Acţionarul minoritar al Rapidului, Victor Angelescu, ce ocupă şi funcţia de preşedinte executiv al clubului patronat de Dan Şucu, a avut parte de un incident şocant în timpul unei „miuţe” cu prietenii şi cu câţiva angajaţi ai Rapidului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Victor Angelescu şi-a rupt mâna. Acesta este şi motivul pentru care la derby-ul Rapid – FCSB 2-2 preşedintele executiv al Rapidului a apărut cu mâna în ghips.

Victor Angelescu şi-a rupt mâna în timpul unui meci de fotbal cu apropiaţii

„I-a ieșit cotul prin mână”, au declarat surse citate de fanatik.ro.

Victor Angelescu a fost informat că doctorii nu îl pot opera. Braţul acţionarului Rapidului a fost refăcut pe „viu”, ulterior medicii imobilizându-l în ghips.

Victor Angelescu are dureri mari şi este nevoit să ia calmante. El va avea nevoie de o perioadă mai lungă de recuperare.

Victor Angelescu a fost acţionar majoritar al Rapidului până la preluarea clubului de către Dan Şucu. Angelescu a contribuit serios la promovarea Rapidului în Liga 1.

În timp ce Dan Şucu, acţionar majoritar şi la Genoa, a preluat funcţia de preşedinte executiv al clubului italian, Victor Angelescu şi-a asumat preluarea funcţiei de preşedinte executiv la Rapid. Anterior, această funcţie i-a aparţinut lui Viorel Moldovan, care s-a despărţit de Rapid la finalul sezonului trecut.

Victor Angelescu Victor Angelescu, în timpul unei conferinţe de presă „I-a ieșit cotul prin mână!” Victor Angelescu, victima unui incident şocant! Momente teribile pentru milionar Dan Şucu şi Victor Angelescu
Mai multe fotografii