Directorul tehnic de la FRF, Mihai Stoichiţă, a vorbit despre o posibilă convocare-surpriză la naţională pentru Vali Creţu (36 de ani).
Stoichiţă l-a lăudat pe fundaşul dreapta al campioanei României, care trăieşte o a doua tinereţe la formaţia patronată de Gigi Becali.
Mihai Stoichiţă a vorbit despre o posibilă convocare la naţională a lui Vali Creţu
„Crețu e foarte constant în prezența în teren, nu mai este oscilant. Nu mai dă centrări în spatele porții și sunt foarte multe lucruri pe care le observăm în favoarea lui. Este un progres evident!
Domnul Lucescu îmi spune foarte multe lucruri despre ce îl interesează, despre foarte mulți jucători. Nu știu dacă ar fi o bombă ca Valentin Crețu să fie convocat la echipa națională la 36 de ani”, a spus Mihai Stoichiţă pentru fanatik.ro.
Mircea Lucescu l-a convocat la naţională, pentru primele meciuri din UEFA Nations League, pe care România le-a câştigat, pe Alex Chipciu (35 de ani). Nu ar fi exclus ca, în ciuda vârstei, Vali Creţu să fie şi el chemat la echipa naţională.
Creţu a fost unul dintre oamenii de bază ai FCSB-ului în acest sezon, atât în campionat, cât şi în Europa League. Creţu este cotat în prezent la 175.000 de euro de către site-ul transfermarkt.com.
Creţu mărturisea că perioada în care a evoluat în Germania, la Energie Cottbus, i-a schimbat complet concepţia despre fotbal. El fusese împrumutat la echipa germană de la Gaz Metan Mediaş.
Gigi Becali l-a cumpărat pe Vali Creţu de la Gaz Metan în vara lui 2019, pentru 125.000 de euro. Dat în mai multe rânduri ca şi plecat de la FCSB, fundaşul dreapta a rămas la echipa patronată de Gigi Becali, iar în prezent are contract până la finalul anului 2026 cu echipa care a luat titlul anul trecut.
- Denis Drăguş, OUT de la naţionala României! Anunţul făcut de FRF
- Gică Hagi i-a întâmpinat pe tricolori la Mogoşoaia! Denis Drăguş s-a prezentat şi el la naţională, după accidentarea cu Craiova
- Trei jucători care ar putea fi titulari la naţională, făcuţi praf de Cornel Dinu: „Am rezerve în privinţa strategiei lui Gică”
- Lotul României U21 înainte de meciurile de decisive pentru calificare. Dinamo are 3 jucători, FCSB dă 2 fotbalişti
- Ce se întâmplă cu Radu Drăguşin, înainte de meciurile naţionalei. Anunţul făcut de antrenorul Fiorentinei


































