Închide meniul

Când şi unde va fi înmormântat Mihai Leu. Anunţul făcut de familie

Publicat: 2 iulie 2025, 10:39

Comentarii
Când şi unde va fi înmormântat Mihai Leu. Anunţul făcut de familie

Mihai Leu / Hepta

Mihai Leu a murit marţi seară, la vârsta de 56 de ani. Primul campion mondial la profesionişti din istoria boxului românesc s-a confruntat cu grave probleme de sănătate în ultimii ani, iar starea sa s-a înrăutăţit în ultima perioadă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Încă din luna aprilie, el a fost dus la spitalul Fundeni cu elicopterul, unde a fost internat la terapie intensivă. După aproximativ două săptămâni, starea sa s-a îmbunătăţit şi chiar fostul pugilist anunţa că se simte mai bine.

Mihai Leu va fi înmormântat la Hunedoara

Pe 21 iunie, el a revenit la spitalul Fundeni, după încă o hemoragie, fiind nevoie de o nouă intervenţie chirurgicală. Din nefericire, pe 1 iulie, familia lui Mihai Leu a anunţat decesul acestuia.

Potrivit apropiaţilor, trupul neînsufleţit al lui Mihai Leu va ajunge miercuri, 2 iulie, la Hunedoara, urmând să fie înmormântat în cursul zilei de vineri, la ora 12:00:

“Trupul lui Mihai va ajunge în această seară la Hunedoara, orașul pe care l-a iubit nespus, și va fi depus în Sala Teatrului din Piața Ferdinand.

Reclamă
Reclamă

Astăzi și mâine vom fi alături de el la priveghi, iar înmormântarea va avea loc vineri la ora 12:00. Vă mulțumim tuturor care ne sunteți alături în această grea încercare”, a anunţat familia lui Mihai Leu, prin intermediul paginii de Facebook a fostului campion.

Cine a fost Mihai Leu, campionul care a decedat la 56 de ani

În 1987, Mihai Leu a devenit campion mondial la categoria semigrea, înainte să fugă în Germania. În 1989 şi în 1990, el a fost campionul naţional al Germania şi a trecut ulterior la box profesionist.

Mihai Leu era cunoscut ca fiind Michael Lowe, pe vremea când boxa în Germania. Ca amator, a susţinut 200 de meciuri, din care a câştigat 190. A cucerit titlul de campion mondial de juniori (Havana), asistat fiind de antrenorul emerit Relu Auraş. Ca profesionist, a jucat 29 de meciuri, obţinând 28 de victorii, dintre care 10 prin KO. A fost campion internaţional al Germaniei. A obţinut centura de campion mondial WBO la Hamburg (1997). A fost membru al Clubului Universium Box Promotion. din Hamburg.

Reclamă

Leu a ales să se retragă din box după ce a cucerit titlul mondial, fiind măcinat de probleme medicale cauzate de o accidenatre la mână. El s-a dedicat automibilismului sportiv, iar în 2003 a devenit campion naţional la reliuri. Mihai Leu este campion absolut la raliuri şi deţine trei titluri naţionale la Viteză în Coastă.

A îndeplinit funcţia de consilier ANS în timpul preşedenţiei lui Gheorghe Florian. În anul 2000 i s-a decernat Crucea naţională Serviciul Credincios. clasa I.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Se va impune Dennis Man la PSV Eindhoven?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
17:46
Verdict dur pentru Manchester United oferit de o legendă a clubului: “Așteptările sunt atât de mici”
17:39
Florinel Coman pleacă de la Al Gharafa! Unde va ajunge jucătorul dorit şi de Gigi Becali la FCSB
17:13
Adrian Mutu a criticat patru jucători de la FCSB după derby-ul cu Rapid. Pe cine a remarcat “Briliantul”
17:04
VideoAntenaSport Update. Cele mai tari știri ale zilei de 18 august
16:56
Nota primită de Denis Drăguş după ce a jucat 75 de minute în meciul dramatic cu Beşiktaş
16:46
Lovitură dură pentru Napoli. Romelu Lukaku s-a accidentat și va rata primele trei luni din noul sezon
1 Gigi Becali l-a criticat pe Istvan Kovacs după Rapid – FCSB 2-2: “Aşa se joacă fotbalul?” 2 Gigi Becali a desfiinţat-o pe Rapid, după derby-ul cu FCSB: “Foarte slabă! Cum să te baţi la titlu?” 3 Gigi Becali are un nou favorit la FCSB: “E o dulceaţă de fotbalst” 4 Mamadou Thiam a luat decizia finală, după ce Gigi Becali l-a pus pe lista de transferuri. Ce le-a spus şefilor de la U Cluj 5 Gigi Becali a făcut praf doi titulari de la FCSB, după remiza cu Rapid: “N-a contat. Am dat ordin să nu mai facă asta” 6 Gafă uriaşă în Csikszereda – Universitatea Craiova! Stevanovic şi Silviu Lung Jr, protagoniştii autogolului sezonului
Citește și