Rapid – FCSB 2-2. Giuleştenii au revenit fabulos, de la 0-2! Elvir Koljic a egalat în minutul 90+2

Publicat: 17 august 2025, 22:53

Comentarii
Rapid – FCSB 2-2. Giuleştenii au revenit fabulos, de la 0-2! Elvir Koljic a egalat în minutul 90+2

Elvir Koljic, după ce a marcat în Rapid - FCSB / Sport Pictures

Rapid – FCSB 2-2. Derby-ul etapei a şasea a Ligii 1 a fost în format live text, pe AS.ro. Giuleştenii au revenit fabulos, după ce au fost conduşi cu 2-0. Elvir Koljic a marcat ambele goluri ale formaţiei lui Costel Gâlcă, în minutul 83, respectiv 90+2.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

FCSB a deschis scorul în minutul 7 prin Mihai Lixandru. În minutul 61, Daniel Bîrligea a majorat scorul pentru campioană, iar în cele din urmă Rapid a egalat şi scorul final a fost de 2-2.

Rapid – FCSB 2-2

Final: Rapid – FCSB 2-2. Campioana a ajuns la patru meciuri consecutive fără victorie în Liga 1.

Min. 90+2: Rapid – FCSB 2-2! Elvir Koljic a reuşit “dubla”. Atacantul a profitat de o gafă comisă de Siyabonga Ngezana, care a încercat să-l dribleze pe Borza, fără succes.

Min. 83: Rapid – FCSB 1-2. Elvir Koljic a reuşit să reducă din diferenţă. Atacantul a marcat superb, cu călcâiul, din interiorul careului.

Reclamă
Reclamă

Min. 79: Ocazie FCSB. Siyabonga Ngezana a lovit bara, cu o lovitură de cap, din centrarea lui Juri Cisotti.

Min. 65: Ocazie Rapid. Elvir Koljic a fost aproape să reducă din diferenţă. Dobre i-a centrat în careu, iar lovitura de cap a atacantului a fost respinsă în corner de Târnovanu.

Min. 61: Rapid – FCSB 0-2. Daniel Bîrligea a şutat puternic, iar balonul a fost deviat în poartă.

Reclamă

Min. 55: Ocazie Rapid. Alexandru Dobre l-a “testat” pe Ştefan Târnovanu cu un şut din colţul careului. Portarul campioanei a respins în corner.

Min. 53: Ocazie FCSB. Mhai Lixandru a şutat de la aproximativ 30 de metri de poartă, balonul trecând puţin pe lângă poarta giuleştenilor.

Min. 48: Ocazie FCSB! Daniel Bîrlgea a şutat puternic, din marginea careului, iar Stolz a respins in extremis în corner.

Min. 46: A început repriza secundă. Bîrligea, Cisotti şi Baba Alhassan au fost trimişi în teren, cei înlocuiţi fiind Politic, Octavian Popescu şi Olaru.

Min. 37: Ocazie Rapid. Braun a şutat periculos, din interiorul careului, însă balonul a fost respins în corner de apărătorii campioanei.

Min. 23: Alex Dobre a şutat de la aproximativ 30 de metri, dar mingea s-a dus peste poartă. Corner pentru Rapid, după ce şutul a fost deviat.

Min. 15: Darius Olaru a şutat pe jos, din afara careului, dar Stolz a prins balonul.

Min. 7: Rapid – FCSB 0-1. Mihai Lixandru a deschis scorul pe Arena Naţională. Ngezana a prelungit centrarea pentru Lixandru, care l-a învins pe Stolz din câţiva metri.

Min. 1: A început meciul de pe Arena Naţională.

Update 21:32: Daniel Pancu, fostul mare jucător al giuleştenilor care a împlinit astăzi 48 de ani, a dat lovitura de start.

Echipele de start:

RAPID (4-2-3-1): Stolz – Braun, D. Ciobotariu, Kramer, Borza – Christensen, K. Keita – Dobre (cpt.), Gojkovic, Hazrollaj – Baroan
Rezerve: Aioani – Blazek, Pașcanu, Bădescu, G. Gheorghe, Grameni, El Sawy, R. Pop, Petrila, Micovschi, Jambor, Koljic
Antrenor: Costel Gâlcă

FCSB (4-3-3): Târnovanu – M. Popescu, Ngezana, Graovac, Pantea – Lixandru, Fl. Tănase, Olaru – Toma, Politic, Oct. Popescu
Rezerve: Udrea, Zima – V. Crețu, Bîrligea, Miculescu, Kiki, Edjouma, Chiricheș, Cisotti, Alhassan, Al. Stoian
Antrenor: Elias Charalambous

FCSB a pierdut ultimele 3 partide jucate în Liga 1. A fost 1-2 cu Farul, 3-4 cu Dinamo și 0-1 cu Unirea Slobozia. Elevii lui Costel Gâlcă vor astfel să profite de criza în care se află campioana și să obțină o victorie în fața rivalei.

De cealaltă parte, Rapid nu a înregistrat nicio înfrângere în noua stagiune. În ultimul meci jucat, giuleștenii au remizat, în deplasare, cu Oțelul Galați, scor 1-1.

Ultimul derby dintre Rapid și FCSB a avut loc în luna aprilie a acestui an. La momentul respectiv, echipa antrenată de Elias Charalambous s-a impus, în deplasare, cu scorul de 2-1.

La conferința de presă premergătoare partidei, Elias Charalambous a avut doar cuvinte de laudă pentru Costel Gâlcă, antrenorul celor de la Rapid.

„Rapid este o echipă de calitate, nu vreau să-i compar cu Rapidul de anul trecut. Echipa este asemănătoare, dar au un alt antrenor. Am analizat cum joacă și asta e tot.

Este un gentleman, este o persoană pe care o respect foarte mult. Am avut multe conversații cu el și este frumos să ai un oponent ca și domnul Gâlcă. Repet, este un tip foarte de treabă. O să fim adversari 90 de minute, dar după o să fim prieteni din nou”, a spus Elias Charalambous, la conferința de presă.

Costel Gâlcă i-a dat replica lui Gigi Becali

Costel Gâlcă a antrenat-o pe FCSB în sezonul 2014/15. La finalul sezonului respectiv, actualul antrenor de la Rapid a ridicat trei trofee: titlul de campion, Cupa României şi Cupa Ligii.

Gigi Becali nu s-a ferit niciodată să vorbească despre schimbările pe care le face la echipă. Recent, el a declarat că până şi pe vremea când Costel Gâlcă era antrenor, tot el făcea schimbările.

Antrenorul celor de la Rapid a fost întrebat de acest lucru şi a părut destul de iritat de întrebare, nedorind să dezvolte subiectul. Gâlcă este de părere că subiectul “Gigi Becali” este unul închis pentru el:

“Haideţi să nu ne mai întoarcem la ce a fost acum câţiva ani. Eu am o părere, el are altă părere. Eu nu îi văd sensul. Am spus, am vorbit şi cred că în momentul de faţă sunt la alt club şi am încheiat orice discuţie”, a declarat Costel Gâlcă, la conferinţa de presă.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Ştim toate echipele calificate la World Cup 2026. Cine va câştiga trofeul?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
Citește și