Cum a reușit Nuno Campos să-l convingă pe jucător să vină la Dinamo: „A fost sincer cu mine!”
Noul atacant de la Dinamo, Dean Zandbergen, a explicat cum a acceptat să vină la Dinamo în această vară, echipă care a plătit 500.000 de euro pentru aducerea lui de la VVV-Venlo, echipă aflată în liga secundă din Olanda.
Deși nu e de mult timp la club, Zandbergen a fost titularizat la partida cu Csikszereda din etapa a 9-a din Liga 1 și a reușit să marcheze primul său gol pentru Dinamo.
Discuția cu Nuno Campos, decisivă
Zandbergen a explicat că discuția cu Nuno Campos a fost decisivă în alegerea lui de a veni la Dinamo.
„Nu știam la ce să mă aștept, nu știam deloc România, mai ales Bucureștiul sau Dinamo. OK, știam despre club, că este o istorie mare în spate, dar atât. După câteva conversații, chiar am devenit interesat să vin aici, dar în decizia mea a contat și discuția cu antrenorul.
A fost sincer cu mine, mi-a spus ce dorește de la mine, dar și ce așteaptă de la echipă, cum dorește să progresăm și ce fac bine, ce pot învăța. Am avut o conversație foarte bună despre toate aceste detalii necesare în fotbal.
Pare ușor să spui că m-am adaptat, însă abia am două săptămâni și mai am nevoie să mă integrez aici. E nevoie să cunosc mai bine jucătorii, dar și să învăț mai multe despre echipă. Cred că m-am descurcat bine în aceste două săptămâni, dar după o perioadă mai lungă aici vom ști exact” a spus Dean Zandbergen pentru Orange Sport.