Walter Pandiani, fostul atacant al echipei Osasuna, a vorbit despre confruntarea pe care a avut-o cu Cristiano Ronaldo pe vremea când acesta evolua la Real Madrid.
Fostul atacant uruguayan a fost foarte critic la adresa atitudinii starului portughez la acea vreme.
Cristiano Ronaldo, criticat de un fost jucător din La Liga
Când juca la Osasuna, între 2007 şi 2011, fostul atacant uruguayan s-a intersectat în mai multe rânduri cu cel care era pe atunci jucătorul echipei Real Madrid. Şi are amintiri mai puţin plăcute despre asta. În timpul unui meci pe Estadio El Sadar din Pamplona (cu o capacitate de aproape 23 500 de spectatori), CR7 s-a certat aprins cu publicul, înainte de a se ciocni fizic cu mai mulţi adversari.
“Oamenii din Osasuna sunt foarte pasionaţi, îl fluierau şi îl insultau imediat ce ieşea la încălzire. Asta l-a enervat şi, în timp ce îşi exersa loviturile libere, trăgea în oameni. Din cauza asta, meciul a început într-o atmosferă tensionată“, îşi aminteşte Walter Pandiani într-un interviu acordat AS.
“Când un fault a fost în favoarea madrilenilor, Cristiano l-a împins pe coechipierul meu Javier Camunas, iar eu m-am dus să-l apăr. L-am împins pe Cristiano, iar el m-a întrebat cine sunt şi câţi bani fac“.
“Cearta a continuat în tunelul de la vestiare cu el şi Sergio Ramos. Am fost foarte supărat şi ei la fel“, a continuat cel poreclit El Rifle, acum în vârstă de 49 de ani.
“Nu mi-a plăcut deloc atitudinea lui. Era un tip arogant. Ca atacant, era grozav, dar comportamentul său lăsa mult de dorit. La vestiare, José Mourinho (pe atunci antrenorul lui Real Madrid) spunea că încerc să-mi fac publicitate gratuită, deşi jucam în prima ligă de unsprezece ani. A fost foarte neplăcut“, a subliniat Pandiani, potrivit news.ro.
Pandiani a evoluat de-a lungul carierei la Deportivo La Coruna, Espanyol Barcelona sau Villarreal, înainte de a se retrage în 2016 cu o ultimă experienţă la Lausanne Sport.
- Real Madrid pregătește mega-oferta de 220 de milioane de euro! Totul pentru marele vis al lui Florentino Perez
- OFICIAL | Antrenor nou pentru Andrei Raţiu la Rayo Vallecano
- OFICIAL | Konate a semnat cu Real Madrid. Pe ce perioadă este înţelegerea cu “Galacticii”
- MARCA a făcut anunțul momentului în Spania! Principala prioritate a celor de la Real Madrid pe piața transferurilor
- Salariul uriaş cu care Bernardo Silva a fost convins de Real Madrid. Tatăl jucătorului, implicat în afacere
































