Dinamo, extrem de aproape de ieşirea din insolvenţă. Anunţul reprezentantului administratorului judiciar

Andrei Nicolae Publicat: 17 iunie 2025, 21:14

Comentarii
Dinamo, extrem de aproape de ieşirea din insolvenţă. Anunţul reprezentantului administratorului judiciar

Jucătorii lui Dinamo înainte de un meci contra Universităţii Craiova / Profimedia Images

Dinamo este aproape să scape de insolvenţă după patru ani în care s-a aflat în acest stadiu. Acest anunţ extrem de bun pentru suflarea alb-roşie a fost făcută de Răzvan Zăvăleanu, reprezentantul administratorului judiciar.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Tot el a oferit şi data exactă la care Dinamo va ieşi cel mai probabil din insolvenţă.

Dinamo află sigur pe 23 iunie dacă scapă de insolvenţă

Răzvan Zăvăleanu a vorbit la emisiunea “Exclusiv Dinamo” despre starea în care se află clubul din unct de vedere administrativ şi a menţionat că echipa a achitat toate datoriile şi plăţile necesare pentru a scăpa de insolvenţă. Astfel, procesul cu Vasile Şiman nu ar mai trebui să împiedice formaţia din Ştefan cel Mare.

Reprezentantul administratorului judiciar a mai declarat că pe 23 iunie va avea loc cel mai probabil şedinţa în care se va decide viitorul “câinilor roşii” privind insolvenţa. Clubul este de patru ani în acest stadiu şi nu a mai participat în competiţiile europene din sezonul 2016/17, de când o întâlnea pe Athletic Bilbao în preliminariile Europa League.

Am depus cererea de ieșire din insolvență adresată judecătorului sindic. Sunt câteva lucruri care ar merita discutate. Avem un termen în data de 23 iunie. Am încercat să preschimbăm acest termen, dar a fost fixată ședința de judecată pentru cererea de preschimbare tot în 23 iunie.

Reclamă
Reclamă

Deci, cu certitudine, cererea de ieșire din insolvență nu se va judeca până la data de 23 iunie. Da, dacă noi avem termen în 23 iunie, nu ne-a fost preschimbat, probabil că se va judeca la data respectivă, dacă nu vom avea cine știe ce surprize. În mod normal, atunci ar trebui să se judece.

Din punctul de vedere al prevederilor Legii insolvenței, avem asigurat cadrul legal care ne permite să ieșim din insolvență în mod normal, având în vedere că s-a îndeplinit totul.

Am putea ieși din insolvență, câtă vreme procedura articolului 75, alineatul 1 din Legea insolvenței se închide în baza raportului administratorului judiciar, dacă se constată îndeplinirea tuturor obligațiilor de plată asumate prin planul confirmat.

Reclamă

Astăzi s-au achitat toate sumele către toți creditorii. Au fost închise toate creanțele din planul de reorganizare, inclusiv cea către ANAF, acea plată de 2 milioane de lei, care face parte din tranșele din planul de reorganizare. Am plătit tot, ca să nu avem nicio surpriză. S-a achitat tot.

Noi am încercat să facem toate concesiile posibile pentru a putea închide procedura în timp util. Am acceptat ca onorariul de succes să fie plătit doar în cursul lunii august, după închiderea procedurii.

Până la momentul onorariului de succes, s-au achitat toate sumele pe care le-am discutat cu acționarii. Urmează ca, după închiderea procedurii, să ne plătească și această sumă. Lucrurile se desfășoară foarte în regulă“, a declarat Zăvăleanu, potrivit gsp.ro.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Reușește Cristi Chivu să facă dubla campionat - Cupa Italiei cu Inter?
Loading ... Loading ...
Citește și:
19:41

Unirea Slobozia – Hermannstadt 2-2, după un meci “nebun”, cu gol la ultima fază şi două penalty-uri ratate!

19:38

Sezon încheiat pentru jucătorul lui Real Madrid! Continuă coșmarul „los blancos”

19:26

Moment istoric pentru un fost internaţional! Ţara unde s-a născut va juca la Mondial cu cea în care a crescut: “Unic”

19:11

Rapid – CFR Cluj (20:30) LIVE TEXT. Ultima speranță pentru Gâlcă? Echipele de start

19:10

Nottingham Forest, pas uriaș către evitarea retrogradării! „Pădurarii”, succes uluitor cu Chelsea, chiar pe Stamford Bridge

18:39

Friedrich Merz, înainte de Campionatul Mondial: “Dacă lucrurile merg foarte bine, Germania ar putea ajunge în finală”

1 Prima decizie luată de Kyros Vassaras, după scandalul de arbitraj de la Universitatea Craiova – Dinamo 2-1 2 Miraculos! O nou-promovată din Europa a cucerit titlul și primul trofeu din istoria de 128 de ani a clubului 3 Verdictul specialistului, după faza scandaloasă din care Craiova a marcat golul victoriei cu Dinamo! 4 Cristi Chivu a plecat din conferinţă, după ce a devenit campion cu Inter. Cum şi-a explicat gestul rar: “Aţi înţeles momentul” 5 FotoDavid Miculescu și-a cumpărat o mașină de lux. Octavian Popescu și-a însoțit colegul de la FCSB 6 Gigi Becali îl va da afară de la FCSB, dar jucătorul e la mare căutare: “Cu un CV ca al lui, multe echipe îl vor”
Citește și