. Nu ai cum să nu îl iubești. Nu ai cum să nu îi iubești pe cei care au dus Steaua și România pe culmile de vârf ale succesului, pe cei care au scris file de istorie. Plecarea sa lasă în urmă un gol imens. Fără el, probabil că Steaua n-ar fi fost campioana Europei în 1986. Acum, fără el, sigur e mai săracă…

Nu te vom uita niciodată! Sincere condoleanțe familiei! Odihnește-te în pace, Helmut Duckadam!”, a scris Florin Talpan pe contul de Facebook.

Reclamă
Reclamă

Ultima dorinţă a lui Helmut Duckadam! Anunţul făcut de familia „Eroului de la Sevilla”: „I-o vom respecta”

Helmut Duckadam a avut o ultimă dorinţă, iar soţia sa o va respecta întocmai. Alexandra Duckadam a transmis un mesaj şi a anunţat că „Eroul de la Sevilla” va fi incinerat.

Alexandra Duckadam a anunţat că îi va respecta dorinţa soţului său şi a spus că toţi cei care vor să îşi ia adio de la Duckadam o pot face marţi, de la ora 14:00. După aceea, familia lui Helmut Duckadam a cerut discreţie maximă din partea mediei.

Duckadam a avut mai multe probleme de sănătate în ultimii ani. Din păcate, vestea tragică a venit luni, la ora 11.50. Helmut Duckadam s-a stins din viaţă la vârsta de 65 de ani.

Reclamă

Helmut a fost internat în stare gravă la Spitalul Militar. „Eroul de la Sevilla” a fost internat la terapie intensivă, iar medicii au depus eforturi uriaşe pentru a-i salva viaţa. Din păcate, aceştia nu au mai putut face nimic.

Marcel Puşcaş a făcut anunţul decesului lui Duckadam şi a început să plângă pe reţelele sociale. Helmut Duckadam a fost operat pe cord deschis în luna septembrie. „Eroul de la Sevilla” a avut programată o intervenţie chirurgicală la Spitalul Universitar.

Duckadam a avut şi în trecut probleme cardiovasculare. El mărturisea că primele probleme de acest gen au apărut înainte să apere cele 4 penalty-uri în finala de la Sevilla.

Helmut Duckadam a avut o carieră fabuloasă

Fostul mare portar al echipei de fotbal Steaua Bucureşti, Helmuth Duckadam, supranumit „Eroul de la Sevilla”, s-a născut în localitatea Semlac, judeţul Arad, la 1 aprilie 1959.

A început să joace fotbal în 1975, la Gloria din Arad. Până în 1983, când s-a transferat la Steaua Bucureşti, a mai evoluat la UTA (1977 şi 1978-1983) şi Constructorul Arad (1977-1978).

Odată cu venirea în Bucureşti, a început şi ascensiunea lui ca jucător. Primul meci mare îl face la Bucureşti, în întâlnirea retur cu A.S. Roma din Cupa Cupelor, din toamna lui 1984, când la 0-0, în minutul 87, a apărat un penalty.

Vârful carierei sportive l-a atins în ediţia 1985-1986 a Cupei Campionilor Europeni, când pe întreaga durată a competiţiei, dar mai ales în memorabila finală de la Sevilla, Steaua-CF Barcelona (0-0, 2-0, după penalty-uri), apără de-a dreptul senzaţional, determinându-i pe ziariştii spanioli, şi nu numai, să-i aprecieze evoluţia la superlativ. Cele patru lovituri consecutive de la 11 m apărate în faţa jucătorilor spanioli – Alesanco, Pedraza, ‘Pichi’ Alonso şi Marcos – l-au făcut să intre în „Cartea Recordurilor”.

Helmut Duckadam era cunoscut drept ”Eroul de la Sevilla”

Imediat după meciul care a fost televizat de postul naţional, pentru prima dată în regimul comunist, oamenii au ieşit nechemaţi în stradă să se bucure pentru izbânda fotbaliştilor de la Steaua. Circa 30.000 de oameni au plecat spre Aeroportul Otopeni şi au ocupat esplanada să-şi întâmpine campionii. În aproape toate colţurile ţării, noaptea de 7 spre 8 mai 1986 a fost practic una albă.

După cinci zile de la finala de la Sevilla, într-un cadru solemn, clubului de fotbal Steaua i s-a acordat Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa I. Titularii, printre care evident şi Duckadam, antrenorii Ienei şi Iordănescu, plus preşedintele Alecsandrescu au primit Meritul Sportiv clasa I. Rezervele şi ceilalţi din staff au primit Meritul Sportiv clasa a II-a.

Duckadam a evoluat în 133 de meciuri pe prima scenă, are două prezenţe la naţională şi 11 în cupele europene. A câştigat un titlu de campion şi o cupă a României (1985) şi Cupa Campionilor Europeni (1986). A fost desemnat cel mai bun fotbalist român al anului în 1986, fiind menţionat şi în revista „France Football”.

Un anevrism axilar a pus capăt neaşteptat carierei lui Helmuth Duckadam. Se afla la un foc de tabără, pe malul Mureşului, când a alunecat, s-a sprijinit pe mână şi, probabil, cheagul de sânge s-a deplasat blocând circulaţia în braţul drept. S-a dus la medicul din sat dar a ajuns urgent la Bucureşti unde a fost operat şi i-a fost salvat braţul.

După încheierea activităţii de fotbalist, Duckadam s-a angajat la Poliţia de frontieră din judeţul Arad, dar s-a pensionat din motive medicale.

Reclamă

Este Daniel Bîrligea cel mai bun atacant pe care îl are România în acest moment?

Loading ... Loading ...
Citește și:
20:42

Zeljko Kopic, după remiza lui Dinamo cu Metalul Buzău: „Nu pot să spun că era o prioritate”. Ce a spus despre un jucător de la Oţelul

20:27

Jucătorul pentru care Gică Hagi a insistat la Farul! Mesajul pe care i l-a transmis lui Gică Popescu: „Bă, e bombă. Adu-l!”

20:00

LIVE TEXTPetrolul – Universitatea Craiova 0-0, în grupele Cupei României! Metalul Buzău – Dinamo s-a terminat 0-0! „Câinii”, şanse mici de calificare

19:46

Mihai Stoica știe cum se poate rezolva conflictul dintre Aaron Boupendza și fanii Rapidului: „Se va face pace”

19:32

Veste dură pentru Tyler Seguin! Centrul lui Dallas Stars, out între 4 şi 6 luni după accidentarea la şold

19:30

Rangers – Kilmarnock, LIVE SCORE (21:45), cu Ianis Hagi anunţat titular! Bilbao – Real Madrid (22:00) şi Arsenal – Manchester United (22:15), meciurile serii din Europa

1 Fiica cea mică a lui Helmut Duckadam era la școală când a primit vestea morții tatălui său. Au urmat momente cutremurătoare: „Devastați!” 2 Programul Marelui Premiu din Abu Dhabi. Calificările şi cursa sunt LIVE pe Antena 1 şi în AntenaPLAY 3 VIDEO & FOTOTrupul neînsufleţit al lui Helmut Duckadam a fost depus la Arena Naţională! Fanii şi apropiaţii i-au adus un ultim omagiu „Eroului de la Sevilla” 4 Gigi Becali a anunţat că va face două super-transferuri la FCSB: „Este nevoie de întăriri” 5 Motivul pentru care Helmut Duckadam a avut doar 2 selecţii la naţionala României. Episod incredibil cu Mircea Lucescu 6 Soţia lui Helmut Duckadam, declaraţii tulburătoare de la catafalcul marelui nostru campion: „La operaţii luam în calcul varianta asta, acum nu am fost pregătiţi”
Citește și