Alex Ovechkin, după decizia TAS care a revoltat lumea hocheiului: „Fanii vor să îi vadă pe cei mai buni”

Alex Masgras Publicat: 11 noiembrie 2026, 19:51
Alex Ovechkin

Alex Ovechkin / Getty Images

Google News As.ro Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News AS.ro Urmărește AS.ro pe Discover

Alexander Ovechkin, starul din NHL, a declarat că doreşte să reprezinte Rusia la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă din 2027, însă a precizat că decizia nu îi aparţine, informează DPA.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a hotărât în favoarea revenirii Rusiei în competiţiile internaţionale de hochei pe gheaţă.

Alex Ovechkin, după decizia TAS care a revoltat lumea hocheiului: „Fanii vor să îi vadă pe cei mai buni”

Federaţia Internaţională de Hochei pe Gheaţă (IIHF) interzisese participarea sportivilor ruşi la competiţiile sale de la invadarea Ucrainei, în 2022.

Reacţia negativă faţă de decizia TAS s-a răspândit în sport, politică şi afaceri.

„Vrei să-ţi reprezinţi ţara. Nu contează în ce competiţie – campionat mondial, Jocuri Olimpice, campionate europene. Vrei pur şi simplu să ieşi pe teren şi să joci, să-ţi reprezinţi ţara”, le-a spus Ovechkin

jurnaliştilor, după ce echipa sa, Washington Capitals, a învins-o pe Ottawa Senators marţi seara.

„Sunt destul de sigur că, dacă îi întrebaţi pe fani, aceştia vor să-i vadă pe teren pe cei mai buni jucători şi vor să vadă jucători din noua generaţie, care vor deveni viitoarele vedete. Dar, ştiţi, nu depinde de noi”, a spus rusul.

Germania a ameninţat iniţial că va renunţa la drepturile de a găzdui Campionatul Mondial, însă preşedintele federaţiei de profil din această ţară a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, că acest lucru nu mai este o opţiune.

Cu toate acestea, mai multe naţiuni participante, precum campioana mondială Finlanda, au ameninţat că vor boicota turneul în cazul în care Rusiei i se va permite să participe.

Potrivit presei, Rusia este îndemnată să se retragă, după ce diverse ţări, precum şi sponsori, au ameninţat cu un boicot.

Ovechkin, care a condus-o pe Capitals la câştigarea Cupei Stanley în 2018, a înfiinţat o mişcare publică de sprijinire a lui Putin în anul 2017, iar în fotografia sa de pe pagina de pe o reţea de socializare apărea alături de preşedintele rus.

În septembrie, el a fost ţinta unor critici puternice pentru că a apărut într-un spot publicitar politic alături de ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, printre alţii.

Potrivit presei, înaintea meciului de marţi au avut loc proteste. Aproximativ 20 de persoane au fluturat steaguri ucrainene şi au afişat pancarte pe care scria „Suspendaţi-l pe Ovechkin” şi „Putin, criminal de război”, a relatat portalul de ştiri The Athletic.

Hocheiul din NHL continuă în AntenaPLAY. Cel mai bun hochei din lume ajunge în Europa. În Finlanda, Carolina Hurricanes şi Seattle Kraken vor disputa cele două meciuri din sezonul regulat. Prima partidă se joacă joi, de la ora 19:00, urmând ca sâmbătă, cele două să se reîntâlnească de la ora 20:00.

‹ Înapoi la Homepage
Comentarii


Recomandări:
Câte puncte crezi că obţine România din meciurile cu Polonia şi Bosnia?
Videoclipul zilei
Citește și:

Parteneri