Alexandru Cicâldău a câştigat procesul cu Konyaspor. FIFA i-a dat dreptate mijlocaşului Universităţii Craiova, iar turcii îi sunt datori o sumă importantă, după ce în sezonul precedent a evoluat la club, venit sub formă de împrumut de la Galatasaray.
Conform presei din Turcia, Konyaspor a primit interdicţie la transferuri pentru trei ferestre de mercato, până când îi va înapoia lui Cicâldău suma de 210.000 de euro, datorii contractuale.
Alexandru Cicâldău are de încasat 210.000 de euro de la Konyaspor
Mai mult, Cicâldău a fost somat de turci să plătească un impozit de 22.000 de euro, iar românul a câştigat şi acest proces. Suma va trebui să fie plătită tot de clubul aflat pe locul 12 în prima ligă.
Astfel, pentru a scăpa de pedeapsă, Konyaspor va trebui să plătească suma cumulată de 232.000 de euro.
Alexandru Cicâldău ratează restul sezonului
Revenit la Universitatea Craiova, mijlocaşul de 27 de ani cotat la 2.2 milioane de euro a disputat doar 13 meciuri, înainte de accidentarea din partida cu Oţelul Galaţi. În martie, Alexandru s-a operat şi a aflat că va rata restul sezonului.
Alexandru Cicâldău a suferit o ruptură musculară în victoria contra celor de la Oțelul, scor 2-1. Acum, a fost suspus unei intevenții chirurgicale. Operaţia jucătorului Craiovei a avut loc la Barcelona, așa cum a anunțat patronul Mihai Rotaru. Se pare că intervenţia a decurs fără probleme. Jucătorul spune că este nerăbdător să revină pe terenul de joc.
”Am avut recent o operație care a decurs foarte bine și sunt recunoscător pentru asta! Sunt nerăbdător să revin pe teren și am mare încredere în ceea ce urmează pentru mine! Vă mulțumesc pentru sprijin!”, a scris acesta pe Instagram.
Revenit în Superliga în octombrie, Cicâldău a bifat 3 goluri în 13 apariții în tricoul noii sale echipe.
- Ferran Torres a luat decizia finală! Ce le-a transmis celor de la PSG și Barcelona
- Fotbalist de doar 27 de ani, agresat mortal! S-a opus unei tentative de jaf
- Trabzon îi face toate poftele lui Salah: vor să-l aducă pe colegul său preferat de la Liverpool
- Așa ceva nu s-a mai văzut în fotbal! Motivul pentru care un jucător a făcut schimb de tricouri înainte de meci
- S-a întors regele! Messi a făcut show pe teren pentru prima dată de la finala Mondialului! Dublă și record

































