Cristiano Ronaldo şi Georgina Rodriguez se căsătoresc, după nouă ani de relaţie. Starul lusitan şi-a cerut partenera în căsătorie cu un inel cu diamant uriaş.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cristiano Ronaldo şi Georgina Rodriguez s-au cunoscut în 2016, pe vremea când starul lusitan evolua pentru Real Madrid, iar modelul lucra într-un magazin cu haine de lux.

Cristiano Ronaldo şi Georgina Rodriguez se căsătoresc

După nouă ani de relaţie, Cristiano Ronaldo a făcut pasul cel mare şi a cerut-o în căsătorie pe Georgina Rodriguez. Aceasta a postat o imagine cu inelul primit din partea starului lusitan, pe contul ei de Instagram.

„Da, vreau. În aceasta și în toate viețile mele”, a fost mesajul postat de Georgina Rodrgiuez, alături de imaginea cu inelul primit din partea lui Cristiano Ronaldo.

Inelul de logodnă pe care Cristiano Ronaldo i l-a oferit Georginei Rodriguez
Inelul de logodnă pe care Cristiano Ronaldo i l-a oferit Georginei Rodriguez/ Instagram

În mai puţin de o oră, postarea Georginei Rodriguez s-a viralizat. Peste 1,5 milioane de aprecieri a strâns partenera lui Cristiano Ronaldo şi peste 48.000 de comentarii.

Georgina Rodriguez i-a dăruit doi copii lui Cristiano Ronaldo, pe Alana Martina şi Bella Esmeralda. CR7 mai are alţi trei copii cu mame surogat: Cristiano Ronaldo Junior şi gemenii Eva şi Mateo.

Cristiano Ronaldo, goluri pe bandă rulantă la Al-Nassr

Cristiano Ronaldo și-a trecut din nou numele pe lista marcatorilor într-un alt amical disputat de Al-Nassr înainte de startul sezonului din Saudi Pro League. Lusitanul a reușit să înscrie de două ori, însă echipa sa a fost învinsă de Almeria într-un meci de pregătire disputat în Spania, țara în care “CR7” a scris istorie în tricoul Realului.

În duelul respectiv și-a făcut și apariția Inigo Martinez, fotbalistul adus de la Barcelona în mod suprinzător în această vară.

Partida dintre Al-Nassr și Almeria nu a început bine pentru formația lui Jorge Jesus. Ibericii din La Liga2 au deschis scorul după doar șase minute prin Arribas. Replica arabilor nu a ezitat să apară, iar în minutul 17 Cristiano Ronaldo a restabilit egalitatea la capătul unei faze în care jucătorii din Golf au combinat foarte bine în careul defensivei spaniole.

În minutul 39, Al-Nassr a trecut în avantaj, după ce Cristiano Ronaldo a marcat din nou, de această dată de la punctul cu var. La pauză s-a intrat însă la egalitate, pentru că ibericii au făcut 2-2 la “borna” 43, prin Embarba. Același jucător al Almeriei a fost cel care a marcat din nou și a stabilit și rezultatul final, 3-2 pentru iberici.

Cristiano Ronaldo şi Georgina Rodriguez se căsătoresc! Inel cu diamant uriaş oferit de starul lusitan Cristiano Ronaldo şi Georgina Rodriguez se căsătoresc! Inel cu diamant uriaş oferit de starul lusitan Cristiano Ronaldo şi Georgina Rodriguez se căsătoresc! Inel cu diamant uriaş oferit de starul lusitan Cristiano Ronaldo şi Georgina Rodriguez se căsătoresc! Inel cu diamant uriaş oferit de starul lusitan
Mai multe fotografii