OUT! Nu l-a convins pe Reghecampf și poate pierde locul de titular la FCSB
FCSB a ajuns la 3 eșecuri consecutive în toate competițiile, iar Laurențiu Reghecampf și-a format deja primele idei clare cu privire la jucătorii pe care îi are la dispoziție.
Andre Duarte nu mai este văzut cu ochi buni de Laurențiu Reghecampf, iar zilele sale ca titular în echipa roș-albaștrilor ar putea fi numărate. Prestațiile sale din ultima perioadă nu l-au convins pe tehnician, care ar lua în calcul schimbări importante în defensivă.
Andre Duarte nu-l convinge pe Laurențiu Reghecampf
Duarte a fost criticat de tehnicianul său după înfrângerea suferită de FCSB în fața Corvinului Hunedoara, 0-1. Portughezul a avut o intervenție greșită la faza din care Andrej Fabry a marcat unicul gol al întâlnirii, iar evoluția sa nu a fost pe placul staffului tehnic.
Nemulțumirile lui Reghecampf la adresa fundașului nu sunt recente. Antrenorul ar fi avut rezerve în privința prestațiilor sale de mai mult timp, iar eșecul cu formația hunedoreană ar fi accentuat această situație, notează fanatik.
Astfel, Duarte ar putea pierde primul 11 după pauza de iarnă. Siyabonga Ngezana și Mihai Popescu sunt variantele luate în calcul pentru defensiva roș-albaștrilor, în momentul în care ambii vor ajunge la un nivel fizic optim.
Andre Duarte a venit din Ungaria la FCSB și s-a impus rapid în primul 11
Portughezul a devenit oficial jucătorul lui FCSB în decembrie 2025, după ce și-a încheiat unilateral contractul cu formația maghiară Ujpest. Acesta a revenit astfel în Liga 1, după ce mai evoluase în România pentru FC U Craiova, în sezonul 2022-2023.
De la sosirea la FCSB, Duarte a adunat 30 de apariții în toate competițiile, devenind rapid o piesă importantă în defensiva echipei. În actuala stagiune, fundașul a fost titular în 15 dintre cele 19 partide disputate de formația roș-albastră.