Gigi Becali pregăteşte transferul verii la FCSB. Latifundiarul din Pipera e aproape de a se înţelege cu cei de la Dinamo pentru transferul mijlocaşului Dennis Politic. Se pare că negocierile au intrat în linie dreaptă, iar mijlocaşul şi-ar fi dat şi el acordul pentru mutare.
Gigi Becali vrea să îi facă echipă de Champions League lui Elias Charalambous. Una dintre ţintele sale din această vară poate semna zilele viitoare cu cei de la FCSB.
Gigi Becali, aproape de a-l aduce pe Dennis Politic la FCSB
Andrei Nicolescu a spus că orice jucător de la Dinamo este de vânzare pentru suma corectă, iar Gigi Becali pare că a avut câştig de cauză în negocierile pentru Dennis Politic. Jucătorul e în capul listei de transferuri a celor de la FCSB, iar discuţiile sunt aproape finalizate, conform golazo.ro. Sursa citată spune că Gigi Becali a oferit un milion de euro în schimbul jucătorului de la Dinamo. În schimb, oficialii rivalei îl vor şi pe Alexandru Musi, jucător de care şeful de la FCSB vrea să scape.
Negocierile sunt în toi pentru ca în tranzacţie să fie inclus Alexandru Musi plus o sumă de bani. Mutarea este foarte aproape de a se finaliza în zilele următoare. Mai mult, sursa citată spune că şi jucătorul şi-a dat acordul să meargă la FCSB. Asta pentru că Gigi Becali i-a oferit un salariu impresionant. Este vorba despre aproximativ 200.000 de euro pe an.
Cei de la FCSB au câştigat al doilea titlu consecutiv în Liga 1 şi forţează calificarea în grupa de Champions League. Echipa lui Elias Charalambous a câştigat campionatul, din punct de vedere matematic, cu 3 etape înaintea finalului de play-off. Apoi, au mai urmat două victorii, 2-0 cu U Cluj şi 1-0 cu Universitatea Craiova. Mai mult, cei de la FCSB mai au un meci în ultima etapă. Joacă în deplasare, contra celor de la CFR Cluj vineri, de la ora 20.30. Gigi Becali a dat ordin ca la acest meci să joace rezervele pentru că titularii au intrat deja în vacanţă.
- Rapid – FC Argeș LIVE TEXT (21:00). Giuleștenii pot urca pe primul loc în Liga 1. Echipele de start
- Decizie neaşteptată luată de Peluza „Cătălin Hîldan”, înainte de revenirea lui Dinamo pe Arena Naţională: „Ne dorim mai mult”
- FCSB vrea să dea lovitura pe piața transferurilor! Mutarea planificată în iarnă: „Nu e ușor să-l iei de acolo”
- UTA Arad – Sepsi OSK 0-0. „Bătrâna Doamnă”, neînvinsă pe teren propriu
- Ce le-a transmis Marius Şumudică suporterilor de la CFR Cluj, după ce le-a cerut scuze rivalilor de la FCSB: „Să fie convinşi”


































