Brescia dispare după 114 ani de existență! Ce s-a întâmplat cu fosta echipă a lui Hagi, Răducioiu și Lucescu

Alex Ioniță Publicat: 7 iunie 2025, 19:01

Comentarii
Brescia dispare după 114 ani de existență! Ce s-a întâmplat cu fosta echipă a lui Hagi, Răducioiu și Lucescu

Gică Hagi, în timpul unui meci din 1994 / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Brescia Calcio, unul dintre cluburile istorice din fotbalul italian, îşi va declara falimentul şi va dispărea după 114 ani de existenţă, ca urmare a deciziei proprietarului său de a nu onora o datorie de 3 milioane de euro, potrivit presei italiene de sâmbătă, informează AFP.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Omul de afaceri italian Massimo Cellino, proprietarul clubului din Lombardia începând din 2017, a avut ca termen limită ziua de vineri pentru a plăti o parte din suma de 8 milioane de euro reprezentând impozite neachitate şi alte taxe restante.

Brescia dispare!

Întrucât nu a vărsat suma aşteptată, Brescia şi-a pierdut dreptul de a participa la Campionatul Italiei, notează agerpres.ro.

Clubul lombard, la care au activat de-a lungul timpului mai mulţi fotbalişti români, inclusiv Gheorghe Hagi, precum şi antrenorul Mircea Lucescu, fusese penalizat cu patru puncte de către Tribunalul Federaţiei italiene de fotbal (FIGC) pentru aceste abateri administrative.

Ţinând cont de această sancţiune, Brescia, care a încheiat sezonul pe locul 15 în Serie B, a coborât pe locul 18, echivalent cu retrogradarea în liga a treia (Serie C).

Reclamă
Reclamă

Brescia a jucat 23 de sezoane în Serie A, cel mai recent în 2019-2020, iar cel mai bun rezultat al său a fost locul 8 ocupat în sezonul 2000-2001.

La această grupare au evoluat internaţionalii italieni Roberto Baggio, Alessandro Altobelli, Andrea Pirlo şi Luca Toni, precum şi spaniolul Pep Guardiola, actualul antrenor al echipei Manchester City.

Înainte de Brescia, proprietarul său, Massimo Cellino, a controlat clubul italian Cagliari şi echipa engleză Leeds United, unde a devenit cunoscut pentru schimbările constante de antrenori.

Reclamă

Reacție dură după problemele de la Brescia

Căpitanul celor de la Brecia, Dimitri Bisoli, a avut o reacție dură despre problemele financiare ale echipei. Acesta a transmis că „Brescia nu va muri” și că oamenii din conducere au „călcat în picioare 114 de istorie”.

„În aceste momente dureroase, am vrut să îmi arăt compasiunea față de toți locuitorii orașului, față de toți cei care au făcut sacrificii pentru a susține Brescia, față de toți cei care au lucrat cu onestitate și dedicație pentru binele clubului.

Astăzi, 114 ani de istorie au fost călcați în picioare, dar Brescia nu este el, Brescia suntem noi și de aceea Brescia nu va muri niciodată. Ba chiar sunt sigur că se va ridica din nou mai puternică decât înainte.

Pentru că Brescia e formată din mulți, mulți oameni care, ca și mine, iubesc aceste culori, acest oraș și această echipă. Brescia e și va fi întotdeauna doar noi”, a transmis Bisoli.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga finala Ligii Campionilor în acest sezon?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:48 8 mai

Fede Valverde rupe tăcerea după ce s-a luat la bătaie cu Tchouameni: „Mă doare și mă întristează situația!” Ratează El Clasico

23:56

Crystal Palace – Rayo Vallecano, finala UEFA Conference League. Andrei Rațiu va lupta pentru trofeu la Leipzig

23:56

Aston Villa – Freiburg e finala Europa League! Cele două au revenit incredibil după înfrângeri în tur

23:55

Inegalabil! Unay Emery, pentru a șasea oară în finala Europa League! Câte trofee are

23:47

Motivul pentru care Tudorel Stoica nu regretă că nu a fost pe teren la finala Cupei Campionilor din 1986!

23:30

Adio, Panini! FIFA a făcut un anunț uriaș! Ce se întâmplă cu albumele cu stickere, începute în 1970

1 Vlad Chiricheş, aşteptat să semneze! Echipa unde e dorit fostul jucător al FCSB-ului 2 FotoCel mai crunt destin al unui câştigător al Cupei Campionilor cu Steaua! S-a sinucis, după un şir întreg de drame 3 Făcut KO de Tchouameni, Valverde a plecat din vestiar în scaun cu rotile. Dezvăluie halucinantă făcută de presa din Spania 4 O nouă bătaie între titularii lui Real Madrid! Unul dintre jucători a ajuns la spital, iar clubul a intervenit! 5 Mbappe îi enervează din nou pe fanii Realului! Cum a fost surprins astăzi, după bătaia Valverde – Tchouameni 6 Anunţ şoc în Germania! Fostul câştigător de Champions League se retrage la 30 de ani
Citește și