Mirel Rădoi (45 de ani) e tot mai aproape să semneze cu Asteras Tripolis. Antrenorul este dorit pe banca grecilor, la două luni după ce a fost demis de turcii de la Gaziantep.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mirel Rădoi a rămas liber de contract la finalul lunii august, după doar șapte meciuri bifate pe banca lui Gaziantep. Deși a fost dorit și de Gigi Becali la FCSB, înaintea revenirii lui Laurențiu Reghecampf, Rădoi a preferat să aibă o scurtă pauză.

Mirel Rădoi, tot mai aproape de Asteras Tripolis

Mirel Rădoi este așteptat în Grecia, pentru a semna cu Asteras Tripolis. Grecii au rămas recent fără antrenor, după demiterea lui Georgios Antonopoulos.

În ziua partidei dintre PAOK și Asteras Tripolis, jurnaliștii eleni au făcut un anunț despre posibila venire a lui Mirel Rădoi în prima ligă din Grecia. Aceștia au dezvăluit că negocierile dintre cele două părți se apropie de final.

„După meciul cu PAOK, este de așteptat ca Asteras Tripolis să urgenteze demersurile pentru numirea noului antrenor, Mirel Rădoi fiind, în acest moment, marele favorit. Cele două părți se pare că ar fi în ultima fază a negocierilor”, au notat grecii de la newsit.gr.

De asemenea, și jurnaliștii de la sdna.gr au oferit detalii despre venirea lui Mirel Rădoi la Asteras Tripolis. Aceștia au dezvăluit chiar că sunt șanse ca antrenorul român să fie prezent pe stadionul „Toumba”, pentru a-și urmări viitoarea echipă, în duelul cu PAOK.

„Nu este exclus ca Rădoi să fie prezent pe Toumba, diseară, la meciul cu PAOK, pentru a urmări meciul din tribună”, au menționat și grecii citați anterior.

Duelul dintre PAOK și Asteras Tripolis, din etapa a noua din Superliga Greciei, se va disputa de la ora 19:00. Trupa din Salonic are un început de sezon dificil, după plecarea lui Răzvan Lucescu, fiind pe locul cinci, cu 15 puncte, acumulate după opt meciuri disputate.

De cealaltă parte, Asteras Tripolis e pe locul 11, cu doar șase puncte. Echipa care-l vrea pe Mirel Rădoi a înregistrat un singur succes, în opt meciuri jucate, 2-1 cu penultima clasată, Atromitos.

Pentru Mirel Rădoi ar fi prima aventură în fotbalul din Grecia. De-a lungul carierei, el le-a antrenat pe FCSB, Universitatea Craiova, Al-Tai, Al-Bataeh, Al-Jazira şi a fost selecţionerul naţionalelor României, de tineret şi seniori.