Jucătorii Barcelonei, gest superb pentru Ferran Torres! Au mers la spital şi au sărbătorit alături de atacant

Alex Masgras Publicat: 16 mai 2025, 14:22

Comentarii
Jucătorii Barcelonei, gest superb pentru Ferran Torres! Au mers la spital şi au sărbătorit alături de atacant

Ferran Torres, în spital / Instagram Ferran Torres

Barcelona a cucerit al 28-lea titlu din La Liga, după ce a câştigat meciul de pe terenul lui Espanyol, scor 2-0. Echipa lui Hansi Flick a sărbătorit mai mult la vestiare succesul, asta după ce aspersoarele, dar şi antrenorul german, le-au dat planurile peste cap, imediat după fluierul final.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Catalanii s-au dezlănţuit însă la vestiare, acolo unde au sărbătorit. Nici Joan Laporta, preşedintele clubului, nu a lipsit. Cu toate acestea, a existat o absenţă notabilă de la petrecere.

Ferran Torres, vizitat de 4 jucători de la Barcelona în spital, după ce catalanii au cucerit titlul

Ferran Torres este internat în spital. Atacantul catalanilor s-a operat de apendicită cu o zi înaintea meciului cu Espanyol şi nu a putut fi alături de colegii săi în momentul în care aceştia au cucerit titlul. Patru dintre aceştia nu l-au uitat şi au mers direct la spital, pentru a petrece timp alături de Torres.

Inigo Martinez, Dani Olmo, Eric Garcia şi Pedri au plecat pe biciclete către spitalul în care este internat Ferran Torres. Cei patru au fost surprinşi pe străzile din Barcelona de către un fan.

Reclamă
Reclamă

Potrivit marca.com, Ferran Torres va fi externat din spital în cursul zilei de vineri, dacă totul merge bine. Nu se ştie însă când va reveni pe teren, mai ales că în luna iunie vor avea loc şi meciurile Spaniei, din Nations League, iar atacantul vrea să se recupereze pentru a se regăsi în echipa pregătită de Luis de la Fuente. În mod cert însă, Ferran Torres va fi prezent la meciul Barcelonei cu Villarreal, atunci când jucătorii lui Hansi Flick vor primi trofeul.

Aspersoare şi scandal pe teren, după ce Barcelona a luat titlul! Reacţia de mare antrenor a lui Hansi Flick

După ce în 2023, fanii lui Espanyol au invadat terenul şi au întrerupt bucuria catalanilor, mai ales că Espanyol retrogradase, de data aceasta, autorităţile au luat măsuri şi au prevenit astfel de evenimente. Din nefericire, nu au putut preveni ce s-a întâmplat pe teren, atunci când s-a creat un meleu între jucătorii celor două echipei.

Imediat după fluierul final, Hansi Flick le-a făcut semne jucătorilor săi să meargă direct la vestiare, în ciuda performanţei realizate. Nu toată lumea a ascultat de german, iar haosul a început în momentul în care Balde l-a împins pe Pere Milla, iar jucătorul lui Espanyol a căzut la pământ, totul în timp ce câţiva jucători ai Barcelonei sărbătoreau pe teren.

Reclamă

Clubul Espanyol a încercat să pună capăt petrecerii de pe teren. Au dat drumul la aspersoare, dar acest lucru nu i-a împiedicat pe catalani să continue petrecerea, care semănau cu piloţii de Formula 1, care sărbătoresc pe podium cu şampanie. (VEZI ÎN GALERIA FOTO)

Nu aspersoarele au fost cele care au pus capăt petrecerii, ci Hansi Flick. Germanul, extrem de iritat, şi-a trimis jucătorii şi staff-ul la vestiare, pentru a preveni orice fel de incident: „Ştiu ce s-a întâmplat în urmă cu doi ani şi am vrut să părăsim terenul pentru a ne bucura în vestiar”, a spus Hansi Flick, citat de marca.com.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cum se va încheia derby-ul etapei din Liga 1: Universitatea Craiova - Dinamo?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
11:19

Rivalul din Liga 1 al lui Gigi Becali a făcut anunţul despre Elias Charalambous

11:18

FotoDavid Miculescu și-a cumpărat o mașină de lux. Octavian Popescu și-a însoțit colegul de la FCSB

11:02

Benfica lui Jose Mourinho, acuzații grave după un nou pas greșit. Premiul pentru „Jucătorul meciului”, acordat arbitrului

10:07

„Lumina de la capătul tunelului”. Reacția lui Max Verstappen, după primul rezultat important al sezonului

9:43

Philadelphia a eliminat-o pe Boston, din play-off-ul NBA. Joel Embiid, prestație de vis în meciul 7

9:35

VIDEOInter Miami a condus cu 3-0, dar scorul final e halucinant. Gol pentru Messi. 4 intervenţii ale portarului la aceeaşi fază

1 Rezultatul de care mai are nevoie Cristi Chivu la Inter pentru a câştiga titlul, după ce Napoli a remizat cu Como 2 “Mai bine nu-l am în fața mea”. Dani Coman, dezlănțuit la adresa propriului jucător: “Să nu te ducă capul…” 3 FotoÎn plin proces de divorţ, Ioana Năstase a luat o decizie radicală în privinţa lui Ilie Năstase! 4 Ilie Dumitrescu, variantă “bombă” pentru banca FCSB-ului! Mesaj direct pentru Gigi Becali: “Ar fi o lovitură” 5 S-a stabilit a doua echipă promovată în Premier League. O fostă câștigătoare de Cupa UEFA revine după un an 6 VIDEOKimi Antonelli, pole-position în Marele Premiu de la Miami. Max Verstappen, pe locul secund
Citește și