Foto

Cum a ajuns iubita fiului lui Ion Ţiriac una dintre cele mai bogate femei din România

Publicat: 1 iulie 2025, 12:30

Comentarii
Cum a ajuns iubita fiului lui Ion Ţiriac una dintre cele mai bogate femei din România

Sorana Cîrstea, într-o maşină

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Sorana Cîrstea se află, cel mai probabil, la ultimul ei sezon al carierei. Ajunsă la 35 de ani, cea care a admis că se află într-o relaţie cu fiul lui Ion Ţiriac, Ion Alexandru, poate fi mulţumită cu ce a realizat în sportul alb.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Pe lângă cele două titluri WTA şi locul 21, cel mai înalt al carierei, Sorana a adunat doar din premii peste 10 milioane de dolari (10.255.496 dolari). Aici se adaugă şi sumele importante pe care Cîrstea le-a încasat din contractele de sponsorizare.

Sorana Cîrstea a câştigat din tenis peste 10 milioane de dolari

Astfel că putem trage concluzia că Sorana este una dintre cele mai bogate femei din România. În topul jucătoarelor cu cele mai mari câştiguri din tenis din ţara noastră, ea e pe locul secund, după Simona Halep, în conturile căreia au intrat 40,236,618 de dolari.

La nivel de turnee de Grand Slam, Sorana Cîrstea şi-a trecut în cont sferturi de finală la Roland Garros (2009) şi la US Open (2023).

Sorana Cîrstea, schimbare în bine după apariţia lui Ion Alexandru Ţiriac în viaţa ei

Sorana Cîrstea a avut parte de o perioadă extrem de dificilă în carieră, când a ieşit din topul 100 după 7 ani. S-a întâmplat cu 10 ani în urmă, atunci când antrenorul ei devenea Marius Comănescu.

Reclamă
Reclamă

Acesta a dezvăluit cât de importantă a fost apariţia lui Ion Ion Ţiriac în viaţa Soranei Cîrstea. Fiul miliardarului Ion Ţiriac a ajutat-o pe Sori să îşi recâştige încrederea ca sportivă.

“Nu am luat în calcul impactul pe care îl are Ion Țiriac Jr. asupra ei. După mine, el a reușit să o remonteze. Eu zic că el este principalul factor care i-a readus echilibrul. Nu am știut că o să fie atât de aproape de ea și că impactul va fi acesta”, a spus recent Comănescu, citat de sport.ro.

Sorana Cîrstea a recunoscut oficial relaţia cu Ion Alexandru Ţiriac

Anul trecut, „Sori” a recunoscut în premieră că este într-o relaţie cu Alexandru Ion Ţiriac. Ea a anunţat şi cum se înţelege cu fostul mare jucător de tenis Ion Ţiriac.

Reclamă

„Având în vedere ultimii ani, că sunt într-o relație cu băiatul dânsului, petrec destul de mult timp cu domnul Țiriac. Cu cât l-am cunoscut mai mult, cu atât sunt mai fascinată de dânsul. Este o enciclopedie din punctul de vedere al tenisului. Ador când povestește din anii ’70, ’80, poveștile pe care le are cu Vilas, cu Becker. Cred că foarte puțină lume știe cât de mare a fost domnul Țiriac în tenisul mondial.

Îl punea pe Vilas câte 45 de minute de încălzire doar pe saltea. Îl punea la dietă. În anii ’70! Nu avea voie să mănânce dulciuri. A fost un pionier a tot ce înseamnă antrenorat, dar apoi și management. Prin Becker i-a făcut niște contracte extraordinare și de la el s-a făcut un manual pentru ce înseamnă management. Este extraordinar de la curent cu ce se întâmplă în tenis în ziua de astăzi.

Iubesc să vorbesc despre tenis cu dânsul. Îl ascult. Toate sfaturile pe care mi le dă 100% se adeveresc sau sunt reale”, a spus Sorana Cîrstea.

 

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Pe ce loc va termina Nuno Campos cu Dinamo în primul sezon?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
12:30

Adrian Mititelu a dezvăluit când anunţă toate detaliile despre revenirea lui FCU Craiova

12:09

Lovitura momentului în Liga 1: jucătorul de la Cupa Mondială semnează cu o echipă de tradiţie!

11:53

VIDEOCarolina Hurricanes a câştigat meciul 4 al finalei Cupei Stanley cu Vegas Golden Knights! Seria revine

11:51

Un fotbalist a primit interzis în România! Motivul sancțiunii uluitoare dictate de Comisia de Disciplină

11:31

Fratele geamăn al lui Joao Paulo a semnat cu o formaţie din Liga 1: “O figură cunoscută”

11:04

Vinicius și-a decis viitorul! Brazilianul, dispus să plece pe gratis de la Real Madrid la anul

1 E oficial. Nou antrenor la CFR Cluj. Neluțu Varga: “Sper să fie o lovitură pentru noi” 2 EXCLUSIVInternaţionalul român, pe lista lui Dinamo! Concurenţă importantă pentru transfer, chiar din Liga 1 3 E gata! Decizia finală luată de Gaziantep în ceea ce-l privește pe Mirel Rădoi 4 Gigi Becali l-a convins și semnează pe un an! Condiția impusă de patronul de la FCSB 5 Fostul jucător de la FCSB, gata de marea trădare! A fost surprins la sediul clubului marii rivale 6 Dorinel Munteanu a semnat cu noua echipă: “Am acceptat fără ezitare”
Citește și