Florin Niţă, marea lovitură încercată de Dinamo pe piaţa transferurilor

Publicat: 6 iunie 2025, 9:09

Comentarii
Florin Niţă, marea lovitură încercată de Dinamo pe piaţa transferurilor

Florin Niţă, în timpul unui meci al României - Profimedia Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Dinamo îl vrea pe Florin Niţă, iar între cele două părţi au existat deja primele discuţii. Portarul de 37 de ani mai are contract cu Damac până la finalul acestei luni şi astfel ar ajunge la echipa lui Kopic gratis.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Portarul care e în lotul naţionalei pentru dubla cu Austria şi Cipru e dorit de conducătorii lui Dinamo, care, cel mai probabil, îl vor lăsa să plece pe Adnan Golubovic, care nu acceptă să fie al doilea om dintre buturile echipei, după titularul Alex Roşca.

Florin Niţă, marea lovitură încercată de Dinamo pe piaţa transferurilor

Conform digisport.ro, după ce au avut loc primele discuţii între cele două părţi, vor urma curând şi negocieri intense. Niţă vine după un sezon la Damac, în care a încasat 46 de goluri în 31 de meciuri, reuşind să nu primească gol în 7 partide.

Niţă ar fi vrut să mai prelungească înţelegerea cu echipa la care a evoluat şi Nicolae Stanciu, înainte de transferul la Genoa, dar arabii nu au fost de acord.

Dinamo vrea să transfere doi jucători de la Farul

Dinamo vrea să transfere doi jucători de la Farul, după plecarea lui Dennis Politic la FCSB. „Câinii” au pus ochii pe doi fotbaliști experimentați din lotul constănțenilor.

Reclamă
Reclamă

Până în acest moment, Dinamo a oficializat trei transferuri. Cristi Mihai, Luca Bărbulescu și Codruț Sandu au fost prezentați oficial la formația lui Zeljko Kopic.

onuț Vînă și Cristi Ganea sunt doriți de Zeljko Kopic la Dinamo. Cei doi sunt vor rămâne liberi de contract la finalul acestei luni și pot ajunge în Ștefan cel Mare.

După ce Farul a fost preluată de Ianis Zicu, Cristi Ganea și Ionuț Vînă vor fi primii jucători care vor pleca. Pe lângă aceștia, și Denis Alibec s-a despărțit de constănțeni în această vară, el semnând cu FCSB.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va trece FCSB de Auda după 2-3 în tur?
Loading ... Loading ...
Citește și:
22:34

Prima reacție a celui mai nou transfer făcut de Chivu la Inter: „Abia aștept să joc în fața voastră”

22:34

VideoJurnal Antena Sport | Aproape de bolidul campion

22:31

VideoJurnal Antena Sport | Ups, urmează KuPS!

22:18

VideoJurnal Antena Sport | De aici începe progresul în fotbal!

21:50

Brann – U Cluj 3-1. Echipa lui Bergodi, OUT şi ea din Europa! Neofytos, meci de coşmar

21:49

„Dezastruos”. Florin Tănase nu s-a ferit de cuvinte după ce FCSB a fost eliminată rușinos din Europa

1 Bătaie în toată regula la vestiare după Universitatea Craiova – Levski Sofia 2-2! De la ce a pornit totul 2 Dinamo achită clauza de reziliere și face transferul mult așteptat 3 „Să ne distrugi în halul ăsta?” Jucătorii făcuţi praf de Gigi Becali după eliminarea umilitoare din Europa! 4 Bulgarii se tem de intervenţia UEFA, după ce Levski a eliminat-o pe Universitatea Craiova din Champions League 5 FotoCu cine „l-a schimbat” Simona Halep pe Dorin Mateiu. Fosta sportivă, fotografii cu favoritul lui Stere Halep 6 Universitatea Craiova – Levski Sofia 2-2. Campioana României este eliminată din Liga Campionilor
Citește și