Sorin Cârţu a avut o nouă intervenţie după marele scandal de la finalul meciului Universitatea Craiova – U Cluj 1-0. Asta după ce l-a văzut plângând pe Andrei Artean, în timp ce vorbea despre părinţii săi decedaţi.
Cârţu l-a înjurat pe jucătorul de 31 de ani şi a ţinut să îşi ceară scuze după ce a aflat că părinţii acestuia sunt morţi.
Sorin Cârţu i-a cerut scuze lui Andrei Artean
“Răspunsul meu, este evident, a fost o urmare a faptului că a arătat gesturi obscene. E o situație care mă impresionează. Îmi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat cu Artean, dacă ce a spus el este adevărat și eu îmi retrag înjurătura.
Era ca urmare a unui gest pe care l-a făcut (n.r. – reacția sa) așa l-am înțeles. E singurul moment de regret”, a spus Cârţu, citat de iamsport.ro.
Andrei Artean s-a emoţionat când a vorbit despre conflictul cu Sorin Cârţu
Andrei Artean susţine că l-a rugat pe Sorin Cârţu să nu îi mai înjure pe jucătorii „şepcilor roşii” de părinţi, mai ales că mulţi dintre părinţii celor de la U Cluj au decedat. Mijlocaşul clujenilor s-a emoţionat în timp ce vorbea despre evenimentele de miercuri seară:
„M-a deranjat ultima declarație despre mine. Pe acel video se vede că-l respect foarte mult. Ne-a înjurat de părinți. Unii dintre noi avem părinții morți, inclusiv eu.
Am arătat că părinții sunt sus în cer. M-am emoționat acum, dar nu mă pot abține. Am arătat spre părinții mei. După ce îi spun de părinți, se vede clar ce-mi spune dânsul și nu mi se pare normal.
Au văzut oamenii ce i-am zis acolo. Îl respect pe Cârțu. L-am rugat să nu ne mai înjure de părinți, poate mai sunt unii care au părinții morți, ca mine. Am vrut să-mi spun punctul de vedere, poate lumea nu mă crede. Nu mă caracterizează deloc, iar lumea care mă cunoaște știe că nu sunt așa”, a declarat Andrei Artean.
- Întrebarea care l-a enervat pe Florin Tănase după victoria cu Botoşani: “Cum?”
- Marius Baciu, elogii la adresa lui Tavi Popescu: „I-am cerut să aibă curaj și să facă ce vrea el”. Cum a evaluat jocul
- Octavian Popescu a dezvăluit de ce l-a îmbrăţişat pe Marius Baciu la gol: “Mi-a spus!”
- Valeriu Iftime crede că Dinamo bate clar FCSB: “La cât de fudul a fost Gigi Becali, cred că îi trebuie o bătută”
- Ștefan Târnovanu nu s-a ferit de cuvinte, după 4-3 cu Botoșani: „Semn de îngrijorare. Vai de capul nostru”
































