Dinamo, extrem de aproape de ieşirea din insolvenţă. Anunţul reprezentantului administratorului judiciar

Andrei Nicolae Publicat: 17 iunie 2025, 21:14

Comentarii
Dinamo, extrem de aproape de ieşirea din insolvenţă. Anunţul reprezentantului administratorului judiciar

Jucătorii lui Dinamo înainte de un meci contra Universităţii Craiova / Profimedia Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Dinamo este aproape să scape de insolvenţă după patru ani în care s-a aflat în acest stadiu. Acest anunţ extrem de bun pentru suflarea alb-roşie a fost făcută de Răzvan Zăvăleanu, reprezentantul administratorului judiciar.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Tot el a oferit şi data exactă la care Dinamo va ieşi cel mai probabil din insolvenţă.

Dinamo află sigur pe 23 iunie dacă scapă de insolvenţă

Răzvan Zăvăleanu a vorbit la emisiunea „Exclusiv Dinamo” despre starea în care se află clubul din unct de vedere administrativ şi a menţionat că echipa a achitat toate datoriile şi plăţile necesare pentru a scăpa de insolvenţă. Astfel, procesul cu Vasile Şiman nu ar mai trebui să împiedice formaţia din Ştefan cel Mare.

Reprezentantul administratorului judiciar a mai declarat că pe 23 iunie va avea loc cel mai probabil şedinţa în care se va decide viitorul „câinilor roşii” privind insolvenţa. Clubul este de patru ani în acest stadiu şi nu a mai participat în competiţiile europene din sezonul 2016/17, de când o întâlnea pe Athletic Bilbao în preliminariile Europa League.

Am depus cererea de ieșire din insolvență adresată judecătorului sindic. Sunt câteva lucruri care ar merita discutate. Avem un termen în data de 23 iunie. Am încercat să preschimbăm acest termen, dar a fost fixată ședința de judecată pentru cererea de preschimbare tot în 23 iunie.

Reclamă
Reclamă

Deci, cu certitudine, cererea de ieșire din insolvență nu se va judeca până la data de 23 iunie. Da, dacă noi avem termen în 23 iunie, nu ne-a fost preschimbat, probabil că se va judeca la data respectivă, dacă nu vom avea cine știe ce surprize. În mod normal, atunci ar trebui să se judece.

Din punctul de vedere al prevederilor Legii insolvenței, avem asigurat cadrul legal care ne permite să ieșim din insolvență în mod normal, având în vedere că s-a îndeplinit totul.

Am putea ieși din insolvență, câtă vreme procedura articolului 75, alineatul 1 din Legea insolvenței se închide în baza raportului administratorului judiciar, dacă se constată îndeplinirea tuturor obligațiilor de plată asumate prin planul confirmat.

Reclamă

Astăzi s-au achitat toate sumele către toți creditorii. Au fost închise toate creanțele din planul de reorganizare, inclusiv cea către ANAF, acea plată de 2 milioane de lei, care face parte din tranșele din planul de reorganizare. Am plătit tot, ca să nu avem nicio surpriză. S-a achitat tot.

Noi am încercat să facem toate concesiile posibile pentru a putea închide procedura în timp util. Am acceptat ca onorariul de succes să fie plătit doar în cursul lunii august, după închiderea procedurii.

Până la momentul onorariului de succes, s-au achitat toate sumele pe care le-am discutat cu acționarii. Urmează ca, după închiderea procedurii, să ne plătească și această sumă. Lucrurile se desfășoară foarte în regulă„, a declarat Zăvăleanu, potrivit gsp.ro.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

E Denis Drăguş soluţia perfectă pentru atacul FCSB?
Loading ... Loading ...
Citește și:
9:36

„A semnat”. Transferul confirmat la Rapid, după remiza cu UTA. Daniel Pancu a primit întăriri

9:21

Transferurile cerute de Marius Şumudică, în pline negocieri cu CFR Cluj: „Echipă să se bată la play-off”

9:06

Mutare bombă: pleacă de la Barcelona şi semnează cu Liverpool! Transferul anunţat de Fabrizio Romano

8:45

„A ajuns un fel de Vlad”. Ce sumă ar putea obţine FCSB în schimbul lui Ştefan Târnovanu. Anunţul lui Giovanni Becali

8:37

Verdictul specialistului după controversa uriaşă din UTA – Rapid 0-0. Motivul pentru care VAR-ul nu a intervenit

8:16

„Plec dacă nu mă respectaţi”. Daniel Pancu a început să ţipe la conferinţă, după UTA – Rapid 0-0: „Mamă, ce penalty”

1 Zeljko Kopic, rivalul lui Dinamo: croatul este pe lista unui club de top din Liga 1 2 Transfer la Dinamo. Jucător de naţională, acord pentru trei ani! 3 FotoCum arată acum Cătălina Ponor, la 9 ani de la retragerea din gimnastică. Imaginile vorbesc de la sine 4 Ce au făcut Elias Charalambous şi Mihai Pintilii la meciul de debut 5 EXCLUSIV„Bomba anului” Bănel Nicoliță a anunțat mutarea cu care Gigi Becali va da lovitura la FCSB: „Cinci campionate la rând” 6 Lovitură de teatru! S-a blocat transferul lui Assad Al Hamlawi, iar acum negociază cu un alt golgheter din Liga 1
Citește și