Gigi Becali surprinde din nou cu ultima decizie pe care a luat-o. De bucurie că FCSB s-a impus în derby-ul cu CFR Cluj, scor 3-2, latifundiarul din Pipera a trecut peste gafa lui Mihai Popescu. La scorul de 3-0, fundaşul a comis un henţ pe linia porţii şi a fost eliminat. Astfel, campioana a tremurat pe final de meci, dar a primit un două goluri în inferioritate numerică. Primul, imediat după eliminare şi al doilea în prelungiri.
Gigi Becali nu vrea să îl amendeze pe Mihai Popescu pentru cartonaşul roşu pe care l-a primit. Mai mult, spune că îi va da o primă fundaşului central eliminat în meciul contra celor de la CFR Cluj.
Gigi Becali l-a lăudat pe Mihai Popescu
Gigi Becali spune că îi va acorda lui Mihai Popescu o primă, deoarece nu s-a ratat victoria. ”Popescu, ce a făcut el… S-a terminat cu trei puncte? Dacă nu băga mâna el, era gol 3-1 și poate cu el în teren mai ne dădea încă două. Sau poate chiar trei. Faptul că s-a terminat așa a procedat cel mai bine Popescu!
Îi dau o primă că am câștigat meciul. Și mai dau o primă că ne-a făcut Dumnezeu și echipa pentru Șumudică. Adică, băi, trebuie Chiricheș. O să joace Chiricheș fundaș central ca atare acolo la mijloc bag pe altcineva!”, a spus Becali, conform fanatik.ro.
După FCSB-CFR Cluj 3-2, campioana lui Elias Charalambous s-a distanţat la 5 puncte de CFR Cluj şi 6 de Universitatea Craiova. Echipa lui Mirel Rădoi are un meci mai puţin disputat. Joacă în această seară, de la ora 21.00, cu Dinamo, pe Arena Naţională. Runda viitoare, FCSB are meci cu Rapid, în timp ce echipa lui Dan Petrescu evoluează în deplasare, contra celor de la Dinamo. În schimb, Universitatea Craiova lui Mirel Rădoi are meci în deplasare, contra celor de la Universitatea Cluj.
- Ședință de urgență la CFR Cluj! Noul oficial din Gruia, alături de Neluțu Varga la discuția decisivă
- “Plec cu el să căutăm jucători” Anunţul lui Mihai Stoica despre antrenorul care a luat două titluri la rând cu FCSB!
- Talpan, mesaj pentru suporterii Stelei, după ce Gigi Becali a susţinut că l-a învins în instanţă: “Îi asigur”
- Adrian Mutu, şocat de ce a putut spune Giovanni Becali: “Nu cred! Înseamnă că a îmbătrânit şi el”
- Mihai Stoica, revoltat de explicaţiile lui Vassaras: “Ne jigneşte, e de neiertat”! Se teme de arbitraj la baraj


































