Alex Dobre a vorbit despre obiectivele echipei sale, Rapid, pentru finalul acestui sezon. Jucătorul nu s-a ascuns și a transmis faptul că giuleștenii și-au propus și un loc pe podiumul Ligii 1, pe lângă câștigarea Cupei.
Cu 5 etape înainte de fianlul play-off-ului, Rapid se află pe locul al 6-lea, cu 28 de puncte. Giuleștenii sunt acum la 6 puncte de ocupanta locului 3, CFR Cluj și la 11 lungimi de liderul FCSB.
Alex Dobre a anunțat obiectivul Rapidului
Alex Dobre a dezvăluit că toți jucătorii de la Rapid încearcă să aibă evoluții mai bune la fiecare meci jucat. Acesta a anunțat apoi că echipa și-a propus să se claseze pe podium la finalul sezonului, dar și să câștige Cupa României, care le-ar garanta giuleștenilor un loc în preliminariile UEFA Europa League.
De asemenea, Dobre a spus că nu dă atenție presiunilor venite din exterior și că se concentrează doar pe jocul său.
„Tot timpul e loc de mai bine, noi asta încercăm să facem, să fim mai buni. Cred că vrem cu toții să fim în top 3 în play-off și să câștigăm Cupa României. Încerc să nu dau atenție acestor presiuni exterioare și să mă focusez pe jocul și pe performanțele echipei”, a spus Alex Dobre, la digisport.ro.
Alex Dobre a ajuns la Rapid în luna octombrie a anului trecut. Jucătorul a fost liber de contract după despărțirea de Famalicao, club care joacă în Liga Portugal, competiție transmisă LIVE în AntenaPLAY.
De atunci a adunat 26 de meciuri în tricoul echipei antrenate de Marius Șumudică, în care a marcat de 7 ori. În momentul de față, Dobre este cotat la suma de 1,4 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
În cariera sa, jucătorul de 26 de ani a mai fost legitimat la: Viitorul MG Cluj, Bournemouth U21, Bury, Rochdale, Yeovil Town, Wigan Athletic, Dijon și Famalicao.
