Barcelona a primit o lovitură, după victoria categorică cu Osasuna, scor 3-0, în restanţa din etapa a 27-a din La Liga. Dani Olmo a părăsit terenul accidentat, după ce a marcat.
Din primele informaţii medicale apărute în Spania, Dani Olmo va lipsi de pe teren timp de aproximativ trei săptămâni.
Lovitură pentru Barcelona, după 3-0 cu Osasuna | Dani Olmo s-a accidentat
Conform mundodeportivo.com, Dani Olmo a suferit o problemă la aductori, motiv pentru care a fost schimbat în minutul 27. Mijlocaşul catalanilor va avea nevoie de o perioadă de 2-3 săptămâni pentru a se reface.
Astfel, Olmo va rata meciurile cu Girona şi Betis din campionat, derby-ul cu Atletico Madrid din returul semifinalelor Cupei Spaniei, şi prima confruntare cu Borussia Dortmund din sferturile Champions League.
„Este accidentat. Cu acest calendar, avem multe meciuri de disputat și el va rata unele dintre ele. Nu este o veste bună”, a declarat antrenorul Hansi Flick după partida cu Osasuna.
Înainte să se accidenteze, Dani Olmo a reuşit să marcheze un gol în poarta celor de la Osasuna. Mijlocaşul de 26 de ani a transformat un penalty în minutul 21, penalty care s-a repetat, după ce iniţial portarul Sergio Herrera apărase. Olmo a avut şansa de a executa din nou, după ce un jucător al celor de la Osasuna a intrat în careu.
Dani Olmo a fost măcinat de accidentări, în ultimele patru sezoane. În această stagiune, mijlocaşul a ajuns la 13 meciuri ratate din cauza problemelor medicale.
În sezoanele precedente de la Leipzig, Dani Olmo a stat pe „bară” 25, respectiv 20 de meciuri, din cauza accidentărilor.
Celelalte goluri din meciul cu Osasuna au fost marcate de Ferran Torres, în minutul 11, şi de Robert Lewandowski, în minutul 77. Aceasta este a 16-a victorie în 19 meciuri disputate în 2025 de gruparea catalană, neînvinsă în toate competițiile de la finele anului 2024.
Partida ar fi trebuit să aibă loc la 8 martie, dar a fost amânată ca urmare a decesului medicului catalanilor, Carles Minarro.
Barcelona a acumulat 36 de puncte după acest succes și s-a distanțat la trei lungimi de marea sa rivală Real Madrid, ocupanta locului secund, cu 60 de puncte. Pe poziția a treia se află Atletico Madrid, cu 56 de puncte.
- Marele Jose Mourinho, impresionat de Andrei Rațiu după Real Madrid – Rayo 4-1: „Foarte bun!”
- Nota primită de Andrei Raţiu după ce a reuşit un assist în meciul Real Madrid – Rayo Vallecano 4-1!
- Real Madrid – Rayo Vallecano 4-1. Raţiu, assist în meciul cu echipa lui Mourinho! Mbappe, dublă şi assist
- Hansi Flick nici nu a stat pe gânduri: ce a răspuns când a fost întrebat care este obiectivul stabilit la Barcelona
- Jose Mourinho i-a luat apărarea lui Vinicius: „În Portugalia avem un proverb”. Replică fermă pentru critici

































