Croaţia – Ungaria 31-30! Revenire incredibilă a croaţilor, care sunt primii semifinalişti ai Campionatului Mondial

Publicat: 28 ianuarie 2025, 20:52

Comentarii
Croaţia – Ungaria 31-30! Revenire incredibilă a croaţilor, care sunt primii semifinalişti ai Campionatului Mondial

Croaţia s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial de handbal masculin / Profimediaimages

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Naţionala de handbal masculin a Croaţiei este prima semifinalistă a Campionatului Mondial, după ce a învins marţi, în sferturile competiţiei, reprezentativa Ungariei. Tot marţi se joacă şi al doilea sfert, între Franţa – Egipt, iar câştigătoarea se va duela în semifinale cu Croaţia.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Croaţii au avut o revenire incredibilă pe final şi au reuşit să obţină calificarea în „careul de aşi”. A fost un meci cu un final de infarct. Maghiarii au trăit o dezamăgire uriaşă – în minutul 55 conduceau cu 30-26!

Croaţia – Ungaria 31-30, în sferturile de finală de la Campionatul Mondial de handbal masculin

Croaţia s-a impus cu scorul de 31-30 (16-16), după o revenire fabuloasă. Golul victorie a fost înscris cu o secundă înainte de final!

Din echipa Ungariei a făcut parte şi dinamovistul Miklos Rosta, alţi doi jucători ai campioanei României, Ali Zein şi Daniel Hangaro, urmând a evolua pentru Egipt şi Brazilia, anunţă news.ro.

Reclamă
Reclamă

Adrenalina a fost la maximum şi inima a pompat! Croaţia şi-a asigurat biletele pentru semifinale după opt ani de aşteptare şi a înscris golul victoriei în ultimele secunde!„, au transmis oficialii IHF.

Miercuri vor avea loc ultimele două sferturi de finală, între Danemarca – Brazilia şi Portugalia – Germania.

Reclamă

În faza sferturilor sunt implicaţi şi trei jucători de la Dinamo Bucureşti: Ali Zein (Egipt), Miklos Rosta (Ungaria) şi Daniel Hangaro (Brazilia).

Semifinalele vor avea loc joi şi vineri, în timp ce finalele pentru medalii vor avea loc în 2 februarie.

La turneul final din Croaţia, Danemarca şi Norvegia au luat startul 32 de echipe. În 2023, titlul mondial a fost câştigat de Danemarca, aflată la a treia medalie de aur. Campioana mondială din 2025 va obţine automat calificarea la turneul final din 2027.

România a ratat calificarea la CM2025, fiind eliminată în play-off de Cehia (31-30 şi 20-29).

România a participat ultima dată la un Campionat Mondial în 2011, când a încheiat pe locul 19, cea mai slabă clasare din cele 14 participări la turneele finale. Cvadruplă campioană mondială în anii săi de glorie (1961, 1964, 1970 şi 1974), naţionala tricoloră a mai cucerit de atunci o singură medalie: bronz în 1990.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Mai are nevoie FCSB de transferuri, după eliminarea din Conference League?
Loading ... Loading ...
Citește și:
15:25

Tragerea la sorți a play-off-ului Conference League | CFR Cluj, posibil duel „de foc”. Craiova și-a aflat și ea adversara

14:40

Carlos Alcaraz n-a mai jucat de aproape patru luni, dar a urcat în clasamentul ATP. Pe cine a depășit

14:21

Şi Federaţia Engleză de Fotbal urmează să retragă sprijinul pentru realegerea lui Gianni Infantino

14:20

Tragerea la sorți a play-off-ului Europa League | Universitatea Craiova a aflat cu cine ar putea juca

13:52

Oficial. FCSB a transferat un nou portar. Mutare surpriză făcută de Gigi Becali

13:34

Jucătorul care urmează să semneze cu Dinamo. Andrei Nicolescu a confirmat: „Ne-am înțeles”

1 „Mizerie în baie, păr pe chiuvetă…” Simona Halep, implicată într-un imens scandal 2 Englezii, verdict fără dubii după debutul lui Andrei Coubiș la Lincoln City: „Actorul principal” 3 „Se vede că e fotbalist”. Noul transfer de la Universitatea Craiova care l-a cucerit pe Florin Prunea 4 Ce i-a adus, de fapt, sfârșitul lui Mircea Lucescu. Nepotul acestuia a dezvăluit totul: „Ăsta este adevărul” 5 Oficial. Meciul CFR Cluj – U Cluj a fost amânat. Când a fost reprogramat de LPF 6 VIDEO„Nu știu cum a reușit”. Louis Munteanu, assist uluitor în MLS. Comentatorilor nu le-a venit să creadă
Citește și