Închide meniul

Dan Şucu a tras concluziile, după primul sezon la Genoa: “În Italia e diferit faţă de România”

Publicat: 8 mai 2025, 15:45

Dan Şucu a tras concluziile, după primul sezon la Genoa: În Italia e diferit faţă de România

Dan Şucu, pe Giuleşti - Profimedia Images

Acționarul majoritar al cluburilor de fotbal FC Rapid și Genoa, Dan Șucu, a afirmat, joi, la ambasada Italiei, că încă are multe lucruri de înțeles cum se fac afacerile în peninsulă, mediul de business fiind cu totul diferit de România.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

“Nu am căutat și nu am solicitat niciodată un sprijin din partea statului sau din partea unei instituții statale, și nici nu îl voi căuta vreodată. Din punctul meu de vedere noi întotdeauna trebuie să fim capabili să facem ce putem, cu ce avem, u să ne gândim întotdeauna la ceea ce ne lipsește. E diferit în Italia față de România, nu poți spune că este mai greu sau mai ușor”, a afirmat Șucu.

Dan Şucu a tras concluziile, după primul sezon la Genoa

Acționarul majoritar al celor două grupări a afirmat totodată că în Italia a descoperit multe modele de succes care ar trebui aplicate și în România.

“Mesajul este întotdeauna același, nimic de substanță nu se poate face decât într-o echipă. Și asta este valabil și în sport, și în economie, e valabil într-o societate comercială, peste tot, și în viață în general. E o perioadă foarte scurtă de când am devenit investitor în Italia, sunt extrem de multe lucruri de înțeles și extrem de multe lucruri de învățat în același timp. Și pentru mine ca om de afaceri, dar și pentru mine ca om de afaceri în România, de data aceasta. Sunt foarte multe modele de succes care sunt convins că trebuie aplicate și la noi în țară”, a mai spus acesta.

Principalul acționar al clubului de fotbal Rapid București, Dan Șucu, a devenit, la mijlocul lunii decembrie a anului trecut, acționar majoritar al clubului italian Genoa, printr-o investiție de peste 45 de milioane de euro.

Reclamă
Reclamă

“Genoa Cricket and Football Club a anunțat că, în urma unei majorări de capital la 45.356.262 de euro, din care 5.356.262 euro cu titlu gratuit și alți 40.000.000 de euro plătiți pe 14 decembrie, Consiliul de Administrație a aprobat oferta investitorului român Dan Șucu. Investitorul român, printr-un vehicul propriu de investiție, a subscris la întreaga majorare de capital, obținând în schimb o participație la capitalul social de circa 77% din Genoa CFC, lăsându-i în minoritate pe precedenții acționari”, preciza clubul italian într-un comunicat de presă.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va prinde Dinamo cupele europene, după ieşirea din insolvenţă?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
22:18

Oțelul a transferat un jucător cu zeci de meciuri în Portugalia! Anunțul oficial

22:15

Reacţia lui David Popovici după ce a cucerit singura medalie de aur care îi lipsea, la Europenele U23!

21:57

LIVE SCOREJuventus – Manchester City 1-1. Duel tare pentru primul loc al grupei de la Mondialul Cluburilor

21:56

EXCLUSIVCamelia Potec, prima reacție după ce David Popovici și Denis Popescu au obținut medalii de aur la Europenele U23

21:54

Răzvan Lucescu, transfer de senzaţie la PAOK! Un jucător cu 5 titluri semnează cu echipa antrenorului român

21:14

Victor Piţurcă neagă că a semnat pentru preluarea Stelei de către Gigi Becali! Pe cine acuză: “Ei au semnat”

1 Cele mai tari transferuri din vara din 2025 | Florian Wirtz, transferat de Liverpool. Trent Alexander-Arnold, la Real Madrid 2 VIDEOAlexandru Mitriţă, dublă senzaţională şi assist în primele 45 de minute de la debutul în China 3 Camilo Nuin a murit în timpul unei intervenţii chirurgicale 4 Edi Iordănescu pregăteşte transferul lui Ianis Hagi: “Am discutat deja cu conducerea, ei ştiu tot” 5 Al şaselea transfer al verii la Dinamo. “Câinii” s-au înţeles cu jucătorul cotat la 750.000 de euro 6 Marius Şumudică şi-a găsit echipă, după plecarea de la Rapid. Unde e dorit antrenorul român
Citește și