Ianis Hagi a ratat convocarea la naţionala României, pentru dubla cu Austria şi Cipru, după accidentarea la genunchi suferită la începutul lunii, în duelul dintre Rangers şi Celtic.
Ulterior, mijlocaşul de 26 de ani s-a despărţit de gruparea de pe Ibrox. Ianis a ales să îşi facă recuperarea la Mogoşoaia, alături de unul dintre kinoterapeuţii naţionalei lui Mircea Lucescu.
Ianis Hagi poate reveni peste 3 săptămâni
Conform surselor Antena Sport, Ianis Hagi să antrenează separat în acest moment, iar, peste aproximativ trei săptămâni, ar putea săse antreneze la nivel normal de lot, alături de ceilalţi colegi. Rămâne de văzut la ce echipă se va afla fotbalistul cotat la 2 milioane de euro.
Până atunci, Ianis Hagi va rămâne să se recupereze în Bucureşti, după ce jucătorii naţionalei vor pleca în Austria. El va avea un program special şi un reprezentant al FRF va rămâne să-l ajute.
Ianis Hagi, prezent la Mogoşoaia
Pe lângă recuperarea propriu-zisă, Ianis Hagi a avut timp să le ofere copiilor autografe, de 1 iunie, la Mogoşoaia.
”Ne bucurăm că Ianis este aici. Și-a dorit foarte mult să fie alături de colegii săi și ne bucurăm că îl avem lângă noi. Șansele sunt destul de reduse să revină. Noi ne dorim să-și revină și să nu forțeze.
Este alături de colegii săi cu care a obținut cele mai importante rezultatele ale României de 24 de ani. În toamnă sper să prindă un transfer bun și să meargă într-un campionat puternic”, a spus Răzvan Burleanu.
Florin Răducioiu a spus unde ar trebui să se transfere Ianis Hagi
Florin Răducioiu a spus în ce campionat îl vede pe Ianis Hagi. Fiul lui Gică Hagi s-a despărţit de Rangers şi este liber de contract. Răducioiu e de părere că Ianis Hagi ar da cel mai bun randament în La Liga, campionat în care a mai evoluat. Ianis Hagi a fost împrumutat de Rangers la Deportivo Alaves în sezonul 2023 – 2024.

„(n.r: Unde îl vezi pe Ianis Hagi? Îl ştii foarte bine) Cu siguranţă în străinătate îl văd. Ar fi un regres să se întoarcă în România la vârsta pe care o are. Poţi să te întorci în România la o vârstă mai înaintată. Are 26 de ani.
Îl apreciez foarte mult pe acest băiat, e un băiat minunat. Unde l-aş vedea? L-aş vedea, cu siguranţă, undeva în Spania. El poate să joace în Spania foarte bine şi cred că acolo va da un randament foarte bun. Rămâne de văzut la ce echipă va merge, dacă va intra imediat în 11-le iniţial. El a avut problema asta, vine după o accidentare gravă. Mi-aş dori să îl vrea cu orice preţ antrenorul, să mizeze pe el şi să parieze pe el în primul 11. Şi de acolo să înceapă un sezon excepţional pentru Ianis.
Nu va fi simplu, dar sunt convins că are manageri foarte buni şi vor găsi soluţia cea mai bună. E clar că, după aia, el trebuie să joace la cel mai înalt nivel şi să demonstreze că e un jucător de mare calitate, cum a demonstrat până acum. Şi, bineînţeles, să revină la echipa naţională, pentru că echipa naţională are nevoie de el pentru următoarele meciuri. Sunt curios să văd şi eu (n.r: unde va merge Ianis). Spania, spun eu, repet, e o părere pur personală”, a declarat Florin Răducioiu în exclusivitate pentru AntenaSport.
- Jucătorul din Liga 1 care îşi poate califica naţionala în premieră la Mondial! A marcat un gol în ultimul meci
- SuperFAZE, Ep. 2: Gică Craioveanu, despre Mondialul ratat și Generația de Aur: “Singura echipă care putea bate Brazilia eram noi”
- Adversare “de foc” pentru România la barajul pentru Mondial. Noile calcule ale specialiştilor după ultimele rezultate
- Neluţu Varga s-a răzgândit în privinţa lui Leo Bolgado. Detalii din contractul noului jucător de la Rapid
- Radu Drăguşin a revenit la antrenamentele lui Tottenham. Fanii au reacţionat imediat: “Va deveni o bestie”