Ralf Rangnick, selecţionerul Austriei, a tras concluziile după victoria în faţa României. La primul meci din preliminariile World Cup 2026, austriecii s-au impus cu 2-1, în meciul care a fost în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.
În schimb, România a suferit deja a doua înfrângere în trei meciuri, după ce a mai pierdut şi meciul de pe teren propriu cu Bosnia. Singurul succes al echipei lui Mircea Lucescu de până acum este cel din San Marino.
Florin Tănase, remarcatul lui Ralf Rangnick, după Austria – România 2-1
La finalul partidei, Ralf Rangnick s-a declarat mulţumit de jocul echipei sale, chiar dacă pe final de meci austriecii au primit gol. Fostul interimar de la Manchester United le-a găsit însă scuze jucătorilor săi şi rămâne îngăduitor.
Remarcatul antrenorului austriac din tabăra României a fost Florin Tănase, marcatorul unicului gol al “tricolorilor”. Rangnick a recunoscut că se aştepta la o schimbare a jocului României în momentul în care jucătorul de la FCSB a fost introdus pe teren:
“Important pentru noi era să câștigăm acest meci, am fi putut sa marcăm golul trei și să încheiem câștigând la zero. Important este că la final ne putem declara mulțumiți că am luat trei puncte din acest meci.
România s-a descurcat bine la început, am avut probleme în primele 15 minute, dar, după primul sfert de oră, ne-am intrat în ritm, am fost mult mai compacți și e important faptul că am reușit să marcăm înainte de pauză.
Pe final, nu mi-a plăcut cum s-a desfășurat jocul, dar trebuie să fim îngăduitori, am reușit să facem un joc bun. În ultimele minute, România a început să joace mingi lungi, au avut alt tempo, ne așteptăm la acest lucru după intrarea lui Tănase”, a declarat Ralf Rangnick, la conferinţa de presă.
Rezumatul meciului Austria – România
Florin Tănase, după Austria – România 2-1: “Din păcate, nu pot să mă bucur de acest gol”
Florin Tănase a marcat golul României din partida pierdută cu Austria în prelungirile meciului. Austria – România 2-1 a fost în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.
“(n.r: Florin, ai reuşit să marchezi, din păcate am pierdut în această seară. Spune-ne ce nu a mers pentru noi) Din păcate, nu pot să mă bucur de această reuşită, de acest gol. Noi am pregătit partida, Mister ne-a arătat la ce sunt periculoşi, execută auturile lung, în careu.
Din păcate, au marcat un gol după o lipsă de marcaj. După aceea, al doilea gol, neşansă, minge deviată.
(n.r: Trebuia să intraţi mai devreme, să schimbe mai devreme?) Ee, nu. A făcut schimbările dom’ profesor când a considerat.
Cu toate că am început meciul curajos, nu ne-am creat şanse de gol.
(n.r: Mai avem şanse de calificare?) Noi încă sperăm, o luăm meci cu meci”, a spus Florin Tănase în exclusivitate pentru AntenaSport.
- Cosmin Contra nu a uitat că Gică Hagi a fost “critic” cu el. Ce spune despre viitorul lui la naţională: “Vom vedea”
- Geniul Gică Hagi! Dezvăluirea făcută de Ion Țiriac despre noul selecționer al României: “Vorbea singur”
- “Mulțumesc, România!” Mesajul “Regelui” Gică Hagi la 25 de ani de la retragerea din fotbal
- Gică Hagi își începe în forță mandatul de selecționer. Ședință de peste trei ore la sediul FRF. Ce s-a discutat
- “Va fi cel mai mare jucător al României!” Mircea Lucescu i-a simţit valorea, despre cine este vorba

































