Naţionala masculină a României a fost învinsă fără drept de apel de Serbia, campioana olimpică en titre, cu scorul de 19-9 (5-1, 4-1, 5-3, 5-4), miercuri, în ultimul lor meci din Grupa A a Campionatelor Mondiale de polo pe apă de la Singapore.
Golurile tricolorilor au fost înscrise de Francesco Iudean (2), Vlad Georgescu (2), Levente Vancsik (2), Sebastian Oltean (1) şi de Mihnea Andrei Gheorghe (1).
România – Serbia 9-19
Pentru învingători au marcat Sava Randjelovic (4 goluri), Djordje Lazic (3), Nikola Jaksic (3), Dusan Mandic (2), Milos Cuk (2), Nikola Murisic (2), Boris Vapenski (1), Viktor Rasovic (1) şi Vuk Milojevic (1).
În celălalt meci al grupei, vicecampioana mondială Italia a surclasat Africa de Sud cu 28-4.
Italia s-a clasat pe primul loc în grupă, cu 8 puncte, urmată de Serbia, 7 puncte, România, 3 puncte, Africa de Sud, 0 puncte.
România va juca pe 18 iulie un play-off pentru accederea în sferturile de finală cu învinsa dintre Ungaria şi Spania, primele două clasate în Grupa B.
La ediţia din 2024, România s-a clasat pe locul 10.
- Radu Niţu, performanță la Campionatele Mondiale de scrimă de la Hong Kong
- Simone Tempestini a terminat pe locul 15 în Polonia, după un incident incredibil
- Asalt românesc în Campionatul European de Raliuri, în Polonia. Simone Tempestini conduce legiunea tricoloră
- Camelia Voinea scapă de suspendare! Şi-a anunţat victoria la Curtea de Apel în cazul apelului depus de Federaţie
- Jurnal Antena Sport | E pe cai mari
































