Rayo Vallecano a învins-o cu 3-0 pe Celta Vigo, într-un meci în care Andrei Raţiu (28 de ani) şi portarul Ionuţ Radu (29 de ani) au fost pe teren toată partida.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Andrei Raţiu a reuşit un assist de senzaţie în acest meci, la golul de 2-0, marcat de cel care a deschis scorul, Jorge de Frutos.

Notele lui Andrei Raţiu şi Ionuţ Radu, după Rayo Vallecano – Celta Vigo 3-0

Andrei Raţiu a fost notat cu 7.9 de către Sofascore.ro pentru prestaţia lui din meciul Rayo Vallecano – Celta Vigo 3-0. El a avut a treia notă de la Rayo, după autorul „dublei”, Jorge de Frutos, care a primit 8.7 şi Unai Lopez, autorul ultimului gol, care a primit 8.1. Fundaşul naţionalei României a reuşit 45 din cele 53 de pase trimise şi a câştigat 6 din cele 7 dueluri pe care le-a avut.

În ciuda faptului că a încasat 3 goluri la acest meci, Ionuţ Radu a primit şi el a treia notă din echipa lui, 6.7, după Rodriguez, care a primit 7 şi Rueda, care a fost notat cu 7.2.

Rayo a egalat-o la puncte pe Celta Vigo în urma acestei victorii mari pe teren propriu. În acest moment, cele două sunt despărţite de golaveraj, fiecare cu câte 12 puncte. Celta e momentan peste Rayo, pe 10, dar echipa lui Raţiu are un meci mai puţin disputat.