Tenismanul Jannik Sinner, perdantul din finala antologică de la Roland Garros, cea mai lungă din istoria turneului parizian (5h 29 min.), şi-a mărit avansul în faţa spaniolului Carlos Alcaraz, care şi-a păstrat titlul, la vârful ierarhiei mondiale a jucătorilor profesionişti (ATP), conform clasamentului publicat luni, informează AFP.
Sinner, care a fost învins tot de Alcaraz în semifinale anul trecut, a câştigat 500 de puncte pentru accederea sa în finala de anul acesta, în timp ce rivalul său spaniol şi-a păstrat punctele adjudecate anul trecut.
Clasamentul ATP după Roland Garros 2025
După cele două noi fenomene ale tenisului mondial, podiumul este completat de germanul Alexander Zverev, care se menţine pe 3 în ciuda unei eliminări în sferturi în faţa lui Novak Djokovic. notează agerpres.ro.
La 38 de ani, jucătorul sârb, care nu a putut să câştige niciun set în faţa lui Sinner în semifinale, în ciuda unei dispute acerbe, a urcat un loc şi se află pe 5, după britanicul Jack Draper, care a urcat şi el un loc (4), cea mai bună clasare a sa, după înfrângerea din optimile de finală în faţa kazahului Aleksandr Bublik.
Acesta din urmă a fost apoi eliminat de Sinner, dar a urcat 19 poziţii până pe 43.
Norvegianul Casper Ruud, dublu finalist (2022 şi 2023) şi semifinalist anul trecut, a pierdut opt locuri şi a coborât pe 16 după înfrângerea din turul secund anul acesta.
Filip Cristian Jianu rămâne cel mai bine clasat român la simplu şi ocupă locul 210, cu 258 pct, în urcare cu 26 de poziţii.
Cel mai bine clasat român la dublu este în continuare Victor Cornea, locul 110, cu 709 pct, în progres cu patru locuri.
Topul primilor 20 de jucători ai lumii:
- 1. Jannik Sinner (Italia) 10.880 pct
- 2. Carlos Alcaraz (Spania) 8.850
- 3. Alexander Zverev (Germania) 6.385
- 4. Jack Draper (Marea Britanie) 4.800 (+1)
- 5. Novak Djokovic (Serbia) 4.630 (+1)
- 6. Lorenzo Musetti (Italia) 4.560 (+1)
- 7. Taylor Fritz (SUA) 4.485 (-3)
- 8. Tommy Paul (SUA) 3.510 (+4)
- 9. Holger Rune (Danemarca) 3.440 (+1)
- 10. Alex De Minaur (Australia) 3.285 (-1)
- 11. Daniil Medvedev (Rusia) 3.100
- 12. Ben Shelton (SUA) 3.080 (+1)
- 13. Frances Tiafoe (SUA) 3.015 (+3)
- 14. Arthur Fils (Franţa) 2.935
- 15. Andrei Rublev (Rusia) 2.920
- 16. Casper Ruud (Norvegia) 2.905 (-8)
- 17. Jakub Mensik (Cehia) 2.322 (+2)
- 18. Francisco Cerundolo (Argentina) 2.285
- 19. Grigor Dimitrov (Bulgaria) 2.205 (-2)
- 20. Ugo Humbert (Franţa) 2.195 (+1)
- Jannik Sinner, anunț șoc! Liderul ATP nu va participa la US Open: „Sunt foarte trist și dezamăgit”
- Șoc în tenis: Nick Kyrgios, suspendat după ce a fost depistat pozitiv la cocaină: „Nu caut scuze”
- Novak Djokovic, scene dramatice la Cincinnati! A vomitat şi a căzut în genunchi chiar pe teren: „Am nişte probleme de sănătate”
- După Alcaraz, Jannik Sinner le dă şi el emoţii fanilor înainte de US Open! Italianul nu va juca la Cincinnati
- Carlos Alcaraz s-a retras de la încă un turneu. Probleme înainte de US Open
































