Închide meniul

Alex Ovechkin, din ce în ce mai aproape de a doborî recordul lui Wayne Gretzky! Căpitanul lui Capitals a marcat în ultimele 4 meciuri

Alex Masgras Publicat: 7 februarie 2025, 15:15

Comentarii
Alex Ovechkin, din ce în ce mai aproape de a doborî recordul lui Wayne Gretzky! Căpitanul lui Capitals a marcat în ultimele 4 meciuri

Alex Ovechkin, în timpul unui meci / Profimedia

Alex Ovechkin se află într-o formă de zile mari! Căpitanul lui Washington Capitals a marcat şi în victoria echipei sale de pe terenul lui Philadelphia Flyers, scor 4-3.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Rusul a ajuns la patru meciuri la rând cu gol marcat şi are în total 879 de goluri, fiind la doar 15 reuşite distanţă de egalarea recordului deţinut de Wayne Gretzky, considerat de mulţi cel mai mare hocheist din istorie.

Alex Ovechkin a marcat din nou şi este la doar 15 goluri distanţă de recordul lui Wayne Gretzky

Alex Ovechkin, căpitanul echipei Washington Capitals, a marcat al 26-lea său gol de la debutul actualei ediţii a Ligii profesioniste nord-americane de hochei pe gheaţă (NHL), joi seara, în victoria la limită obţinută în deplasare, cu scorul de 4-3, în faţa formaţiei Philadelphia Flyers.

Ovechkin a înscris în prima repriză a jocului găzduit de arena Wells Fargo Center şi a ajuns la un total de 879 de goluri marcate în cariera sa în NHL, începută în 2005, toate în tricoul lui Capitals.

Hocheistul rus mai are acum nevoie de doar 15 goluri pentru a egala recordul celui mai prolific marcator din istoria NHL, canadianul Wayne Gretzky, autorul a 894 de goluri între 1979 şi 1999.

Reclamă
Reclamă

Statisticile oficiale ale NHL iau în calcul doar golurile marcate în sezonul regulat, nu şi pe cele din play-off.

Un clasament care ar include şi golurile din play-off l-ar avea în frunte tot pe Wayne Gretzky, cu 1.016 goluri, urmat de Alex Ovechkin, cu 951 de goluri, şi de o altă fostă glorie a hocheiului canadian, Gordie Howe, cu 869 de goluri, notează agerpres.ro.

Rezultate înregistrate joi în NHL:

Reclamă
  • Columbus Blue Jackets – Utah Hockey Club 2-3, după prelungiri
  • New Jersey Devils – Vegas Golden Knights 1-3
  • Philadelphia Flyers – Washington Capitals 3-4
  • Tampa Bay Lightning – Ottawa Senators 5-1
  • Minnesota Wold – Carolina Hurricanes 2-1
  • St. Louis Blues – Florida Panthers 2-3
  • Calgary Flames – Colorado Avalanche 2-4
  • Seattle Kraken – Toronto Maple Leafs 1-2
  • San Jose Sharks – Vancouver Canucks 1-2, după prelungiri

Hocheiul din NHL continuă în AntenaPLAY. Duminică dimineaţă, de la ora 05:30, are loc duelul californian dintre Anaheim Ducks şi Los Angeles Kings, în timp ce duminică seară, de la ora 20:00, va avea loc meciul Tampa Bay Lightning – Montreal Canadiens, într-o reeditare a finalei din 2021.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Vom elimina Turcia la barajul pentru World Cup 2026?
Loading ... Loading ...
Citește și:
7:32
Lando Norris, prima reacție după ce a obținut pole-position-ul în Marele Premiu de la Las Vegas: „Prea dificil”
7:10
VIDEOLando Norris, pole-position în Marele Premiu de la Las Vegas. Max Verstappen, pe doi
23:40 21 nov.
Bogdan Andone, resemnat după eșecul cu Universitatea Craiova: „Este o pălărie prea mare pentru noi”
23:32 21 nov.
Control antidoping după FC Argeș – Universitatea Craiova 1-2! Ce jucători au fost testați
23:19 21 nov.
Nicușor Bancu nu s-a ferit de cuvinte, după victoria cu FC Argeș: „Contează antrenorul, plecasem cu Rădoi”
23:08 21 nov.
Schimbări în lotul FCSB-ului pentru meciul cu Petrolul. Jucătorii pe care mizează Mihai Stoica: „Au moral bun”
1 Ce lovitură! Andrei Rațiu a semnat până în 2030 2 Antrenorul care a făcut istorie cu Liverpool îl vrea pe Ianis Hagi. Ofertă de top pentru căpitanul naţionalei 3 Afacerea în care Adrian Mutu a investit 1.5 milioane de euro. S-a asociat cu un greu din lumea business-ului românesc 4 Jucătorul de la Universitatea Craiova pe care Meme Stoica a pus ochii: “Foarte, foarte bun!” 5 Naționala României se va duela cu Slovacia sau Kosovo în martie, chiar dacă pierde cu Turcia 6 Imagini emoţioante cu Gigi Becali, în biserică. Ieri s-a operat, astăzi a plâns la slujbă
Citește și