Tânăra care l-a acuzat pe Dani Alves de viol a anunţat luni că a făcut recurs la Curtea de Casaţie după ce condamnarea fotbalistului a fost anulată la apel.
Reclamanta lui Dani Alves a făcut recurs la Curtea de Casaţie după anularea în apel a condamnării fostei vedete de la FC Barcelona la patru ani şi jumătate de închisoare. Acest recurs, care urmează celui anunţat miercuri de parchetul catalan, „a fost deja depus, a fost prezentat astăzi”, după cum a declarat jurnaliştilor avocata reclamantei.
Presupusa victimă a lui Dani Alves a făcut recurs la decizia instanţei
„Nu pot da publicităţii motivele acestui recurs (…) Din motive strategice, motivele pentru care apelăm nu vor fi făcute publice, poate mai târziu, dar nu acum”, a adăugat ea. comform news.ro.
Dani Alves, care a fost condamnat în primă instanţă la patru ani şi jumătate de închisoare pentru viol, a fost achitat pe 28 martie de Curtea de Apel din Barcelona, care a subliniat că reclamantul nu este de „încredere”.
Condamnarea fostului fundaş drept a fost marcată de „o serie de lipsuri, inexactităţi, inconsecvenţe şi contradicţii” şi de „insuficienţă” a probelor furnizate, a justificat Curtea. Această decizie a fost criticată pe scară largă de asociaţiile feministe, precum şi de mai mulţi membri ai guvernului de stânga al premierului socialist Pedro Sánchez.
Acuzat că a violat-o pe tânără în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2022, în zona VIP a unui club de noapte din Barcelona, Dani Alves era eliberat condiţionat de un an după ce a petrecut 14 luni în închisoare.
- Ce s-a ales de averea lui Cosmin Olăroiu, în 2026. Gigi Becali a spus câți bani are în conturi
- O româncă celebră, care plătește „24.000 de lei pe an pentru sănătate”, umilită într-un spital din România. Ce a pățit
- Cui i-a lăsat Gică Hagi toată averea. A semnat actele „pe o perioadă de 50 de ani”
- Drama prin care a trecut Gheorghe Cosma, milionarul român care a murit şi a lăsat în urmă un imperiu financiar
- Momentul în care românul celebru a fost umilit în Anglia! Motivul incredibil pentru care nu mai revine definitiv în România


































